Telefon sau tableta pentru copii

Telefon sau tableta pentru copii mici

Fiică-mea este înnebunită după Talking Tom. Mereu îmi cere mie sau soției telefonul ca să se joace. Nu mai zic că a învățat să intre la mine pe Instagram și să se uite la poze cu ea.

Știu, nu e tocmai cel mai bun obicei și momentan avem norocul că se plictisește relativ repede și nu pierde mai mult de 3-4 minute stând cu telefonul în mână. Menționez că are doar 2 ani și 3 luni :) Copiii din ziua de azi par din ce în ce mai precoce, dar eu nu cred asta. Cred doar că se adaptează la vremuri și atât. Dacă și eu m-aș fi născut cu atâta tehnologie în jurul meu sunt ferm convins că aș fi învățat mult mai repede să o folosesc.

Repet, nu zic neapărat că asta ar fi un lucru bun. Cert este că nu ne mai dorim să ne ceară telefoanele noastre ca să se joace. Pentru că uneori mai apelează diverse numere din greșeală. Și pentru că această joacă accelerează procesul de descărcare a bateriei. Plus că suntem deja într-o mare dilemă. Dacă îi dăm telefonul să se joace, încet, încet, se va obișnui cu el și probabil timpul petrecut în fața unui display se va mări. Și nu prea ne dorim asta. Am văzut destule videoclipuri pe internet cu diverși copii care făceau crize de isterie când li se tăia accesul la tehnologie. Nu vrem să ajungem acolo :)

Însă am stat un pic și m-am gândit că poate de Black Friday 2014 prind vreo ofertă bună la un telefon sau o tabletă cu care copilul să-și mai facă poftele din când în când.

Între timp m-am uitat un pic pe oferte și acest model de smartphone Lenovo cred că s-ar potrivi dacă l-aș prinde la un preț foarte redus, că doar n-oi da aproape 600 lei pe un telefon ce va fi folosit de un copil cu vârsta de puțin peste 2 ani. L-am ales pe ăsta pentru că e totuși un model nou, are Android 4.4, procesorul Quad Core ar trebui să se miște decent, iar ecranul e mare (5 inchi). Cam la aspectele astea m-aș uita atunci când aș alege un telefon mobil pentru copil, iar filtrarea produselor din care să aleg aș face-o cam așa.

Dacă aș fi să mă raportez la o tabletă, deși recunosc că fiică-mea nu prea e atrasă de tablete, probabil m-aș orienta pe ceva și mai ieftin, adică o tabletă în genul acesteia. Criteriile de filtrare ar fi cam astea. Și da, așa alege tot eMAG pentru cumpărături online deoarece sunt de încredere și stau bine la capitulul garanție. Vă aduc aminte doar momentul când am avut probleme cu laptopul și modul frumos în care mi-a fost rezolvată problema.

În altă ordine de idei, deși oferte de telefoane și tablete pentru copii există cu duiumul, nu sunt foarte sigur că vreau să fac pasul ăsta. Fiică-mea e un copil activ, nu mi-aș imagina că ar sta toată ziua cu nasul într-un telefon sau într-o tabletă. Și totuși, cam așa apar dependențele. Dacă ar fi ceva mai mare aș putea zice că îi iau smartphone ca să activez locații pe Google+ și să o pot urmări pe GPS când va ieși singură în lume, pentru siguranța ei. Dar nici treaba asta nu știu cât ar fi de etică, pentru că e vorba de intimitatea ei la urma urmei (adică, pe la 15 ani nu cred că i-ar surâde să afle că tacsu` îi urmărește orice mișcare).

Tablete pentru copii

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

8 Comentarii

  • VASI le R

    Reply Reply 03/10/2014

    Dacă va pierde mult timp în faţa gadgeturilor, s-ar putea ca mai încolo să aibă nevoie de ochelari. Talking Tom e α๓บzαทт, iar ca şi copil te plictiseşti mai greu de acel mâţ. Doar zic şi eu, căci primul telefon l-am avut abia prin clasa a şaptea, telefon ce nu ştia să facă mare lucru.

  • carrera

    Reply Reply 03/10/2014

    Prin 2012 i-am facut sotiei mele cadou o tableta Samsung tab 2 de 10″ pe vremea cand fiica mea abia avea un anisor .Pret la acea vreme putin peste 300 de euro.Intre timp prunca a crescut iar atractia ei catre desenele animate reproduse pe acea tableta a devenit tot mai mare.Biata tableta a trecut prin lupte corp la corp si busituri rezistand eroic.Pentru ca odrasla a devenit fana DespicableMe ,etc am hotarat sa-i cumparam tableta ei.Prin aprilie anul acesta am gasit oferta la o tableta Lenco de 7″,cu husa de silicon,un corp destul de solid care arata destul de dispusa sa reziste eventualelor ostilitati.Pret undeva in jurul a 100 de euro.
    Stii cat a rezistat…2 saptamani.A scapat-o din manuta de la inaltimea de 50-60 de cm pe podea de parchet laminat.A capatat o crapatura de-a latul ecranului si dusa a fost.A revendicat la scurt timp tableta de 10″ care suporta in continuare cu stoicism rabufnirile de copil singur la parinti.Lenco zace uitata intr-un sertar,probabil in asteptarea unui geam nou pe display.
    Sfatul meu, cumpara ceva de calitate,evita chinezariile si brandurile care nu inspira incredere chiar daca atrag datorita preturilor mici.
    Cat despre dependenta de tehnologie,fiica mea prefera sa se joace toata ziua in nisip si sa alerge.Nu i-am restrictionat niciodata accesul la gadget-uri (mai putin tastele vaio-ului alb al consoartei mele) insa am avut grija sa-i insuflam prin educatie canalizarea energiei catre lucruri mult mai naturale si benefice unui copil.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 03/10/2014

      Așa este, contează atât calitatea produsului cât și norocul pe care îl are produsul la bușituri :)

  • carrera

    Reply Reply 03/10/2014

    Norocul si-l face copilul cu manuta lui.

  • tornea ion

    Reply Reply 04/10/2014

    dimpotriva, cumpara-i fetitei in telefon care se misca mai greoi – caci asa se va plictisi de el si il va lasa deoparte :)
    Eu ii dau pe mana fetitei mele 3GS-ul si fara wifi-ul on nu il mai vrea :)
    Din Talking Tom intra pe Youtube pe filmulete cu Tom si gashca lui :)

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 04/10/2014

      Tot la fel si la mine. Imediat da drumul la videoclipuri si la mine :)

  • alexandra

    Reply Reply 08/07/2015

    Eu as opta pentru Evolio evoTABBY datorita protectiei de silicon ce ii da si un design placut pentru cei mici. Nu as cumpara smartphone pentru ca relativ la tablete este mai scump si nu-i vad rostul la varsta de 3-4 ani. Nici nu poti spune ca ii iei un smartphone pe care sa-l aiba si peste 2 ani pentru ca probabilitatea cea mare este ca il va sparge pana atunci.

Leave A Response

* Denotes Required Field