Vă zic din start că nu sunt o autoritate în domeniul auto și nici nu vreau să devin. Sunt bloggeri specializați deja pe asta. Însă eu mă poziționez mereu în postura de client când vorbesc despre ceva. Și pentru că cei de la Ford au citit articolul ăsta la mine pe blog, m-au contactat și m-au invitat la un test drive cu Ford Kuga. Nu numai pentru a-mi împlini așteptările, ci pentru a mi le depăși. Deoarece Ford Kuga are și 4×4, lucru pe care mi-l doream la viitoarea mașină, dar am uitat să-l menționez.
Nu, nu are Android Auto încă, dar pentru că e Ford și se află pe lista Google, va avea și Android Auto. Dacă nu aveți timp să citiți tot articolul ăsta despre experiența mea din test drive cu Ford Kuga, eu zic să vă faceți timp :) Și dacă chiar nu aveți, am să vă spun pe scurt ce mi-a plăcut, urmând să dezvolt fiecare subiect în rândurile de mai jos.
Mi-a plăcut spațiul mare din mașină, sistemul 4×4 inteligent, sistemul de parcare laterală automată, sistemul de închidere și deschidere uși + portbagaj, stabilitatea mașinii la viteză, cutia automată, computerul de bord, senzația la condus și dotările vs preț. Știu că sună ciudat să mă exprim în termenii ăștia foarte populari și lipsiți de profesionalism atunci când zic despre o mașină, dar nu uitați că eu vorbesc din perspectiva clientului. Adică nu sunt specialist. Nu vând mașini. Folosesc mașini. Și cam din 4-6 ani în 4-6 ani îmi place să cred că voi avea puterea financiară să cumpăr mașini.
Majoritatea clienților sunt la fel. Nu visează totul despre mașinile pe care și le vor lua. Pur și simplu cumpără o mașină pentru o anumită chichiță sau un anumit set de chichițe care le zic ceva de genul: frate, ea e aleasa! Pentru că așa suntem noi, clienții.
Voi fi totuși un articol scurtuț. Pentru că nimeni nu citește articolele lungi și plictisitoare. Spațiu: băi, Ford Kuga e o mașină spațioasă. E un SUV. E normal. Ai loc în portbagaj să cari bagajele pentru un concediu lung al unei familii cu 3 copii sau să faci lejer Galați-București din postura de comerciant care se aprovizionează de la Dragon. E genul ăla de mașină care îți oferă aceleași treburi ca un Passat sau Mondeo + un etaj superior ca să te simți un pic mai sus și, de ce nu, mai safe. E un SUV inteligent (așa am văzut că îl numește presa de specialitate).
4×4 e chiar inteligent pentru că dozează puterea la roți în funcție de cum mergi. Ești în accelerare = trag toate tare. Ești lejer = trage fața. Nu se consumă combustibil aiurea pe putere aiurea. E la noile generații de procesoare pentru laptopuri + softurile de optimizare = ai putere când ai nevoie de putere și ai autonomie când ai nevoie de autonomie. Automat. Fără să faci tu nimic suplimentar. Computerul de bord are toate chestiile care fac treaba în locul tău. Da, nu e nimic nou la chestia asta, însă vă voi spune prețul la final și veți vedea că mașina despre care vorbesc (pun și configurația la final) are un raport de dotări vs preț. Imbatabil.
Și apoi s-a făcut lumină. Am experimentat pentru prima oară sistemul de parcare laterală. Ce vreți, pentru mine a fost prima oară? :) E normal să fiu uluit. Pentru că apeși un buton, mașina își activează senzorii și caută loc de parcare dacă ai sub 40 la oră. Îți zice să încetinești când a găsit unul, își ia automat punct de reper mașina parcată și apoi parchează. La bordură. Drept. Frumos. Din prima. Prima dată mi-a fost un pic teamă. Apoi am căpătat curaj. Și am tot apăsat butonul de parcare laterală. Și mereu parca corect. Singură. Din nou invoc prețul foarte bun pe care îl are Ford Kuga pentru facilitățile de care vă tot povestesc. Pentru că da, ele se mai găsesc și pe alte mașini. Dar la preț premium. Și da, știe să facă și garări. Uite cum la un Focus (scurt)…
După care m-a impresionat în mod plăcut și felul cum se deschide și se închide mașina + portbagajul. E pe amprentă. Dacă ai cheile în buzunar pui degetul pe locul de amprentă și deschizi. Dacă vrei să închizi mai pui degetul încă odată pe locul de amprentă și închizi. Simple as that. Însă cea mai tare fază e cu portbagajul. Ai cheile în buzunar, te duci și flexezi piciorul sub mașină în partea din spate (pentru că ai mâinile pline de chestii) și voila: se deschide. Apoi, dacă vrei să închizi portbagajul faci același gest cu piciorul. Și se închide. Confort maxim la treaba asta. Cel puțin pentru mine.
Și acum hai să vorbim despre condus și senzație. Despre SUV-uri se vorbește că sunt mai instabile decât mașinile joase. Însă printr-o comparație rapidă și directă vă zic că Ford Kuga este mai stabil decât VW-ul meu Jetta (și am încă ultimul model, nu unul vechi). Cutia automată știe să facă un kick down frumos. Nu pot să zic că te bagă în scaun ca un Audi A7 (deși comparația e deplasată), dar are putere suficientă să îți faci treaba. Nu știu cum percepe fiecare, dar Ford Kuga merită test drive. Iar dacă tot compar aiurea mere cu pere din perspectiva de client care nu gândește, ci se îndrăgostește, pot spune că are cam aceeași forță cu Jetta mea de 1.6 TDI (Kuga testat are 2.0 TDI, dar e mult mai mare și mai grea, deci rapoartele de putere se echilibrează). Etajul în plus de la SUV te face să te simți mai în siguranță pe șosea, iar la 160 km pe oră te simți foarte confortabil (e un loc în Galați unde poți să mergi 3 minute încontinuu cu viteza asta pentru că nu sunt radare, dar n-am să-l zic ca să nu apară radare :)).
Ziceam că vorbesc din perspectiva de client. Deci… nu mă pricep să explic ca specialist. Pur și simplu mi-a plăcut senzația de condus la Ford Kuga. Vă recomand test drive pentru propria voastră experiență și propriile voastre concluzii. Nu implică nici un cost și nici o obligație. Așa că nu aruncați cu pietre că nu m-am exprimat ca un specialist auto. Pentru că nu sunt. Deci nu e cazul. Dacă sunteți din Galați, Brăila sau împrejurimi și vă bate gândul, contactați-l direct pe Laurian aici și spuneți-i că veniți din partea mea. Vă aranjează direct un test drive și promit că veți avea parte de o discuție pe cinste despre tot ce vreți voi la capitolul mașini. Indiferent de marcă.
Poze Ford Kuga
Am făcut și niște poze cât am testat Ford Kuga. După care pun și fișa tehnică la modelul testat.
Dotari si pret Ford Kuga
Mai jos veți regăsi și fișa tehnică la modelul de Ford Kuga testat. Mai multe întrebări puteți pune direct la acest articol pentru că atât eu cât și Laurian vom fi cu ochii pe el, pregătiți de răspuns.
New Ford Kuga SF TEX Galati
MOTOR
2.0 Duratorq® TDCi (diesel)
Cilindree:1997 cmc
Putere:163 CP
Norma poluare:euro 5
Emisii CO2:154 g/km
CONSUM COMBUSTIBIL
5.0l/100km extra urban
7.4l/100km urban
5.9l/100km mixt
TRANSMISIE
automata in 6+1 trepte Powershift
TRACTIUNE
4X4
NIVEL ECHIPARE
TITANIUM
ECHIPAMENTE STANDARD – Siguranta
ABS + EBD
EBA (asistenta la franarea de urgenta)
ESP (control electronic al stabilitatii)
Sistem de protectie la rasturnare
HLA- Sistem de asistenta la urcarea in rampa
Sistem de control avansat al cuplului motor (Torque Vectoring Control)
Sistem de control avansat in viraje
Sistem de control avansat al tractiunii
Airbag-uri frontale sofer si pasager
Airbag-uri laterale sofer si pasager
Airbag-uri tip cortina
Airbag genunchi
Atasamente ISOFIX
Kit interventie pana
Inchidere centralizata
Tetiera centrala spate
Global closing
Faruri de ceata
ECHIPAMENTE STANDARD – Inteligent
Ford Easy Fuel
Active Grille Shutter (nu este disponibila cu transmisia Powershift)
Geamuri fata si spate actionate electric cu functia ” shot up/down ”
Faruri cu halogen
Podea portbagaj reglabila in inaltime
Bancheta spate rabatabila 60/40
Computer de bord
Senzori de lumina
Senzori de ploaie
Oglinda interioara heliomata
Sistem de pornire buton FordPower
Pilot automat cu sistem de ajustare a limitei de viteza
Lumini de zi
Aer conditionat automat cu reglare separata stanga/dreapta
Radio CD cu MP3, 3.5” display matrix, display central, 6 difuzoare,comenzi audio pe volan,BlueTooth/Voice control (limba engleza), USB, SYNC Gen 1 cu Sistem de asistenta in caz de urgenta (112)
ECHIPAMENTE STANDARD – Calitate
Grila radiator de culoare neagra-lucioasa cu insertii cromate
Insertii laterale usi cromate
Manere usi si carcase oglinzi exterioare in culoarea caroseriei cu semnalizator integrat
Oglinzi actionate electric si incalzite
Volan ajustabil pe 4 directii – axial si vertical
Volan imbracat in piele
Scaun sofer reglabil manual in 6 directii
Scaun pasager reglabil manual in 4 directii
Scaun sofer cu suport lombar
Scaune fata sport
Lumina Ambientala
Evacuare dubla spate
Priza 12V
Pachet fumatori
Eleron spate integrat in haion
Jante aliaj 17” – 235/55 R17
Schimbator de viteze imbracat in piele
Tapiterie partial piele
Plafoniera fata/spate cu lumini de lectura
Suport ochelari
Spot de lumina in torpedou
Parasolar sofer si pasager cu spot de lumina si oglinda
Iluminare podea
Consola centrala premium si cotiera fata
Cotiera centrala spate cu suport pahare si spatiu depozitare
Covorase velur premium fata si spate
ECHIPAMENTE STANDARD – Ecologic
Ford ECOmode-informatii pentru un stil de condus ECO
Indicator de schimbare optima a treptei de viteza
Servodirectie asistata electric EPAS
Incarcare inteligenta regenerativa a bateriei
ECHIPAMENTE OPTIONALE
Vopsea nemetalizata Frozen White
Pachet Titanium Premium include :
–sistem ”Keyless entry” si
–sistem ”hands-free” de deschidere automata a hayon-ului,
–sine plafon argintii,
–geamuri spate fumurii,
–sistem de asistenta la parcare,
–senzori de parcare fata si spate,
–oglinzi rabatabile electric,
–sistem de navigatie
–Radio CD SONY cu MP3,
–5” TFT display,
–display central TFT,
–9 difuzoare,
–comenzi audio pe volan,
–BlueTooth/Voice control (limba engleza),
–USB,
–card SD cu harta Europei de Vest,
–camera video spate,
–SYNC Gen 1 cu Sistem de asistenta in caz de urgenta (112)
Sistem Active City Stop-include
–parbriz incalzit
–sistem de spalare cu apa incalzita
Faruri Bi-Xenon-include
–lumini de pozitie cu tehnologie LED,
–spalator de faruri,
–stop-uri spate cu tehnologie LED
Tapiterie piele-include
–scaun sofer reglabil electric pe 10 directii,
–scaun pasager reglabil manual pe 6 directii cu suport lombar,
–scaune fata incalzite,
–masute rabatabile pe spatarul scaunelor din fata
Roata de rezerva de dimensiuni reduse
PRET CU TVA
Pret lista 37.840 Euro
AVANTAJ CLIENT 4.950 Euro
Pret vanzare 32.890 Euro
INFORMARE
SF TEX SA . isi rezerva dreptul de a modifica in orice moment prezenta lista de preturi ca urmare a schimbarilor de structura si pret ale produselor FORD MOTOR COMPANY
Platile se efectueaza in lei, echivalarea in EURO realizandu-se la data platii, conform cursului UNICREDIT TIRIAC BANK lei/EURO
Va rog, ajutati-ma si pe mine cu un sfat ca pentru un om complet necunoscator. Urmeaza sa primesc masina de serviciu Ford Kuga si pot opta pentru cutie automata sau manuala. Please, ce sa aleg? Cunoscatorii din familia mea, adica sotul si fratele, m-au sfatuit sa fie automata. Au dreptate? Daca da sau daca nu, de ce?
Multumesc frumos!
Eu as alege cutie automata. E mai simolu de condus si mai faina.
Gabi incearca si noul hyundai ix35 luxury:)) cu aceeasi motorizare ca la ford. Ti-o recomand e ideala de famile, noi suntem super multumiti de ea.
Sorry, avem 3 Hyundai i20 pe firmă și te „mănâncă” efectiv la costurile de întreținere. La prima vedere pare ok: mașină bună, ieftină comparativ cu dotările pe care le are etc. Dar când ajungi la prima revizie deja e nasol ca bani (chiar dacă ooamenii de la service sunt super). Mă rog, mai multe nu zic că nu vreau să fac rău brandului, dar nu Hyundai :). De curiozitate, pe voi cât v-a costat prima revizie și ce au făcut la ea?
data viitoare poate incercati niste Fiesta Diesel :)
Buna,
Prima revizie inca nu am facut-o deoarece masina abia am luat-o dar eu am experienta unui Hyundai Elantra si nu am simtit ca am platit extraordinar de mult chiar deloc au preturi ok deci daca eu mi-am continuat parteneriatul cu ei si am trecut la urmatoarea clasa de masina tot de la ei nu am simtit costurile.Cand voi merge cu IX35 la revizie iti voi spune costurile.
hyundai este o masina buna dar nu are optionalele care pot fi puse pe Ford nici cutia cu dublu ambreiaj Powershift nici sistemul 4×4 inteligent si nu are nici acelasi pret
Salut Gabriel (și celalți care au comentat articolul tău)
Am un Ford Focus 2012 motor 1,6 benzină EcoBust, luat de nou.
Anterior acestui Ford am avut un VW Bora cu 4Motion, 1,9 TDI 130 CP.
4Motion este singurul lucru pe care îl regret cel mai mult. Acum 2 ani când am luat mașina am vrut Kuga dar nu am reușit sâ-mi conving nevasta. Atunci Kuga avea sistemul vechi de 4×4 care era permanent (cam 10%-15% din transmisie era ăi pe roțile din spate). Acum, din ce am găsit pe net, au trecut pe siatemul Haldex care este un sistem hidraulic controlat electronic, care cuplează roțile din spate numai dacă este necesar. Acelați sistem îl aveam la Bora. Este foarte bun. L-am testat la Bora din greu și să știi că își face treaba. La plecările „nervoase” de pe loc, l-am simțit când cupla, documentația spune că se cuplează și la viteze peste 130, recunosc că nu am simțit acest lucru, dar, stabilitatea mașinii este foarte bună chiar și la 192 Km/h.
Referitor la Focus: sunetul este foarte bun la Sony, în condțiile în care foloseși CD/Stick/Radio pentru a asculta ceva în mașină. Dacă vrei să asculți concerte simfonice stai acasă în fotoliu, cu un coniac și (numai pentru cei care doresc) un trabuc fin, cu căștile pe urechi și delectează-te. Eu așa fac. Bluetooth își face foarte bine treaba, are dezavantajul că dacă te sună amanta când ești cu nevasta ai încurcat-o, se aude în toată mașina. Poți să îi prezinți mai multe telefoane, dar numai cu unul lucrează. Numai unul se poate lega la el, dacă sună alt telefon, cu care a fost legat și îl are în listă, răspunzi manual și vorbești la telefon, nu la bluetoothu-ul mașinii. Acesta a fost motivul pentru care mi-am luat un dual-sim. Conform legilor lui Murphy, conectam un telefon și suna celălalt.
Nu am luat opțiunea parcare automată pentru că, deși am 58 de ani, nu am probleme cu parcarea iar în combinație cu prețul nu mi s-a părut ceve ce „must have”. Transmisie manuală 6+1. Pentru cei care nu au avut până acum 6 trepte la cutie să se aștepte la surprize. Raportele de transmisie sunt altele iar mașina devine (în condițiile în care vrei) destul de „nervoasă”. Am remarcat asta de la Bora, care era totuși un Diesel.
Referitor la service, în București, pot spune că sunt foarte mulțumit. Nu au existat probleme (este drept minore) care să ducă la texte de genul „hai dom’le, pentru asta vii la service”, sau „las’ că merge”. Pe o chestie „las’ că merge”, pe vremea cân aveam Dacie, i-am spus respectivului mecanic să plece de lângă mașină, iar șefului de service i-am cerut asamblarea mașinii și am plecat din service, unde nu m-am mai întors.
E o mașină interesantă. Sunt anumite aspecte care mă atrag, dar sincer aș recomanda mașina asta întâi părinților. Eu încă iubesc să fiu cât de jos posibil în mașină. :)
Eu sunt părinte :)
Felicitari Gabriel pentru drive test si pentru articol. Intotdeauna apreciez review-urile scrise din perspectiva unui simplu utilizator.
Multumesc Petre! Ma bucur ca ti-a placut si promit ca mai fac :)
Salut Doru din Focsani, mai sus ai contactul meu, in comentariul de mai sus. Te invit si pe tine la in drivetest deorece nu e asa mare distanta de la Focsani la Galati atunci cand iti place ceva si iti doresti. Noul Kuga vine in 2 echipari si 4 variante de motorizare deasemenea putem jongla si cu sistemul de tractiune daca nu vrei 4×4. Deci cu siguranta vom gasi ceva care sa iti placa si deasemenea vom gasi si o varianta de pret sa te satisfaca. Te astept.
Salut Gigi, te invit sa purtam o discutie despre Noul Ford Focus 1.0 ecoboost 100 sau 125 cp turbo pe benzina la showroom SF Tex de pe strada Traian nr 239 telefonul meu de contact e 0744372409. Vei fi surprins in bine de raportul pret calitate de performantele motrice ale masinii si vei face si drivetest. Te astept.
Salut Gabriel! Ma bucur ca scrii si astfel de articole. Te urmaresc zilnic dar nu am comentat niciodata. Partea interesanta e ca tocmai analizez intre Kuga si Mondeo. Sunt familist ca si tine. Am un baiat de 2 ani jumate + socri in excursii :)
Sunt din Focsani. As veni cu Laurian la un test drive in Galati ca e aproape, dar intrebarea mea este: doar modelul prezentat e de vanzare? As putea renunta l;a anumite facilitati inutile pentru mine. In acest caz am doua intrebari:
1. Care e cel mai ieftin model de Ford Kuga si ce dotari ar oferi el? Stiu ca la dealeri e pe stocuri, de asta intreb,
2. Ce discount pot obtine sub pretul standard? Sriu ca se practica la firme (sigur merge si la PF).\
3. Cu ce firme de leasing si ce oferte sunt la firma din Galati?
Multumesc, apreciez! Legat de intrebarile tale pot sa-ti spun doar din propria mea experienta la achizitia VW :) Discounturile suplimentare merg in jur de 500 euro (fata de pretul deja promo) – sau pate mai mult ca am fost eu gasca :). La intrebarea 1 si 3 iti va raspunde Laurian ca pe mine ma depaseste treaba.
Ok.
Am cateva intrebari.
1. Cu ce masina poate fi comparat Ford Kuga in raportul de dotari vs pret de care ziceai?
2. Cum e Ford Kuga pe partea de sunet? NU ai zis nimic de asta.
3. Care e dobanda la leasing?
Sunet = Sony. N-am testat deloc. Nu mi-a trecut prin cap :) De asta nu sunt blogger auto :) Dar Sony mie imi zice ceva de bine. In rest, nu stiu. Iti va raspunde Laurian pe luni incolo cel mai devreme.
Salut Zic, hai sa incerc sa iti raspund la intrebari
1.Noul Ford Kuga poate fi comparat cu toate SUV-urile non premium de pe piata VW Tigua Honda CRV etc dar asa cum zicea si Gabriel Noul Kuga e un SUV inteligent deorece are foarte multe dotari din gama premium la un pret decent adia iti poti cumpara cu 30.000 euro o masina noua cu dotarile la care aveam inainte acces doar daca aveam o suma peste 60.000 euro.
2.Sonorizarea pe nOul Ford Kuga e Ford sau Sony Ford si ambele se comporta foarte bine trebuie sa testezi tu sa vezi daca iti place
3.Noi avem un parteneriat special cu UnicreditLeasing (FordLeasing) si iti pot trimite niste modele de calcul daca esti interesat, te rog sa imi dai un mail laurian.popa@sftex.ro si sa imi explici ce doresti exact
frate, am un un mondeo break de 8 ani. merge brici. daca baga 4×4 si la mondeo e masina visurilor mele
Sigur bagă și la Mondeo, dar nu e numai strategia Ford. Anul ăsta + 2015 vom vedea 4×4 la toți din aceeași clasă. Plus că la alții deja există pe clasa de care discutăm. Și nu mă refer doar la zona premium. Să mă corecteze cineva dacă greșesc.
Eu zic sa ramai pe vw pentru ca vw e mai fiabil. Piese de schimb mai multe. Service pe toate drumurile. etc.
Da. Până când îți repară VW-ul ca pe Dacie. Cu „merge și așa”.
stiai ca Henry Ford era antisemit si ca l-a finantat pe Hitler?
Știam ceva, ceva. Dar nu mai are nici o legătură pentru că e mort de mult :) Și cred că sunt și evrei mulți cu Ford. Nu merită zona asta de discriminare. Suntem în 2014. Totuși. Ca să nu mai zic că sunt o groază de evrei care conduc mașini germane…
Ma bate gandul la masina noua. Nu imi pewrmit Kuga dar sunt in zona de for focus cu motor mic. Ce stii despre el?
Să știi că l-am auzit pe Laurian vorbind și despre asta. Cică la Focus au cel mai tare motor mic de mulți ani, dar am să-l rog să ne zică el ceva aici. Laurian, cum e?
iti sta bine cu masina asta. esti foarte dragut. pacat ca esti insurat :)
Și am și copil :) Nu e mașina mea. Încă :)
tu nu stiai ca ford e peste vw si tea dat pe spate nu? am un focus din 2005 si merge brici. astea din perioada asta sigur sunt bestiale. as vrea dar nu-mi permit
Nu pot să generalizez. Eu sunt mulțumit și de VW în afara prolemelor cu vopseaua https://www.gabrielursan.ro/vw-jetta-2012-probleme-cu-vopseaua/ care au rămas așa. Însă, da, n-am mai experimentat Ford până acum și, da, îmi place mult de tot.
Crede-ma ca ai facut treaba mai buna decat multi bloggeri auto. Sincer, direct. M-ai tinut in priza. Mi-am schimbat parerea in bine despre Ford si cred ca as face un test drive.
Mulțumesc! Ideea e să testezi. Nu lua de bune tot ce zic eu că poate sunt „excitat” pe moment de ceva. Pentru mine cel mai important e service-ul, adică serviciile de garanție și post garanție. La VW asta mi-a dat de furcă (am un bec pe spate nerezolvat și acum după o revizie și o revenire ulterioară în service). Da, e doar un simplu bec pe care îl rezolv cu un „bobârnac” și se aprinde după aia, dar e de principiu.