Tratamentul facial profesional Clarity de la Intraceuticals mi-a fost aplicat astăzi în aBeauty clinique Galaţi.
(P) Obține reducere pe viață de -20% la comisioanele de tranzacționare crypto Binance folosind linkul meu de afiliere. Reducerea de -20% este reducerea maximă pe care probabil o poate oferi un afiliat Binance cu vechime. Acest material nu este un îndemn sau un sfat de investiții.
În mod normal, acest tratament facial este indicat persoanelor care suferă de acnee şi ten mai puţin „curat„, însă eu nu sunt chiar într-o astfel de situaţie :). Am avut doar oportunitatea să testez un astfel de tratament facial profesional.
Mai am câte un coş pe faţă din când în când, îmi mai apar puncte negre sau puncte de grăsime, însă astăzi am avut oportunitatea să testez unul dintre cele 4 produse Intraceuticals de la aBeauty clinique Galaţi şi am ales Clarity pentru că vreau să văd dacă mi se curăţă tenul atât de bine precum spune tratamentul. În plus, Intraceuticals îşi face şi Madonna, Justin Timberlake, Eva Longoria şi mulţi alţii. Eu de ce n-aş fi încercat dacă tot am avut oportunitatea :)?
Aveam de ales între Atoxeline , tratament care reduce vizibil ridurile încă de la prima şedinţă, Rejuvenate, tratament care întinereşte pielea şi oferă rezultate similare liftingului facial, Opulence, tratament care luminează faţa şi tratează anumite pete de pigmentaţie şi Clarity, tratament care detoxifiază şi tratează acneea. Riduri n-am, tânăr încă sunt, nu e cazul de pete (ce mă mai laud eu :)) aşa că am ales Clarity pentru că e singurul tratament de la Intraceuticals a căror rezultate le pot compara pe propria mea piele, având în vedere variantele enumerate mai sus de care nu cred că aş avea nevoie deocamdată. Mai multe despre gama de tratamente Intraceuticals puteţi citi aici.
M-am spălat înainte pe faţă cu apă, fără săpun sau altceva, însă în cazul femeilor machiate înţeleg că se face un demachiaj complet cu un demachiant obişnuit înainte, pentru a se lua „grosul„. Apoi, s-a folosit demachiantul special Clarity care pe lângă faptul că îţi curăţă în profunzime faţa, pregăteşte şi tenul pentru o mai bună absorbţie a substanţei din fiola Clarity.
După curăţarea cu demachiantul Clarity a început tratamentul Intraceuticals. Cu ajutorul unui pistol de dimensiunile unui pix mai mare conectat la aparatul Intraceuticals 2 mi s-a pulverizat treptat pe suprafeţele tratate substanţa care a fost întrodusă mai apoi în profunzimea dermului cu ajutorul oxigenului hiperbaric. Practic, e la fel ca la injecţiile profesionale, numai că toată procedura a fost extrem de relaxantă. Nu că nu doare, dar este foarte plăcut aşa că aproape am adormit pe masa de tratament.
A fost un răsfăţ total care a durat în jur de 40 – 50 de minute cu tot cu demachiere. Ca şi senzaţie, pot să vă spun că a semănat cu trecerea uşoară a unei bucăţi mici de gheaţă pe suprafeţele tratate. Oricum, a fost extraordinar de plăcut. Iată mai multe detalii despre Intraceuticals într-un reportaj de pe ProTv difuzat în cadrul emisiunii ce se întâmplă doctore.
După finalizarea şedinţei Intraceuticals am fost dat cu gelul de tratament Clarity, gel care mi-a fost dat acasă împreună cu gelul demachiant Clarity care se numeşte oficial gel de curăţare a pielii foarte sensibile, nu demachiant aşa cum i-am tot zis eu prin acest articol :). Pentru o eficienţă maximă a tratamentului trebuie ca dimineaţa şi seara să-mi curăţ tenul cu gelul de curăţare şi apoi să aplic gelul de tratament. Aşa arată.
Prima impresie observabilă cu ochiul liber după tratament a fost o luminare a feţei şi un aspect de hidratare, însă am fost înştiinţat că după prima şedinţă în loc să se amelioreze acneea (dacă aş avea), aceasta se va agrava pentru că detoxifierea oferită de tratament forţează dermul să elimine toate impurităţile şi să scoată din el tot ce era mai rău, dar nu se vedea neapărat cu ochiul liber. Am făcut tratamentul azi pe la 17:00, iar acum seara pot spune că îmi simt pielea un pic mai „murdară„, lucru perfect normal conform celor care mi-au fost explicate.
Rezultatele pozitive vor începe să se vadă abia după a treia şedinţă de tratament, pentru că tenul va trece până atunci printr-o procedură puternică de curăţare şi detoxifiere. Staţi liniştiţi că nu e nici un risc cu acest tratament pentru că sunt folosite doar substanţe naturale testate clinic şi o doză de acid hialuronic care ajută mult la hidratare. În orice caz, dacă problemele de ten nu încep măcar să se amelioreze după a treia şedinţă de tratament, veţi fi redirecţionaţi către un medic dermatolog deoarece există şanse mari ca problemele cu tenul să fie generate de alte cauze (pe fond nervos, de exemplu).
Un pachet complet pentru rezultate optime este format din 6 şedinţe Intraceuticals cu Clarity care se fac săptămânal. Pentru eficienţă maximă se recomandă şi gelurile pentru acasă, geluri pe care le veţi aduce cu voi la fiecare tratament pentru a vă fi aplicate înainte şi după acesta.
Peste o săptămână voi beneficia de următoarea şedinţă. Până atunci sunt curios dacă mă voi umple de coşuri aşa cum mi s-a zis, pentru că asta îmi va arăta de fapt cât de multe impurităţi ascundea tenul meu.
Dacă va fi cazul voi reveni cu updateuri la acest articol pentru persoanele interesate.