Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G nu este un telefon pentru oricine

Se încheie perioada în care am avut în teste prin programul Orange Smartphone Tester cele două bijuterii tehnologice Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G și Samsung Galaxy Watch 3.

Le-am folosit în toată această perioadă însă timpul și obiectivele personale nu mi-au permis să creez prea mult conținut cu aceste două deviceuri.

Așa că reviewul meu pentru ele va fi unul foarte scurt.

Review Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G

Telefonul este o bijuterie tehnologică. Are printre cele mai performante tehnologii pe care le poți avea până acum pe un telefon mobil.

Display super, dimensiune mare, dar bine proporționată (nu e telefon sabie), materiale premium, viteză și putere – din punctul meu de vedere au pus atâta putere pe el încât momentan nu ai un software sau un joc care să o folosească la maximum.

La toate astea se adaugă ecosistemul Samsung care devine din ce în ce mai frumos de la o versiune la alta. Probabil în acest moment este singura alternativă competitivă la ecosistemul Apple din punct de vedere look & feel.

Faptul că Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G este un telefon impecabil în 2020, că face super fotografii cu super rezoluții, că filmează foarte bine la multe cadre pe secundă și că are un super stylus cu care dacă te obișnuiești nu vei mai lua după tine agenda, nu poate contesta nimeni.

Dacă vrei să-ți cumperi Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G și ai ajuns cumva pe acest mini review, oricum vei citi recenzii mai mari și mai detaliate despre el care să îți ofere toate caracteristicile și avantajele ce îți vor alimenta și motiva decizia de cumpărare.

Însă trebuie să spun că Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G nu este un smartphone pentru oricine. Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G este un smartphone pentru cei care fac cu adevărat lucruri mai complexe pe telefon.

Nu este pentru cei care freacă toată ziua un Facebook și mai fac o poză din când în când cățelului sau copilului. Nici pentru cei își cumpără un telefon pentru a întoarce privirile admirative ale oamenilor la terasă.

Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G este un telefon pentru profesioniști. Pentru oameni care știu și au nevoie să folosească măcar peste 50% din ce poate face acest telefon.

Prin urmare, dacă vezi pe cineva în mână cu Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G să știi că omul ăla știe ce știe.

Mai multe detalii și caracteristici tehnice despre Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G am scris în acest articol de pe blog.

Preț Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G

Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G are un preț standard de 6.381,42 lei la Orange. Adică preț de liber cum s-ar zice, fără abonament sau prelungire de contract. Este un preț pe care nu îl plătești în fiecare zi pentru un smartphone.

Dacă alegi un abonament Orange Smart Plus 25, prețul coboară la 5.069,80 lei. Iar dacă ești deja abonat Orange, poți primi același preț la prelungirea de contract, însă poți opta pentru rate pe factură – 211,24 lei pe lună.

Vezi aici mai multe opțiuni de preț.

Scurte impresii despre Samsung Galaxy Watch 3

  • Number share de la Orange e o funcție super mega tare și utilă care merge pe ceasul ăsta
  • Dacă ești în ecosistemul Samsung, probabil ceasul ăsta smart e prima opțiune de achizițe
  • Este un ceas mai frumos decât Apple Watch (am și din ăla) pentru că seamănă cu un ceas
  • Dacă nu știi să îl folosești, curba de învățare e foarte rapidă – într-o zi vei face totul ușor
  • Bateria ține decent dacă nu vorbești la el – pe mine m-a ținut și aproape 2 zile full

#SamsungGalaxyNote20ULTRA5G #SamsungGalaxyWatch3 #OrangeSmartphoneTester

2 comentarii la „Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G nu este un telefon pentru oricine”

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.