Criolipoliză? Am testat slăbirea prin criolipoliză. Am început sa scriu acest articol direct de pe telefon, după primele 15 minute în care am început sa nu mai simt nimic :). Am făcut astăzi un tratament de slăbire prin criolipoliză la aBeauty clinique Galați și trebuie neapărat sa va povestesc toată experiența prin care am trecut. Dar în primul rând, să vă spun care e principiul de funcționare a tratamentului de slăbire prin criolipoliză ca să aveți toate detaliile înainte de a vă povesti pe îndelete pașii care s-au urmat, ce senzații am avut și ce poze mi s-au făcut (mă refer la pozele pe care i-am rugat eu să mi le facă, nu la pozele cu caracter medical în posesia cărora nu mă aflu).

Update 2017: m-am reîntors la criolipoliză și am făcut un video mai jos. Sper să vă răspundă la toate întrebările. Detalii și oferte aici.

Tratamentul de slăbire prin criolipoliză are ca și concept înghețarea celulelor de grăsime la nivel local, distrugând astfel grăsimea prin înghețare. Rezultatele se văd la minimum 3 săptămâni de la aplicarea tratamentului și la maximum 2 luni de la finalizarea acestuia. Având în vedere că acest tratament de slăbire distruge celulele de grăsime, nu se poate aplica pe aceeași zonă decât de maximum 3 ori la interval de minimum 4-5 săptămâni între aplicări (pe aceeași zonă mă refer, că pe alte zone se poate aplica și a doua zi). Aparatul de criolipoliză care s-a folosit se numește CoolTech și este produs de compania spaniolă Coccon Medical. Se zice că este un aparat mult mai special datorită faptului că spre deosebire de alte aparate de criolipoliză obișnuite care îngheață țesutul până la -5 grade Celsius, acest aparat disponibil la aBeauty clinique Galați îngheață țesutul până la -8 grade Celsius, iar anumite celule de grăsime nu mor decât la temperaturi mai scăzute.

Update: A doua ședință de slăbire cu criolipoliză + rezultate

Am promis că fac update după 3 săptămâni, înainte de a doua ședință de criolipoliză ale căror poze le aveți mai jos.

Ok, am slăbit 2.5 Kg în 3 săptămâni, deși nu mi s-a promis o slăbire în Kg, ci în centimetri. În centimetri am slăbit fantastic și mi s-a zis că voi mai slăbi, că abia în 3 săptămâni după o ședință începe să-și facă efectul tratamentul de slăbire prin criolipoliză.

De la 103 cm în circumferință am ajuns la 98 cm. Am pierdut 5 cm doar după 3 săptămâni de la prima ședință în condițiile în care tratamentul mi-a fost aplicat doar în zona lombară. Stau și mă gândesc că rezultatele ar fi fost și mai bune dacă era aplicat și în zona lombară, dar și pe abdomen :D. Iată și poze.

Înainte de tratament (apropo, pentru cei care credeau că pielea nu și-a mai revenit – roșeața asta înfricoșătoare dispare în câteva zile ;)).

Imediat după tratament

La 10 minute după tratament

La 5 ore după tratament

La 5 zile după tratamentul de slăbire prin criolipoliză zona tratată arată foarte ok.

Restul detaliilor despre tratamentul de criolipoliză îl aveți mai jos, când am vorbit despre primul tratament de slăbire prin criolipoliză de care am avut parte. Recomand.

Criolipoliză
Criolipoliză

Cum a fost la criolipoliză

Am intrat în sala unde se afla aparatul, am fost măsurat, cântărit și fotografiat, așa cum mi s-a întâmplat și când am beneficiat și de tratamentul de slăbire cu VelaSmooth Pro, tot la aBeauty clinique. Acum măsuram 103 cm în circumferința celei mai mari zone de mijloc. Pozele din față, spate și laterale nu le pot pune pe blog, că sunt prea intime :), iar greutatea arătată de cantar complet îmbrăcat era de 86,3 Kg, ceea ce înseamnă o realitate de 85,6 Kg pentru că m-am cantarit și dimineață acasă. Oricum, spre deosebire de slăbirea cu VelaSmooth Pro, unde slăbirea în centimetri se poate observa sub formă de valori mici după prima ședință, slăbirea prin criolipoliză se observă sub formă de pierderi mari în centimetri după minimum 3 săptămâni, deoarece este nevoie de timp ca celulele moarte de grăsime să fie consumate de celule macrofage și, în final, eliminate prin mijloacele specifice organismului.

Înainte de a începe tratamentul de slăbire prin criolipoliză, mi-au fost aplicate pe zona lombară (că acolo mi s-a făcut tratamentul) două materiale îmbibate într-o substanță care îmi proteja țesutul exterior împotriva înghețului. Asta era singura mea temere, cea legată de îngheț, însă după ce am văzut că există un protocol în acest sens, m-am calmat și m-am relaxat. Apoi, a urmat poziționarea aplicatorilor. Terapeutul mi-a măsurat stratul de grăsime din zona lombară cu un mic dispozitiv și a setat aparatul în funcție de nivelul de grăsime pe care îl aveam acolo, adică 3,2 cm. Aplicatorii au fost poziționați pe rând și activați. Imediat cum au intrat în funcțiune am simțit cum un vacuum a început să-mi tragă stratul de grăsime în interiorul aplicatorului.

E o senzație ciudată, dar nu pot să o descriu ca fiind dureroasă, deși am înțeles că anumiți pacienți au declarat că îi doare puțin. Ce-i drept, este o senzație de disconfort, dar nu de durere. Cel puțin la mine nu a fost. În scurtă vreme după ce vacuumul a tras țesutul gras în interiorul aplicatorului, începe senzația de răcire a zonei pe care în scurt timp o confunzi cu o senzație de arsură. Totul este suportabil, numai că senzația de disconfort e confuză: căldură sau îngheț :)? Apoi, în 10-15 minute nu mai simți nimic și te relaxezi complet apucandu-te de scris articole pe blog de pe telefonul mobil asa cum fac eu acum :). Singura problemă este ca după ce stai 30 de minute cam în aceeași poziție, amorțești ușor, dar având în vedere că tratamentul durează în total o oră, nu-i problemă.

După ce s-a terminat tratamentul, s-au îndepărtat aplicatorii și zona tratată mi-a fost masată pentru a readuce circulația sanguină la nivel normal. Inițial nu simțeam nimic, dar încet, încet, am început să-mi recapăt simțurile. E o senzație din aia ciudată, ca și cum ai fi foarte amorțit sau ca și cum ai fi anesteziat cu rahie anestezie, dacă ați trecut prin asta. Dar, în final, îți revii repede și în afară de o sensibilitate la nivelul zonei tratate despre care am înțeles că poate dura și o lună, nu e nici un fel de problemă. Revin cu update la acest articol peste 30 de zile ca să vă spun cât am slăbit în centimetri și cât măsoară circumferința taliei mele. Până atunci, dacă aveți nevoie de mai multe detalii legate de criolipoliză, vă recomand să contactați aBeauty clinique Galați pe email la galati @ abeauty . ro sau telefonic la 0748884160.


Gabriel Ursan
Gabriel Ursan

Blogger @GabrielUrsan.ro. I love marketing & development. I also like how the internet changes the world.

    88 replies to "Criolipoliză? Am testat slăbirea prin criolipoliză."

    • simona

      Buna , cat te-a costat o sedinta de Criolipoliza?

      • Gabriel Ursan

        Bună Simona. Pe mine nu m-a costat nimic pentru că am testat și am scris pe blog, însă în mod normal o astfel de ședință costă 300 de euro parcă. Oricum, pentru mai multe detalii legate de zone și prețuri te invit să contactezi aBeauty clinique: http://www.aBeauty.ro sau 0748884160

        • viorica

          Am o rugaminte sa aveti grija la amiato beauty am luat voucher criolipoliza si aparatul NU este cel bun.nu am avut nici rezultate deloc

          • Gabriel Ursan

            Unde e amiato beauty? In ce oras?

          • ANNA

            in Bucuresti. Ce ai auzit de acest centru? Au si medic nutritionist, mai multe, mi s-au parut seriosi.
            http://cabinetdenutritie.ro/

          • Gabriel Ursan

            Nu am auzit absolut nimic, dar am văzut prețurile pentru o ședință de criolipoliză. Sigur nu e vorba de același aparat, pentru că în cazul CoolTech o ședință e în jur de 300 euro prin București (din câte știam acum un an).

      • Cami

        Va propun un salon in Craiova unde procedura costa 350 lei si știu de la prietene care l-au testat ca este foarte bun. Îngheata la -8 grade si imediat după procedura ai cu 2-3cm mai puțin.
        La prețul asta mai bine plătești transportul pana acolo…
        Se numește Club41F

    • MamicaMea.ro

      dar presupun ca este eficienta doar pentru grasimea superficiala, nu la mine unde grasimea este situata preponderent in abdomen

      • Gabriel Ursan

        Nu chiar. Criolipoliza este chiar pentru grăsimea mai accentuată. Pentru grăsimea superficială și celulită este VelaSmooth Pro.

    • iulia

      Ok, suma e una maricica dar din cate am inteles de la tine…merita. stii daca exista chestii de gen si in bucuresti?

      • Gabriel Ursan

        Bună Iulia. Da, există și în București, numai să fii atentă să alegi tratamentul cu un aparat care răcește la peste -5 grade Celsius, că e plină piața de aparate care răcesc până la -3 sau -5 grade Celsius. Ca eficiența să fie maximă merită să faci tratamentul cu un aparat care răcește până la -8 grade Celsius. Știu că Elos Beauty Center (zona Dorobanți) are așa ceva. Uite pagina lor de Facebook aici: https://www.facebook.com/elosbeautyclinic SUnt bucuros să te ajut și cu alte informații dacă e nevoie.

        • ale

          Buna ziua
          Stiti cumva daca la Timisoara, exista un asemenea aparat .
          Multumesc

          • Gabriel Ursan

            Întreb și revin cu un răspuns.

          • Gabriel Ursan

            Există criolipoliză în Timișoara, dar din păcate nu cu acest aparat atât de puternic, adică Coccon CoolTech (cel care răcește în 60 de secunde la -8 grade Celsius). Cele mai apropiate orașe de Timișoara care dețin acest aparat sunt Cluj și Craiova.

          • Andreea

            Buna seara,
            Este aparatul de criolipoliza Cooltech, in sfarsit, si in Timisoara, la Centrul EstetPRO (in cadrul Centrului Medical Dr. Hrubaru pe str. Vlahuta sau Mangalia- mai usor de gasit pe gps). Rezultatele sunt incredibile, nu se compara cu alte tratamente de genul, ajungi la propriu sa „pierzi hainele de pe tine” dupa nici 2 saptamani!!
            Telefonul lor direct este: 0724.415.003 – pt cei interesati

          • Gabriel Ursan

            Nu pierzi chiar hainele de pe tine în două săptămâni :), dar e bun. Efectul primei ședințe se vede după minimum 3 săptămâni, maximum 8 săptămâni, în funcție de organism – fără variații de greutate. Se recomandă 3 ședințe la o lună distanță între ele, preferabil cu VelaSmooth înainte cu 2 săptămâni și apoi între. Ca să nu mai zic că rezultatele sunt spectaculoase dacă tratamentul este însoțit de diată și sport.

          • Andreea

            :) Poate ca la mine efectul a fost potentiat si de regimul alimentar sanatos si masajele ce le-am facut, care sunt importante pentru drenaj in urma procedurii. Eu dupa 2 saptamani am inceput sa vad efectele chiar daca se spune ca dupa 3 ar fi rezultatele maxime.
            Iar hainele le-am „pierdut de pe mine” in ideea ca a trebuit sa stramtez toti pantalonii…si fara sa fac sport, spre rusinea mea sunt mai lenesa :)
            Important e ca avem aparatul Cooltech si la noi in oras si sper sa aduca si cel de care spuneai pt celulita/vella tot la fel de performant! :)

    • ale

      Multumesc

    • madalina

      dar la arad este acest aparat

    • irina

      Esti sigur ca cel care ingheata la -5 garde nu sunt eficiente?
      Eu vreau sa fac saptamana viitoare si am gasit un pret bun la un salon care face acest tratament , numai ca maxim este -5 grade.Ei mi-au spus ca nu ar fi nevoie de mai mult pentru ca garsimea incepe sa inghetede la =2 gr.Nu stiu ce sa fac, totusi diferenta de pret este de cam 10 mil(pentru mine este mult)
      Multumesc.

      • Gabriel Ursan

        Cam da. Și îți spun și de ce. Pentru că studiile arată că la -2 grade ar fi ok pentru 3 acizi grași din 4 (pentru al 4-lea acid gras nu există încă soluții pe criolipoliză – cel puțin din câte m-am documentat eu).

        Ok, însă de ce fac producătorii aparate care îngheață la -3, -5 sau chiar -8 grade Celsius în cazul CoolTech? Pentru că fiecare grad Celsius în „minus” contează în rezultatul final. Plus de asta, criolipoliza este o procedură care se face de maximum 3 ori pe aceeași zonă în interval de 4-5 ani. Ar fi păcat să nu se facă cu cel mai performant aparat existent în acest moment. Și nu încerc acum să-ți vând serviciile aBeauty clinique (cei pe care i-am menționat) pentru că poate nu ești din Galați, Brăila sau alt oraș apropiat ca să poți merge la ei. Interesează-te doar despre alte oferte de criolipoliză cu aparatul Coccon CoolTech în orașul tău.

        Mulțumesc pentru comentariu, iar dacă mai ai și alte întrebări nu ezita!

    • irina

      Multumesc, m-ai convins o sa aleg cooltech..Intr-adevar nu sunt din orasul tau,sunt din Bucuresti!.

      • Gabriel Ursan

        Cu mare drag. Dacă ești din București mergi la elos Beauty center că au sigur CoolTech: http://elos.ro/Contact/ Întreabă de Ramona Felicanu (manager clinică) și spune-i că ai ajuns la elos de pe blogul lui Gabriel Ursan din Galați. Poate îți oferă vreo reducere astfel, că ne cunoaștem ;). Sau dacă ai drum prin Galați, la aBeauty clinique s-au ieftinit ședințele de criolipoliză până pe 16 noiembrie (detalii aici: http://www.abeautyclinique.ro/pregateste-te-acum-pentru-frumusetea-de-sarbatori/ ). Mă rog, faci tu calcule cu tot cu transport și vezi cum iese mai bine ;). Mult succes cu tratamentul, iar din propria experiență țin să-ți zic că e mult mai eficient în combinație cu VelaSmooth Pro (public mâine pe http://www.gabrielursan.ro experiențele după o ședință), cu sport și un pic de dietă sau măcar cu masaj anti-celulitic (dacă bugetul tău nu poate include și tratamentele cu radiofrecvență realizate cu VelaSmooth sau VelaShape).

    • Simona

      Sunt din Craiova si as vrea sa stiu unde in Craiova se afla acest aparat care ingheata la -8 C? Astept raspuns si multumesc !

    • luiza

      BUNA ZIUA!CE parere aveti de Dermalife Bucuresti ? E ok?

      • Gabriel Ursan

        Din păcate nu cunosc această clinică, deci nu pot emite păreri :(

        • Claudia

          Buna seara!
          Rezultatele se vad ? au fost cazuri cand sedinta de criolipoliza a fost fara niciun ajutor?
          Si inca o intrebare : cat trebuie sa dureze de fapt o sedinta? La unele saloane e de 30 min la altele de 60min.
          Multumesc!

          • Gabriel Ursan

            Rezultatele se văd doar dacă se respectă protocolul de tratament de către pacient înainte și după realizarea tratamentului. Pentru eficiență e nevoie de 60 de minute per ședință, de ce 30 de minute nici nu se pune problema. Unele clinici fac și 70 de minute per ședință.

    • Aurica

      Buna ziua
      Stiti cumva daca la Bistrita, exista un asemenea aparat .
      Multumesc

    • Aurica

      Buna ziua
      imi spuneti va rog la cluj unde post gasi un astfel de aparat?.
      Multumesc

      • Gabriel Ursan

        Revin cu un răspuns. În Bistrița nu găsiți acest aparat, însă în Cluj îl găsiți la Q Clinic la domnul doctor Avram. Aveți datele de contact aici http://www.q-clinic.ro/contact-clinica-estetica.html Puteți să menționați că veniți la recomandarea aBeauty clinique Galați că poate obțineți vreun discount. Succes!

      • Monica

        In Cluj mai este un aparat de acest fel la Salon Sorana, Arta Ekegantei, in spate la Polus…la preturi muuult mai accesible ca si la QClinic…

    • Aurica

      Multumesc mult!!!!!!!!

    • vladutu delia

      buna as vrea sa stiu cat costa o sedinta cu 2 aparate si daca este si la CLUJ multumesc

    • Adrian

      Buna! Eu mi-am făcut Criolipoliza in București la http://artist-touch.ro si am avut rezultate excelente,fără sa dau o suma atât de mare.Am prins un pachet promoțional care includea impachetari in tunelul cu infrarosi, masaj și Criolipoliza si am pierdut 8 cm in talie

      • Gabriel Ursan

        Super! Așa este, când se prind pachete promoționale reducerile sunt mari. Spre exemplu la aBeauty clinique știu că au avut uneori și la 600 lei.

    • Gheorghe Roxana

      Buna , in Brasov stii cumva care sunt cele mai ok?

    • Cristina

      Stiti cumva daca in pitesti exista un salon care sa inghete tesutul adipos la -8 grade? As dori sa merg

      • Gabriel Ursan

        În Pitești nu cunosc un salon anume. În București ar fi la ELOS.

      • Cami

        Caută in Craiova la club41f.ro
        Au un aparat de criolipoliza care ingheata la -8 grade si costa 350 lei/procedura.
        Am 3 prietene care si-au făcut si au scăzut pana la 12 cm in talie, din care 2-3 imediat după procedura

        • Gabriel Ursan

          12 cm în talie imediat după procedura este un rezultat imposibil chiar și cu procedura invaziva de liposuctie. Organismul uman cedează dacă slăbește atât de mult într-un timp scurt. Eu am aprobat comentariile tale, dar hai sa fim sinceri cu oamenii care citesc comentariile de la acest articol. Mulțumesc!

      • Cami

        Si de tine e si mai aproape, faci o ora jumătate pana acolo, noi din București am făcut o grămada..dar s-a meritat, iar diferența de preț este enorma!!
        E salonul unei fete pe care cel mai tare o interesează sa fie clienții multumiți..

    • Alina

      Buna!
      Am facut si eu operatiunea cu un aparat care ingheata pina la -5 grade si nu am nici un rezultat!!! Dezamagire maxima!!!

      • Gabriel Ursan

        Eu am făcut cu -8 grade Celsius. La mine a fost cât de cât ok după cum probabil ai citit în articol.

    • Elena

      Buna, am citit comentariile de mai sus si sunt putin nedumerita. Am gasit in Bucuresti un salon care zice ca ajunge pana la -3 grade, nici -5 s nici -8 cum scrieti mai sus. De ce sunt asa diferente? Masini diferite?
      Alta nedumerire ar fi , scrie ca se elimina grasimea prin sistemul linfatic in timp, dar nu afecteaza astfel alte organe?
      Ideea era ca am gasit un voucher cu 4 sedinta, valabil 3 luni, iar in descrierea promotiei, se specifica ca astfel de procedura nu se recomanda decat 3-4 pe an. Cate sedinte se pot face si cat faci pauza intre ele?

      Multumesc

      • Gabriel Ursan

        Da, e diferenta intre aparate, iar la -3 grade Celsius e deja prea putin. Eu am testat cu -8 grade Celsius. Si in continuare stiu ca se fac maximum 3 sedinte pe o zona in decurs de 5 ani. Se pot face insa pe mai multe zone.

    • roxana

      Buna! de Amiato Beauty din Buc stii ceva? site ul lor http://www.cabinetdenutritie.ro/

      • Gabriel Ursan

        Nu stiu nimic de ei. Sorry. Stiu doar de Elos, Miko si Noblezza din Bucuresti.

      • Oana

        Buna, poti incerca criolipoliza de la salonul din Bucuresti Estetica Plus Consulting, am prietene care au fost si sunt foarte multumite. Este Criolipoliza Cryogen, aparat ca la Keiko, numai ca preturile sunt mai bune. Daca intri pe facebook-ul lor au tot timpul oferte.

    • bianca

      Buna stii cumva daca in Targu Mures exista un astfel de aparat?

    • Nela

      Buna seara as dori sa imi spuneti daca se poate de unde pot sa achizitionez acest aparat? Sunt din Satu Mare intetionez sa imi cumpar acest aparat si as fi interesata de pertul acestuia ? Imi puteti spune va rog frumos?

      • Gabriel Ursan

        Bună seara. Din păcate nu știu prețul aparatului, ci doar prețul unei ședințe cu el. BeautyMed este importator în România. Merită să întrebați la ei.

    • Nela

      Multumesc Frumos!

    • Ana

      Buna! Am incercat si eu criolipoliza si intr-adevar rezultatele sunt bune, dar nu chiar atat de rapide precum i se face reclama. Am vazut ca au cei de la mobuy niste oferte bune pe crio si merita sa incercati. Bafta!

    • Mari

      Buna,as dori sa stiu daca criolipoliza are contraindicatii in tiroidita autoimuna dar si in hipotiroidie, deasemeni poate fi facuta si la 16ani? Pentru ca am un baiat care are probleme cu greutatea din cauza hipotiroidiei desi face de sase ori pe saptamana cate doua ore de sport la sala cu antrenor personal insa sport face dintotdeauna dar slabeste foarte greu si mai are si probleme cu vergeturile. Daca ma poate ajuta careva cu un raspuns va pot multumi anticipat.

    • Mica

      Buna Gabriel! Am gasit in orasul meu proceduri de crioliza, care insa ingheata tesutul la 0 grade. Aparatul este Profislim Kryoslim 60. sa inteleg ca sunt bani aruncati pe fereastra?
      Multumesc anticipat pentru sfat!

      • Gabriel Ursan

        Buna. Din păcate nu sunt in măsură sa zic daca sunt bani aruncați pe fereastra sau nu (ca nu am testat aparatul de care spui), dar una e o răcire la -8 grade Celsius si alta e o răcire la 0 grade Celsius. Eu oricum recomand criolipoliza combinata cu ceva tratamente corporale cu radiofrecvență (VelaSmooth Pro sau VelaShape III) pentru rezultate mult mai bune. E mai mult de investit, dar împreună cu ceva mișcare, ușoară dieta si hidratare, rezultatele pot fi surprinzătoare.

    • Mica

      Multumesc Gabriel!

    • ANNA

      Eu merg vinery la Amiato in Bucuresti. Nu stiu ce rezultat o sa am. Cu ce te dai pe roseata ca sa iti treaca? Ti-a trecut destul de greu…

      • Gabriel Ursan

        Nu m-am dat cu nimic, am lăsat să se treacă de la sine. N-am avut de ce să grăbesc vindecarea :)

      • Dia

        Buna Anna, ai avut rezultatele dorite la salonul Amiato? Intreb pentru ca eram tentata sa ma duc si eu, dar vreau sa fiu sigura ca merita. Multumesc frumos :)

    • Maria

      Exista un asemenea aparat in Bacau? Daca da, unde?

    • Andreea Dobre

      Buna. Stiti cumva daca exista un astfel de aparat si in Sibiu?Multumesc

    • Camy Pavelescu

      In Sibiu la Aria Spa

    • andrei

      In Constanta?

    • Andrei

      ce zici de asta? http://www.artaelegantei.ro/ e din Cluj

      • Gabriel Ursan

        Nu imi dau seama ce aparat este si nici nu scrie nicaieri pana la cate grade raceste :(

    • cry

      la iasi sau suceava exista Cooltech?

    • claudia

      Buna! Ma gandeam sa incerc criolipoliza in Galati la aBeauty clinique. Ce zici?

    • Laura

      Buna! In Craiova unde se poate gasi??

    • Dobrei Alessia

      Salut, am niste intrebari….in timpul acesta trebuie sa schimb si stilul alimentar sau sa fac anumite exercitii? Ce se intampla cu pielea, nu se lasa dupa proceduri?

      • Gabriel Ursan

        Bună Alessia! Orice îmbunătățire a stilului alimentar sau a ritmului de exerciții fizice va ajuta să obții rezultatele dorite în timp mai scurt. În cazul meu pielea nu s-a lăsat după criolipoliză, însă nici nu m-am confruntat cu o cantitate foarte mare de țesut adipos. Totuși, înainte de fiecare procedură specialiștii clinicii îți vor da toate detaliile.

    • ROXANA

      BUNA ZIUA! DURERI DUPA APLICARE ATI AVUT? AM FACUT SI EU ACUM 6 ZILE O SEDINTA IN ZONA ABDOMENULUI SI DE ATUNCI AM DURERI INGROZITOARE!!! NU SUPORT NICI HAINELE SA ATINGA DE ZONA TRATATA! AM VAZUT CA NU ATI POMENIT NIMIC DE DURERI! AVETI IDEE CE S AR FI PUTUT INTAMPLA IN CAZUL MEU?

      • Gabriel Ursan

        Bună ziua! Eu am făcut doar în zona lombară și nu am avut dureri. În afară de disconfortul de imediat după tratament când era zona rece, nu am avut alt disconfort. E drept că zona a arătat mai roșie în prima zi, dar după aceea și-a revenit rapid.

        Din câte am auzit abdomenul este un pic mai sensibil decât zona lombară și în funcție de pacient e normal să se întâmple așa. Nașa mea de cununie, de exemplu, e un pic mai firavă și și-a făcut criolipoliză pe abdomen. În primele 7-8 zile a pățit la fel ca dvs., sensibilitatea zonei fiind cam la 2 săptămâni în total. Dar după aia a fost ok și a avut și rezultate bune.

        Nu cred că e cazul să vă faceți probleme. Atâta vreme cât zona începe să arate din ce în ce mai bine, iar durerea și sensibilitatea persistă în jur de 2 săptămâni, cred că e ok. Dacă nici după 2 săptămâni (14 zile) de la tratament situația nu se îmbunătățește absolut deloc, contactați clinica unde ați făcut tratamentul.

    • Camelia

      Buna, ceea ce ai scris m-a convins sa incerc criolipoliza pentru abdomen. Multumesc pentru ca ai povestit totul in amanunt.
      Azi am fost la evaluarea facuta inainte de programare si mi s-a spus ceva care m-a pus pe ganduri si anume ca 10-14 zile trebuie sa ma feresc de orice fel de sursa de caldura si sa evit masajul, sala, plaja, etc.
      Problema mea este ca in momentul de fata eu fac masaj anticelulitic si merg la sala de 3 ori pe saptamana si nu as vrea sa intrerup mai ales sala.
      Tu iti amintesti daca ti-au fost facute astfel de recomandari?
      Multumesc

    • Vlogger Ro

      Buna..in apropierea Sucevei nu stii u de exista acest aparat?

    • Ioana

      Te rugam tare sa ne ghidezi spre un salon in Cluj care detine un astfel de aparat si care sa dea rezultate.Multumim!!

Comentează la acest articol