Hai să ne despărțim!

E titlul piesei de teatru din cardul Festivalului Național de Comedie din Galați la care am participat seara trecută. Ion Sapdaru este un geniu de regie din punctul meu de vedere, dar și de creație, pentru că această piesă a fost compusă de el. Oameni buni, mergeți la teatru! E magie! Filmele 3D nu au avut succesul așteptat pentru că încă există teatrul. Dar ca să fiu la subiect, am să vă zic despre piesă. Din păcate n-o mai puteți vedea în Galați decât dacă va fi piesa câștigătoare sau poate nici așa. Depinde de cine va câștiga și de decizia Teatrului Dramatic Fani Tardini din Galați. Este vorba despre un om care are o agenție de despărțiri. Da, agenție de despărțiri. Așa cum există agenții de matrimoniale, așa pot exista și agenții de despărțiri. Vă asigur că e o piesă de teatru foarte bine pusă în scenă de către minunații oameni de la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani. Râzi, stai pe gânduri, te regăsești, regăsești personaje familiare și iar râzi. Apoi, apreciezi. Festivalul Național de Comedie ce are loc la Galați e pe cale să se încheie în vreo 2 zile. Nu cred că mai sunt bilete la spectacolele viitoare, iar asta e de bine. Cultura în Galați renaște, iar noi, bloggerii, suntem în ipostaza de a contribui la acest lucru. Îmi place. Și îmi mai plac și reclamele inteligente ale sponsorilor cu atenție la virgulă (Bună, măr! – cine a citit ce e sub măr/portocală?).

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

Un comentariu la „Hai să ne despărțim!”

  1. Mergeam la festivalul acesta pe vremea cand eram elev la liceu. Una din profesoare avea nu stiu ce relatii pe la Teatrul Dramatic si ne aducea bilete. Ma rog, daca vroiai o nota mai buna luai de nevoie un bilet la teatru, sau daca vroiai “sa te pui bine cu profa” :-) cert este ca de voie, de nevoie au ajuns sa-mi placa piesele respective.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.