Vă mai aduceți aminte când spuneam că îl bat pe Oreste? Ei bine, asta s-a întâmplat deja :), pentru că blogul www.GabrielUrsan.ro este cu mult înaintea blogului lui Oreste din punct de vedere trafic. Probabil nu și din punct de vedere conținut, pentru că omul scrie tare bine și chiar pe gustul meu. Deci, vă repet și aici că nu am nimic cu Oreste, ci chiar îl stimez. Dar dacă tot vorbim despre trafic, ca să îmi crească și mie un pic orgoliul, săptămâna asta am șanse mari să depășesc din punct de vedere trafic blogul Danei Rogoz, o altă persoană publică pe care o apreciez și care mi-a marcat în mod pozitiv copilăria. Probabil veți zice că sunt trafic freak și că vreau să-mi gâdil un pic orgoliul, dar pe www.GabrielUrsan.ro chiar intră lume și pentru asta vreau să le mulțumesc public celor care mă citesc și care încep să se reîntoarcă pe blog. Mulți citesc, dar nu comentează. Însă trebuie să știe că eu știu de ei și îi apreciez. Mai ales că și eu fac la fel pe multe bloguri: intru des, citesc, dar nu comentez de fiecare dată. Statisticile mele de trafic pot fi urmărite oricând aici, iar topul în care s-ar putea să stau deasupra Danei Rogoz de luni, aici (nu vă gândiți la prostii :)).
Ai calarit-o pe Abramburica?
Nu :(
Poate o depasesti, poate nu … oricum nu cred ca are nicio relevanta acest aspect pentru ca blogurile voastre se adreseaza unor categorii diferite de public.
Eu mai intru din cand in cand la Dana pe blog ca sa vad pozele cu catelul pentru ca e tot un Jack Russell Terrier.
Oricum n-am reușit să o depășesc ca trafic :( și șanse prea mari în viitorul apropiat nu am.
Scuzați comentariul de autobază, dar chiar așa?
să stau deasupra Danei Rogoz
La modul serios acum: multă baftă! Și bănuiesc că mă costă mai mult de o bere să aflu rețeta :)
Îți povestesc fără probleme :), dar n-am reușit să stau deasupra săptămâna asta :).
A-lister ce sa mai… :) Bravo Gabriel.
Ei da :), eu joc în liga Q :))
Eu am ramas masca cand am vazut ce bine iti merge din acest punct de vedere. Adica o duci bine pentru ca meriti, si ai articole super faine.
Si eu la fel ca tine, spre exemplu, iti citesc toate articolele, dar comentez doar unde cred ca as avea ceva de comentat.
Si cati oameni ai in momentul asta online, suuper :)
Mulțumesc Lucian!
E bine ca ai obiective cu blogul, duce spre progres…eu nu prea ma mai chinui, cum ai reusit sa aduni atatea like-uri pe facebook :D?
E vreun secret?
Da, sponsored posts. Am avut clienți care au avut buget și pentru asta și cam într-un an și ceva am strâns încetișor acele likeuri.