My hero

O după-masă caldă de sfârşit de martie ne prindea în pat la televizor. Eram eu, soţia şi mica noastră năzbâtioasă, Sara. Atât soţia cât şi Sara erau foarte încântate de noul Asus PadFone 2 pe care tocmai i-l făcusem cadou.

Bine, i-l făcusem cadou cu scopul că îl voi folosi eu, însă fetele mele s-au îndrăgostit de el instant şi n-am mai pupat minunăţie de gadget decât atunci când eram cu toţii acasă şi ne distram în jurul lui. Despre Asus PadFone 2 citisem destule pe internet şi întotdeauna mi s-a părut un gadget interesant, însă când mi-a povestit şeful meu de el şi de utilitatea lui, am rămas mască şi am vrut să-l introduc în familie sub forma unui cadou :).

Nu ştiţi ce e Asus PadFone 2? E un concept foarte interesant de smartphone şi tabletă. Practic, e un smartphone cu Android pe care îl foloseşti ca orice smartphone, însă atunci când îl introduci „în tabletă” ai totul instant acolo. E o adevărată maşinărie de război indiferent pe ce front ai lupta. Daţi-mi voie să vă povestesc mai multe, dar uitaţi-vă la nişte imagini mai întâi.

Cînd zic maşinărie de război, mă refer la specificaţii tehnice precum un procesor Quad Core de 1.5GHz, 2GB RAM, 16/32/64GB memorie internă (în funcţie de varianta aleasă), wireless, LTE (4G), 3G, GPS, bluetooth, NFC şi toate cele de aici.

Chiar dacă v-am trimis un pic către pagina producătorului, trebuie neapărat să menţionez că telefonul PadFone 2 are un display HD tactil capacitiv Super IPS+ de 4.7 inchi protejat de sticlă Corning Glass, rezistentă la zgârieturi şi tratată anti-amprente. Acumulatorul Lithium are 2140 mAh şi promite un timp de convorbiri de până la 16 ore. Telefonul mai deţine o cameră frontală de 1.2MP şi o cameră principală de 13MP cu 5 elemente în lentilă, deci ai şi un fotograf veritabil cu tine.

Tableta receptoare :) de PadFone 2 are un display tactil capacitiv de 10.1 inchi ce oferă conţinut într-o rezoluţie de 1280×800 pixeli, însă e uimitoare autonomia de până la 36 de ore pe care o oferă telefonului atunci când ambele dispozitive sunt conectate. La toate astea, maşinăriei de luptă i se adaugă şi 50GB de spaţiu gratuit prin Asus Webstorage timp de 2 ani. În plus, mai oferă o cameră frontală ca să poţi să vorbeşti în voie cu prietenii sau contactele de afaceri, în timp ce vă şi vedeţi.

Consider că unui pasionat de tehnologie trebuie să-i prezinţi toate aceste caracteristici, fără să le adaugi floricele, însă când i le spusesem soţiei, aceasta nu a fost deloc impresionată pentru că nu vorbeam pe limba ei. Nici Sara nu a fost prea impresionată având în vedere că nu înţelegea prea multe, dar căuta să mă oprească din vorbitul „matematic” dându-mi constant cu o jucărie zornăitoare în cap şi strigând „da-da-da” în repetate rânduri. Irina se pare că a înţeles mai multe după ce i-am spus că are cel mai nou sistem de operare Google Android, însă Sara continua cu „da-da-da” şi zdrăngăneli la mine în cap :).

La serviciu, şeful meu m-a chemat la prima oră în biroul său ca să ne bem cafeaua împreună. Era prima dată când făcea asta şi recunosc că am fost plăcut surprins. Avea un zâmbet mulţumit pe faţă. Atunci mi-am dat seama că vrea să-mi vorbească pe scurt despre noul său PadFone 2 ca de la un om care „produce” cu tableta aia.

– Gabriele, am să trec direct la subiect. Ştiu că te pasionează tehnologia de acest gen şi mai ştiu că eşti un tip inventiv care îi poate găsi diverse utilizări. Uite, bagi telefonul în Padfone 2 Station  şi instant trece în modul tabletă ca să-l utilizezi mai uşor. Când ai nevoie de telefon îl iei în buzunar, când vrei tabletă îl transformi.

– Da, ştiam asta că citisem despre Asus Padfone 2, dar să nu uiţi că ai o cameră de 13MP care înregistrează HD cu 60 de cadre pe secundă. Poţi să mergi lejer în concedii doar cu Padfone 2.

– Gabriel, să nu uităm nici de baterie! 16 ore de 3G cu telefonul sau 36 de ore în modul tabletă. Aproape 2 zile pe baricade.

– Şi o altă parte mişto e că faci economie în timp ce ai parte de comoditate. Gândeşte-te că tu acuma foloseşti o singură cartelă SIM şi pe telefon şi pe tabletă. Plăteşti un singur abonament şi ai grijă doar de un sigur număr de telefon.

– Însă nu ştii ce poate la capitolul audio şi multimedia. Are tehnologie SonicMaster aşa cum am eu pe laptop, însă în modul tabletă puştiul meu e încântat când se uită la desene sau ascultă melodia aia a lui preferată cu caii verzi pe pereţi.

– Desginul e oricum mai tare în realitate decât în poze. Citisem că Asus Padfone 2 e foarte subţire însă nu cred că mi-am dat seama ce înseamnă 9mm. E subţire rău! Pe deasupra, împreună cu telefonul e şi foarte uşoară, cam cât două beri :). 135 de grame telefonul şi 514 grame tableta, nu?

– Da, dar pe lângă faptul că e subţire e şi un device performant. Are procesor quad core de 1.5GHz şi 2GB de RAM. Totul se mişcă exemplar comparativ cu vechiul meu smartphone Android. Aici ai Android la superlativ. Tu ştii ce înseamnă asta?

– Înseamnă că la prima vedere e mai performantă decât configuraţia laptopului meu de pe dotare şi ar trebui să te gândeşti la asta :). Oricum, ca să vezi că mi-am făcut temele, ştiu că vine şi cu accesorii menite să-ţi crească productivitatea. Husa de protecţie se modelează astfel încât să ţii tableta în ce poziţie vrei. În plus, mai ai şi suport de SIM în ea şi lavetă de curăţare la pachet.

– Accesoriul ăsta vine la pachet sau trebuie să-l cumpăr separat? Am să mă uit din nou în cutie, dar momentan e acasă. Da`, ştiai că ai 50GB de la Asus Webstorage moca vreo 2 ani, adică ai un fel de hard disk oriunde cu tine?

– Am citit şi despre asta, însă foarte tare mi se pare şi aplicaţia SuperNote care converteşte scrisul de mână în text editabil. Şi recunoaşte o groază de limbi de circulaţie internaţională. Nu ştiu cum o reacţiona la scrisul de doctor :), însă la noi sigur merge.

– Da Ursane, mişto Padfone 2 ăsta, dar hai să trecem la treabă. Parcă aveai nişte targete de făcut, nu? De când tot îţi arăt jucăria asta tot citesc mailuri pe ea şi tocmai a sosit ceva care aşteptam. Am treabă. La treabă. Scuză-mă.

Şi atunci mi-am amintit de şeful meu :). Iar dacă vreţi să vedeţi discuţia şi în imagini, asociaţi-le pe acestea cu ce v-am povestit mai sus.

De asta mi-am i-am luat Asus Padfone 2 soţiei. Şi dacă tot avea un dispozitiv smart pe care chiar îl folosea, am zis că merită să-i instalez şi Google Latitude pe telefon ca să ne urmărim reciproc. I-am instalat şi şefului şi ne-am adăugat unii pe alţii. Singura care nu ştia să închidă Googel Latidude, sau nu-i păsa, era soţia mea :). Nu îi instalasem asta pentru că eram un soţ gelos sau obsedat de control, ci pentru că vroiam să ştiu când pleacă de la muncă ca să mă asigur că totul e ok. Nu gelos, nu obsedat de control, dar grijuliu :).

Cum a devenit erou Asus Padfone 2

Uneori se nimerea să avem programe diferite de lucru. Când nu ne sincronizam, eu ajungeam acasă la 18:00 şi preluam fetiţa de la bonă, iar soţia ajungea pe la 19:30. Era o zi din aia. Am ajuns acasă şi am început să mă joc cu Sara. I-am făcut lapte şi culmea, chiar l-a băut pe tot. Era binedispusă. Era o zi bună de-a Sarei de care eu mă bucuram. Se face 19:10. Mă uit pe Google Latitude să văd dacă Irina a plecat de la muncă. Plecase. Pe hartă vedeam cum se deplasează încet cu taxiul pe strada Brăilei, către casă. În mod normal, ar fi trebuit să ajungă în 5 minute.

Trec 10 minute şi mă uit din nou pe aplicaţie. Părea că se deplasează destul de rapid prin oraş, aproape de ieşirea din Galaţi. Am zis că poate vrea să oprească scurt la vreo farmacie să-i cumpere ceva Sarei, însă nici urmă de oprire. Iniţial m-am gândit că vrea să-mi facă vreo surpriză şi să-mi cumpere ceva, dar asta deja mă irita uşor, că nu stăteam prea bine cu banii în perioada aceea şi mai aveam vreo două facturi lipite pe frigider cu magneţi, care aşteptau să fie plătite. Aplicaţia îmi arăta că ieşise din oraş, iar taxiul reduse viteza drastic. Atunci m-am alarmat. Mă gândeam la toate nebuniile posibile.

My heroAm sunat-o pe bonă şi i-am zis să vină într-un suflet să stea cu Sara. Cât m-am îmbrăcat a şi sosit, că stătea la 2 blocuri. I-am zis că nu ii pot povesti acum nimic şi sper doar ca totul să fie în mintea mea. Am sunat la 112 şi le-am spus că s-ar putea să existe o tentativă de răpire. M-au bulversat cu tot felul de întrebări şi le-am spus că nu am timp să le explic totul acum pentru că pornesc în urmărirea taxiului. Am închis telefonul şi l-am sunat pe şeful meu căriua i-am explicat pe scurt totul şi a sunat el mai departe la 112, pornind Latitude pe PadFone 2-ul său ca să-mi poată veni în ajutor.

Mi-am pus telefonul în suportul auto, conectând în acelaşi timp şi încărcătorul. Am gonit nebuneşte până la ieşirea din oraş, spre Tecuci. Taxiul mergea regulamentar, probabil ca să nu bată la ochi. Eu aveam cel puţin viteza dublă. Recuperam. La vreo 20 de kilometri de Galaţi, înainte de a intra în localitatea Şendreni, ajunsesem din urmă taxiul. Nu ştiam care maşină e, dar ştiam firma cu care mergea Irina. Am căutat un moment bun ca să nu fie nimeni pe contrasens şi l-am depăşit lent recunoscând-o pe Irina pe bancheta din spate.

N-am avut timp să-mi dau seama de starea ei, însă am încercat să mă calmez şi să gândesc la rece. Am oprit pe dreapta cu avarii şi am lăsat taxiul să mă depăşească şi să îşi continuie drumul. Ce pot eu să fac? N-am pistol, n-am arme albe în maşină şi nici nu stăpânesc bine actele de violenţă fizică. Îmi sună telefonul. Nu cunoşteam numărul, dar am răspuns instictiv.

– Domnule Ursan, ştim totul de la şeful dumneavoastră. Nu faceţi nici un gest disperat. Sunt comisar Gheorge F… de la poliţia română şi vă somez să încetaţi urmărirea. Avem un echipaj de poliţie rutieră în Şendreni care va opri toate taxiurile care trec în această perioadă de timp pe acolo, plus un echipaj pe drumul către Brăila care va face acelaşi lucru.

– Domunle comisar, să mă iertaţi, dar cred că riscăm prea mult. Dacă omul are un pistol şi situaţia degenerează când va fi oprit în trafic? Dacă se va speria şi o va împuşca pe soţia mea sau o va lua ostatec sub formă armată?

– Prietene, poliţia ştie să-ţi facă treaba. Nu face nimic necugetat. Ascultă-mă, cred că avem aceeaşi vârstă, şi eu am copii acasă. Nu face nimic aiurea.

– Domnule comisar, ştiu textele de calmare de poliţişti negociatori. Mergeţi pe mâna mea. Îl voi face pe şofer să oprească fără incidente. Discutaţi cu echipajele să meargă spre Galaţi şi să imobilizeze infractorul atunci când va fi afară din maşină. Eu am o haină neagră pe mine, dar ca să vă vină mai uşor să identificaţi taximetristul, veţi şti că e cel care se uită atent la roata stânga spate. Veţi vedea şi un Volkswagen Jetta cu avariile aprinse.

– Interesantă abordare, dar nu ştiu dacă am înţeles exact. Suntem colegi cumva?

– Nu veţi afla niciodată domnule comisar. Mergeţi pe mâna mea.

Şi am închis telefonul.

În Şendreni se circula cu viteza normală pentru că toată lumea ştie că stă radarul pe acolo. Depăşesc uşor taxiul când nu era nici naiba pe contrasens şi deschid geamul din dreapta claxonând şi spunându-i şoferului următoarele, gesticulând profund.

– Băi, eşti nebun? Vezi că mai are puţin şi îţi cade roata din stânga spate. Eşti pericol public frate!

Se uită mirat, dar uşor mulţumit la mine că l-am atenţionat pe limba lui. Continui gesticulând şi îi zic ţipând.

– Opreşte dracu` să nu-ţi faci vreo bucurie!

În cele din urmă opreşte, iar eu mă fac că-mi văd de drum, dar frânez uşor imediat ce a oprit de tot şi dau cu spatele aprinzând avariile. Timpul era preţios. Trebuia să fac ceva să trag de timp.

– Omule, ai nevoie de ajutor? Am cric la mine şi toate cele.

– Nu, nu, stai liniştit şi vezi-ţi de drum.

În acel moment a apărut şi maşina poliţiei rutiere care a tras în dreptul nostru şi l-au văzut cum se holba la roata stânga spate. Taximetristul s-a speriat, iar poliţiştii au mirosit asta. Au scos pistoalele, l-au somat şi l-au imobilizat la fel ca în filmele americane. În urma controlului corporal, avea pistol la el, deci avusesem dreptate. În urma declaraţiilor soţiei, se pare că avea intenţii foarte rele.

Nu vă mai povestesc discuţiile şi locurile prin care am dat mai apoi cu subsemnatul. Cert este că Asus Padfone 2 a fost un erou. Fără el şi funcţia sa de GPS împreună cu o aplicaţie de localizare, cine ştie unde se ajungea. Taximetristul nu s-a gândit nici o secundă că soţia mea avea în poşetă o adevărată armă de război. Şi chiar dacă văsuse gadgetul, probabil se gândea cum îl va valorifica după.

Asus Padfone 2 a fost un adevărat erou. My hero!

Acest articol conţine locuri, Asus Padfone-uri 2 (în specificaţii) şi personaje reale, însă întreaga poveste (de la început până la sfârşit) este pură ficţiune şi vă rog să o trataţi ca atare. Cu acest tir prelung merg în lupta cu numărul 4 din competiţia BlogWars 2013.

22 de comentarii la „My hero”

  1. Ai incercat sa echilibrezi cu o componenta mai tehnica pentru a impaca si juratii bloggeri, si organizatorii.
    Se vede ca e fictiune, cu politia romana nu ai fi avut un dialog, ci un monolog, sau cel mult un dialog al surzilor :)
    O sa ma uit cu ochii cat cepele cand mai calc prin Sendreni sau Viziru :)

    Răspunde
  2. Mereu ma surprizi cu imaginatia deosebita care te caracterizeaza! Un articol bun, curatel si ingrijit :)), dar..puteai sa-mi dai si mie sansa sa fac ceva sa ma salvez :)!

    Răspunde
  3. Să fie cu succesuri, în acest caz! :D
    Offtopic, niciodată n-am înțeles de ce la radio se anunță pe unde-i radar :))

    Răspunde

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.