Voi cumpăra mai mult și mai des de la companiile prietenoase cu mediul

Mereu am avut respect față de mediul înconjurător. De când mă știu, inclusiv atunci când eram copil mai mic, nu aruncam gunoaie pe stradă, nu lăsam pet-uri sau doze de bere în urma mea la vreun grătar, iar dacă mergeam cu cortul prin vreo pădure, aveam grijă ca împreună cu gașca de prieteni să nu lăsăm urme și natura să nu sufere prea mult din cauza noastră.

De asemenea, nu sunt un sfânt în privința asta. Există multe cazuri în care probabil nu m-am comportat așa cum trebuie cu mediul înconjurător. Și poate nu o fac nici acum. Conduc un diesel (nou, ce-i drept, dar tot diesel e), îmi plac sporturile cu motor (în mod special cele pe 2 roți), încurajez producția de carne (fiind consumator) și chestii de genul ăsta.

Am început să reduc risipa de mâncare și pe cât posibil să duc o viață cât mai simplă. Mă gândesc că acum, la maturitate, noi ca oameni nu avem nici o scuză legată de alegerile pe care le facem. Avem toate resursele și informațiile la dispoziție pentru a lua decizii în cunoștință de cauză și pentru a ne asuma acele decizii pe termen scurt și termen lung.

Veste: consumerismul nu o să dispară niciodată.

Suntem o societate de consum și vom rămâne o societate de consum. Ăsta e capitalismul, iar dacă consumul scade, economia scade și în final sistemul se prăbușește. Nu există o cale de mijloc și deși nu e perfect, capitalismul este momentan cea mai bună opțiune, respectiv opțiunea care îți oferă cele mai multe drepturi și libertăți. Recomand cartea asta.

Prin urmare, dacă realitatea este că suntem și vom rămâne o societate de consum (la nivel mondial vorbind – câteva milioane de păreri și credințe diferite nu vor schimba realitatea intersubiectivă a omenirii formată din miliarde de păreri și credințe) măcar să consumăm produse și servicii de la companii prietenoase cu mediul.

Eu unul asta voi face într-un mod mult mai conștient de acum în colo, știind că probabil nu vor fi cele mai ieftine produse sau servicii, dar că măcar pe parcusul minusculei mele existențe vii (raportată la axa timpului) pe planeta asta mi-am trăit viața bucurându-mă de elementele sale materiale fără să rămână în urma mea potopul.

Voi continua să folosesc Apple, deși am avut tendința de multe ori să vând toate produsele cu mărul mușcat și să-mi fac treaba pe produse mai low cost. Pentru că sediul lor este alimentat din energie curată, pentru că produsele lor încep să fie fabricate din aluminiu reciclat (vezi cel mai recent MacBook Air) și pentru orientarea lor către mediu.

Mă voi gândi serios la o portare către Vodafone pentru că până la finalul lunii iulie 2021 au un plan clar ca rețeaua lor din Europa să fie alimentată 100% cu energie regenerabilă. Voi promova și alege în continuare aBeauty Clinique pentru că au redus aproape de 0 consumul de hârtie, toner și aleg să arate grijă mai mare față de mediul înconjurător.

Voi alege să mă transfer la E.ON pentru că au o strategie clară și asumată legată de un viitor verde și de consumul responsabil. Au și o campanie în sensul ăsta ”WE has no limits”.

Iar exemplele pot continua cu diverse companii mari care aleg să-și creeze ambalaje din carton reciclat sau care aleg să folosească hârtie reciclată dacă chiar nu pot înlocui tipărirea. Companii care oferă opțiunea de ambalare eco. Companii care oferă energie regenerabilă. Companii care nu risipesc resurse. Și tot așa. Nu avem o planetă de rezervă.

Concluzia? Dacă vi se pare logic și de bun simț ce am scris eu aici, vă recomand să exersați într-un mod perfect conștient următoarele achiziții de produse sau servicii. Măcar următoarele achiziții importante. Nu veți reuși mereu să fiți prietenoși cu mediul. Dorința e omenească. Însă veți descoperi și opțiuni prietenoase cu mediul care vă plac.

Un comentariu la „Voi cumpăra mai mult și mai des de la companiile prietenoase cu mediul”

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.