Ce ai face dacă ai fi primarul orașului Galați?

Un copil de 11 ani avea astăzi o temă și ne-a întrebat ce am face dacă am fi primari ai orașului Galați. Întrebarea a fost bună, recunosc.

Partea și mai bună a fost că întrebarea nu avea restricții. De buget. De corupție. De posibilități. Așa că mi-a fost mai ușor să îi răspund. A fi primar într-un oraș nu e lucru ușor. Nu ai full control la tot ca în Starcraft. Nu ai coduri de cheat la buget.

În aceste condiții, a visa că faci și dregi e ușor. Te duce cu gândul că ai o baghetă magică și câteva click-uri de mouse ca să pui un oraș la punct. Deci, acest articol nu are caracter politic sau social. E doar o compunere la română în care te folosești de resurse nelimitate. Un vis. O utopie. Nu dați share, că nu mă pricep la administrație publică. Doar aberez pe aici.

Specific asta pentru că sunt unul dintre oamenii care știu cu ce se mănâncă managementul. Și nu e așa ușor să faci chestii doar pentru că le zici. Din spatele tastaturii e ușor să-ți dai cu părerea. Cam asta fac mulți.

Dar hai să visăm un pic. Hai să vedem ce ar putea face un super primar cu puteri supranaturale și suprafinanciare cu orașul Galați. De ce să nu visăm un pic și să nu facem o compunere de clasă primară cu niște puncte de îmbunătățire?

Atenție, nu apăr pe nimeni și nu încurajez pe nimeni. Încerc să stau departe de politică și administrație publică. Recunosc, mă depășește. Dacă vi se par utopice punctele de mai jos, încercați să le considerați un pamflet, o glumă sau ce vreți voi. Nu aruncați cu pietre în mine pentru că visez la niște chestii. Vă invit să folosiți câmpul de comentarii pentru a continua sau modifica lista.

Nava pe Dunare Galati

Ce aș face dacă aș fi primar la Galați

  • Aș repara drumurile. Și aș face-o repede. Probabil aș risca să iau o soluție de asfaltare de la țările nordice ca după fiecare ninsoare să nu mai apară atâtea probleme pe străzi. Ar fi o soluție scumpă, dar de durată. Astfel, aș rezolva o problemă care se ”simte”.
  • Aș încuraja antreprenorii locali și investitorii să facă afaceri la noi. Săli de conferințe gratis? Nici o problemă. Publicitate  gratis (atât cât stă în puterea mea) pentru diverse evenimente? Nici o problemă. Subvenții pentru start-up-uri? Nici o problemă.
  • Aș externaliza niște servicii precum transportul local și curățenia. Cu KPI clari. Toți participanții la licitații să aibă de câștigat, că doar n-or investi aiurea în utilaje și infrastructură ca să se prezinte la licitații. Dar cu niște contracte ferme.
  • Aș monitoriza tot. De la camere de supraveghere video pe străzi, până la sisteme de rating online (publice) pe care să le ofere cetățenii oricând. Astfel, nu aș mai plăti prea multe organe de control care să vadă dacă cei pe care i-am contractat își fac treaba sau nu. Îmi zice cetățeanul în timp real (cu pondere, pe zone).
  • Aș încerca să fac din Galați un oraș turistic. Dunărea e singura variantă. Aș lucra la diverse activități pe Dunăre. Plimbări, cine romantice, pachete de fishing etc. Aș face din faleza Dunării un loc în care oricine și-ar dori să ajungă. Probabil, poligonul de la Mălina ar putea fi pe timp de pace și un loc bun pentru cele mai tari competiții de airsoft.
  • Aș încuraja cultura. Expoziții unice găzduite la Galați. Spectacole unice găzduite la Galați. Chestii pe care oamenii să-și dorească să le vadă indiferent de unde vin. Gen: ”Vin la Galați să văd festivalul x sau y”.
  • Aș face push maxim să existe cinematograf. La modul: ”Dragă NEPI, te înțeleg că ai mall și în Galați și în Brăila și că economic vorbind, nu-i rentabil pentru tine să faci cinema la Galați, dar dacă vine un alt investitor care vrea IMAX la noi, 5 ani nu mai deschide nimeni alt cinema. Și așa mall-ul pe care l-ai făcut nu e cine știe ce. Ce zici?
  • Aș maximiza importanța portului. Deja se face multă treabă acolo. E păcat să nu se facă și mai multă treabă acolo. Aș facilita investitorilor să merite să se dezvolte și mai mult la gura noastră de Dunăre. Și, de ce nu, să fac ceva obiective turistice în zonă. Mă rog, dacă ar fi loc.
  • Aș introduce un serviciu de ridicări mașini. Doar mașinile parcate pe banda 1. La cele parcate în parcări cu plată (fără să plătească) e suficient o caracatiță mică, ca să nu plătească omul ditamai amenda pentru ridicare (ca în Brașov). Alea de pe banda 1 încurcă traficul.
  • Aș rezolva problema apei calde (și reci). Poate nu aș putea să ajut la învierea unui mamut, dar aș putea subvenționa montarea de centrale termice de apartament, astfel încât să-și permită oricine să o facă. Treaba asta cu datoriile globale miroase a comunism. Cel care plătește nu trebuie să sufere nici măcar o secundă.
  • Aș face un hub software. Adică, programatorii din țară să aibă computere și internet la dispoziție ca să dezvolte ce vor ei. Cazarea lor nu va fi gratis, dar va fi subvenționată. Important e să-și dezvolte visul la noi în oraș. Pentru că vânzarea produselor software nu implică granițe.
  • Aș da burse pentru elevii buni. Ca să rămână în Galați și să nu mai fugă în București. Și pe lângă burse aș da training gratuit de dezvoltare personală acelor elevi. Adică, aș da know how celor care vor să obțină know how. Nu dragoste cu forța. Așa cum fac unele firme cu oameni care oricum nu-și doresc mai mult de la viață și merg la ”training din obligație”.
  • Aș face curățenie în spitalul județean. Ok, nu sunt doctori. Dar decât să am doctori care își gâdilă orgoliul până la moarte, mai degrabă cheltuiesc o grămadă de bani și aduc doctori din U.E. care vor să-și demonstreze abilitățile și nu au unde. Aș obliga personalul din spitalul județean să citească cartea asta și le-aș da teste lunar din ea. Cu ocazia asta voi stârpi și ”manevrele” grotești pe care personalul medical le are cu firmele de pompe  funebre.
  • Aș monitoriza atent educația primară. Copiii au dreptul la educație de calitate. Poate nu pot mări salariile, ca primar, dar pot să mă asigur că nici un copil nu se pișă într-un rahat de baie. Sunt o groază de profesori de calitate care nu pot mișca un deget din cauza fosilelor comuniste pe care nu mai are nici un rost să le educi (pentru că vei consuma timp, bani și energie inutil). Le-aș da credit maxim profesorilor dedicați.
  • Aș obliga fiecare zonă care servește mâncare să aibă afișat la vedere niște chestii. Gen, ce se întâmplă dacă bagi shaorma fără număr. Cu alte cuvinte, aș obliga ca zonele care servesc mâncare să le pună în față consumatorilor niște reguli alimentare de bun simț. La fel ca faza cu bonul fiscal. O introducere în lumea proteinelor, lipidelor, glucidelor ș.a.m.d. și un call to action la o viață sănătoasă (inclusiv sport).

Gălățeni, vă rog să completați această listă. Hai să visăm un pic. Dacă vreți. Comentariile pot fi lăsate fără probleme pe blog. Ca să avem o centralizare.

30 de comentarii la „Ce ai face dacă ai fi primarul orașului Galați?”

  1. Primaria contine in zona institutionala si o relatie de dependenta de consiliul local. Actualul primar si-a ars gazul repede, desi initial parea ca sunt sanse de reabilitare. In plus are un conflict cu consiliul local ce paralizeaza actiunea.
    Cea mai buna metoda e cautarea unor solutii de promovare a unui candidat la primarie cu consilierii sai. Fara blocaje decizionale si eternul conflict dintre consiliu si primarie. Intr-un singur loc a functionat asta, Sibiul.
    Din pacate spitalul judetean nu e in curtea primariei. Acolo taie si spanzura acel individ ce a luat-o la padure, impreuna cu gasca de experti in taiere de frunza la caini din consiliul judetean.
    Transporturi private ar fi o utopie. Culmea e ca avem, celebrele microbuze de marfa transformate in maxi-taxi. Pentru transport public oriunde se merge pe subventionare masiva. Un tramvai nou costa de exemplu un milion si jumatate de euro daca e facut la Arad si trei milioane daca e facut in Polonia.
    Apoi aveti nevoie de o analiza a bugetului local. Sa intelegeti pe ce se cheltuie, pe ce s-ar putea cheltui si unde s-ar putea economisi.
    Incalzirea centralizata e o aiureala. Subventiile pentru centrale de apartament sau de bloc sunt solutia. Daca va consum de gaze si curent, serviciile de furnizare isi vor mari capacitatea.
    Bugetul Galatiului e undeva la 70 de milioane de euro. Jumatate se cheltuie pe asistenta sociala, subventii si cheltuieli cu personalul. S-ar putea sa fie mai mult. Cat raman la investitii? Greu de stiut, transparenta institutionala locala e o dorinta nu o realitate.
    Se pot face multe in acest oras daca ar fi vointa. Insa e multa coruptie, delasare si dezinteres.
    Fenomenul politic e corupt si exclusiv. Insa de fieacare data cand dati un vot evaluati cu atentie optiunea. Asteptati ca u sef de club din sportul cel mai corupt sa va faca acest oras o floare? De ce?

    Răspunde
  2. Candidezi?caci as vrea sa te votez! Am cam aceleasi idei, transportul e o mare problema (pana la urma trebuie sa scapam de dubele albe…dar asta se face treptat,sa nu ne trezim cu un nr. mare de someri), acum as reduce numarul de maxi-taxi , statiile le-as stabili mai bine ,as adauga mai multe autobuze (mai ales pe rute pe care nu circula) ,normal ca as atrage investitori (necesitatea unui aeroport) si as avea grija de apa, drumuri.vrei sa promovezi cultura,eu as vrea sa promovam si sportul : terenuri gratis de tennis, volei,baschet,footbal….sa scapam de caini maidanezi si sa ne ocupam de cladirile vechi.

    Răspunde
  3. De ce nu se face măcar o sedinta pe luna intr-un loc stabilit si sa ceara păreri oamenilor simpli care ar avea cu siguranta destule sugestii,proiecte etc…..asta cu siguranta ar fi ceva sigur pe mai multe domenii.

    Răspunde
  4. Daca as fi Primarul Galatiului as lua orasul la pas sa-l vad si sa-l simt ,singur insotit de un carnetel si apoi as lua masuri in cunostinta de cauza.

    Răspunde
  5. Daca as fi Primarul Galatiului as incepe „CURATENIA ” din interiorul institutiei !Toate functiile ar ttrebui ocupate prin examene,fara a tine cont de APARTENENTA POLITICA !!! Fiecare sa-si faca treaba in patratica lui pt care e PLATIT DE CONTRIBUABILUL galatean! Asta pt termen f scurt,ca sunt destule de planificat pe TERMEN LUNG !Si ca sa vedem si sa gandim viitorul acestui oras ca sa nu ajunga un targ prapadit,as invita TINERII DESTEPTI,dar si batranii CU EXPERIENTA,la o discutie libera intr-un loc anuntat din timp si as deschide o pagina speciala pt sugestii ,avem destui oameni capabili care si-au luat lumea-n cap si care si-ar putea exprima parerea,lor ! Iar daca lucrurile vor intra pe fagasul normal si vom dovedi SERIOZITATE ,SUNT SIGUR CA MULTI VOR REVENI ACASA !!!

    Răspunde
  6. sunt atitea de facut ca nu stiu cu ce sa incep in primul rind as repara strazile acestui oras locuiesc pe una ce se afla chiar intr-o zona nu departe de centru unde de cind eram copil adica 5 ani iar acum am 60 nu s-a facut alceva decit sa se adinceasca gropile iar soferii de taxi sa ne reproseze noua locitorilor de aici ca nu mai vin sa-si rupa masinile , aitradevar are dreptate cel ce a propus ca asistatii sociali sa fie folositi la muncile in folosul comunitatii,pentru ca una din cauzele des invocate de primarie este aceea ca nu sunt bani,dar decit sa dam banii pe floricele ce nu sta nimeni sa le numere sa vedem daca au costat chiar atit de mult,mai bine vopsim ,reparam niste banci din putinele noastre parcuri,sa intrtinem refugiile din statiile de autobuz si nu sa le inlocuim din patru in patru ani ,pentru ca oricum o mina de vopsea e mai iefina decit o noua costructie sa punem borduri o data la 50 de ani sau chiar mai mult daca le-am face din granit decit sa le inlocuim pe cele ce au fost cu acelea din beton ce nu tin mai mult de doi trei ani ,sa intrtinem curatenia in oras in tot orasul firmele de curatenie ce au contract cu primaria nu matura ,nu string gunoiul stradal decit pe strazile pe unde trec alesii locali ,sa facem educatie fortat daca altfel nu se poate,prin aplicarea de amenzi celor ce nu stiu ca strada nu este cosul lor de gunoi,si uite asa mai facem rost de bani si apoi drumurile sigure si curatenia este o dovada de civilizatie apoi vor veni si investitorii si cei ce vor dori sa se stabileasca intr-un oras curat si civilizat,va multumesc daca ati citit aceste ginduri ale mele

    Răspunde
  7. Din cate vad cam toti au idei, dar subtiri ( daca am voie sa spun asa) . Nimeni nu se gandeste la dezvoltarea orasului, industriei, creearea unul locuri de munca …etc si fara investitii, doar aducand investitori. Am o solutie 100% din care Galatiu poate face bani la buget, creaza locuri de munca si restul nu are rost sa va mai spun , va d-ati seama si singuri si va repet FARA INVESTITII ! Cand primarul va fi curios??? ma poate contacta . ( ceea ce nu cred ca va fi curios niciodata ) . Nici nu aveti idee oameni buni cati bani poate face orice oras , fara sa investeasca nimic . SI iinca ceva oameni buni…fiti creativi, ganditi pentru viitor , nu doar simplu administrativ cu idei de azi pe maine . Ca de adminstrat fonduri si taxe…au altii grija sa le „manance” ;) . Fi-ti creativi , asa cum au facut alte tari ca sa-si dezvolte industria, orasul, sa reduca somajul si sa faca interesat de investitori. poate vreo data cineva poate o sa vrea sa ma intrebe : CUM ? . Stiu ca ar fi o rusine pentru un edil sa ajunga asa jos sa intrebe un oarecare , dar nu uitati ca de la un oarecare s-au facut lucruri marete ! Cel putin in judetul galati pot da 4-5 solutii 100% sigure si de viitor. Cat despre orasul Galati ? sunt multe idei pentru a face bani la buget ,reducerea somajului si multe altele. REPET : fara nici o investitie !

    Răspunde
  8. mi-as angaja rudele in posturi cheie, mi-as umfla conturile prin afaceri ilicite, as profita la maxim de toate avantajele oferite de functie, mi-as face noi cunostinte si relatii prin schimb de servicii, as pleca oriunde as avea ocazia eu si ai mei, avand in vedere ca e moaca, mi-as aranja viitorul, intr-un cuvant mi-as bate joc si v-as sfida pe voi cei care ati crezut in tot ce am promis!….scuze, dar nu asta-i regula?

    Răspunde
  9. Sunt atâtea probleme de rezolvat încât e greu să decizi cu ce să începi. Galațiul e unul dintre cele mai penibile, lipsite de posibilități orașe în care am locuit și din care sper să plec cât mai curând.

    Pe lângă cele menționate de tine, am câteva întrebări:

    din ce bani sunt plătiți paznicii de la garajele consilierilor județeni -cele din spatele teatrului dramatic.
    de ce plătim paznici în parcuri, ca să interzică călcarea ierbii, legală în orice parc din țările civilizate?
    de ce nu avem parcuri și gândirea arhitecturala fost atât de idioată încât în Viva de exemplu există un singur leagăn pentru copii mici. bine că avem pești, că ei sigur înlocuiesc locurile de joacă adecvate
    de ce mai avem câini vagabonzi? pentru că oamenii îi hrănesc și nimeni nu îi strânge.
    de ce posesorii de patrupede îi aduc în parcuri să se cace peste tot, fără să strângă în urma lor.
    parcări nu s-au făcut, e un coșmar să treacă două mașini din sensuri opuse pe unele străzi

    primarul ăsta crede că dacă dă pâine și circ (vezi spectacolele oferite), trecem cu vederea toate rahaturile celalalte. dar dacă mă gândesc bine, da, oamenii chiar atât de ușor au fost mereu cumpărați.

    la situația actuală a Galațiului, orice primar cu o urmă de demnitate ar trebui să își dea demisia. de Bacalbasa nici nu mai zic.

    Răspunde
  10. as interzice barfa si gastile cu semintele lor cu tot( ptr ca majoritatea lor mananca seminte si arunca jos cojile), din fata scarilor de bloc, si gastile de pensionari care joaca table toata ziua, insa vorbesc foarte urat cand treci pe langa ei.
    fac tot felul de comentarii care arata ca au imbatranit degeaba

    Răspunde
  11. Soluția se aplică punctual, pentru fiecare. Altfel spus, eu nu aș pleca din Galați. Nu acum. Consider că pot face pentru orașul ăsta cel puțin la fel de multe pe cât poate el să facă pentru mine.

    Răspunde
  12. Deratizarea mediului politic si a politicienilor (FSN,PDSR,PNL,PDL,PNCTD)care au RAS Galatiul de pe harta economica a Romaniei.Mafia securisto/comunista care controleaza Toate intitutiile de forta ale statului,nu v-a lasa/scapa de sub control orasul Galati si populatia mai saraca si debusolata dar si furata de la o zi la alta.

    Răspunde
  13. Cred ca înainte sa ne dorim toate aceste lucruri putem face ceva care ne sta in puteri noua, individual… Sa plecam din Galați, eu deja ma gândesc foarte serios la asta si probabil este cea mai buna soluție, in rest succes!!!

    Răspunde
  14. interesanta opinie, contribui la lista ta cu:
    1. piste pentru biciclisti;
    2. demolarea garajelor si infiintarea spatiilor verzi si a parcurilor cu aparate de fitnes;
    3.intretinerea zonei destinata spatiului verde – gen covor vegetal fara flori si alte asemenea;
    4. in cazul unor santiere de anvergura (gen construire blocuri, mall, etc) toate zonele sa fie atent supravegheata pentru a interzice patrunderea pe partea carosabila a autoutilitarelor cu rotile murdare, acest lucru duce la o poluare cu pulberi in suspensie a aerului – acest lucru e obligatoriu conform legislatiei in vigoare insa nu e aplicat si la noi;
    5. amenajarea crespunzatoare a zonelor de depozitare a deseurilor dintre blocuri;
    6. umectarea periodica a cailor de rulare din tot municipiul, in special in sezonul secetos, pentru impiedicarea propagarii prafului, etc;
    7. construirea de locuinte sociale;

    Răspunde
  15. Am 18 ani si cam de cand am 3 stau in bariera,mai exact pe strada malul brates,sau drumul hotilor cum il stiu unii!De atata timp nu am vazut nimic de la primarie pe acolo sa vada si ei de o asfaltare,de canalizare,de ceva orice!Tot cartierul a fost asfaltat in 2 saptamani-3saptamani,iar cand au ajuns la strada noastra pur si simplu au plecat!Aceasta strada nu este in galati?Si chiar mai mult de atat,in 15 ani nici macar sa nu aud de vreun program sau ceva?Este o rusine,rusine mai mare decat conturile celor din primarie!A promis omu’ ca face cinema stadion si mall!Noi mancam mall sau stadion?Sau,sa zicem ca vrem sa iesim in oras la o plimbare..ce facem?Mergem pe faleza si atat?3 parcuri in tot orasul si alea sunt vai de mama lor,au o marime cam cat 3 sali de clasa una langa alta!Nimic nu e cum trebuie in orasul asta!A
    Acum se asfalteaza pe cosbuc..o banda este la o inaltime,banda nou asfaltata e cu 1-2 cm mai sus…la anul iar sunt gropi,iar o sa oftez ca nu am strada asfaltata,iar ne plangem ca nu e cinema si bineinteles,iar ne vom plange ca defapt totul este ca acum cativa ani,doar ca au fost adaugate niste promisiuni!

    Răspunde
  16. Ai uitat ceva foarte important cred eu:aeroport, pod peste Dunare si drumuri judetene, nationale si sa fim tupeisti sa cerem si autostrazi. Drumurile care conecteaza acum Galati de restul tarii nu ne da voie sa visam la truism, investitori, la nimic cred eu. STIU TO ARE A ESTEE NU TIN DE PRIMAR, DAR EU CRED CA POATE AVEA SI EL UN CUVANT, SI TREBUIA SA VISEZ.

    Răspunde
  17. 1. As completa si eu cu terenuri de sport in absolut toate cartierele, si mai ales sa fie la liber. Eu merg la o sala de sport odata pe saptamana si platesc pentru asta. Dar nici acolo nu am loc, fiindca sunt ocupate aproape 24/24.
    2. Platim pentru cainii comunitari o gramada de bani. Chiar nu se pot starpi? Sau macar o alta solutie.
    3. As pune toti asistatii sociali la lucru, si ii voi plati pentru asta. Fiecare sa faca ce poate si ce doreste, dar sa lucreze.

    Răspunde
  18. În ordine aleatorie : aș schimba fața orașului obligând fiecare asociație de locatari să zugrăvească și izoleze blocurile, evident prin reducerea impozitului. Aș cauta investitori, aș încuraja afacerea de familie. Aș investi în activități culturale, teatru, cinematografe, proiecte pentru copii. Aș elimina persoanele corupte din funcțiile de conducere.

    Răspunde
      • S
        unt de acord cu toate ideile si comentariile tuturor, si mie imi pasa, din pacate societatea civila este inerta iar oamenii cu opinii sunt atat de putini incat nimeni si nimic nu deranjeaza incompetenta,nesimtirea celor care conduc tot judetul GALATI. Eu am sa postez o singura problema majora a judetului,spitalul de urgenta. Mama mea a murit de curand in acest spital care este pastorit de cons jud, de dr Bacalbasa. Daca acest dr care si-a dorit aceasta functie nu face absolut nimic pt sanatatea oamenilor acum cand are cea mai mare ocazie visata de un medic vreodata se mai poate numi medic? Stiti cum arata o sectie de terapie intensiva de unde ati iesit la pensie? e horror ,e durere.Asta nu e genocid dl primar,prefect,pres cons jud,consilieri? In mintea voastra intortocheata si bolnava va credeti grozavi si dormiti linistiti stiind ca pt voi si fam voastre oricand vine un elicopter si va duce la cele mai performante spitale unde primiti cele mai bune tratamente . Va judecam pt lipsa voastra de patriotism si credinta, va bateti joc de viata noastra si ne lasati sa traim fara sperante pt copii nostrii, daca puteti sa faceti ceva pt orasul nostru, pt ca e al nostru nu al vostru, plecati naibii cu totii si lasati orasul sa respire.Orasul asta e condus numai de mafioti si de prosti care se uita la noi ca la viermii lui Ceauseasca, trebuie sa ne salvam singuri si sa ne luam orasul inapoi,Galatiul a ajuns un fel de Valea Jiului fara sperate si viata!!!!

        Răspunde
  19. Dunărea nu-i singura sursă de venit turistic pt. noi ;) :D

    curățenia și alte servicii trebuiesc lăsate , cum am zis, în grija statului.

    în schimb, pe parteneriat public-privat aș reface imaginea orașului, aș construi refugii în stațiile transurb, aș face parcuri, locuri de joacă, etc.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.