TEDx Galaţi ED

Pe data de 21 februarie 2015, în cadrul Universităţii Danubius Galaţi, începând cu ora 10:00 va avea loc TEDxGalaţiED.

Evenimentul este construit de un grup de voluntari, care au reuşit să obţină licenţa internaţională de la TED, pentru a organiza independent această conferinţă.

Evenimentul se va desfăsura pe parcusul întregii zile, unde un număr de 12 vorbitori vor susţine discursuri a câte 15 minute fiecare. Diferitele personalităţi care vorbesc în cadrul TEDxGalaţiED au adus prin diverse metode, educaţia din România într-o lumină pozitivă.

Unde ED vinde de la EDucaţie, TEDxGalaţiED este un eveniment prin care aducem laolaltă modele educaţionale de succes din ţară cu persoane care sunt interesate de subiectul educaţiei din România. Rezultatul se va reflecta în viitorul educaţiei prin implicarea fiecăruia în dezvoltarea de noi initiative.

Tema evenimentului este: “Education in a Colorful Spectrum”, prin care vom evidenţia aspectele pozitive şi inovative ale educaţiei prin intermediul proiectelor, metodelor şi oamenilor care produc schimbări remarcabile în România.” – Adrian Radion, organizator TEDxGalaţiED.

Înscrierile pentru participare se fac pe site-ul: www.tedxgalatied.com

TED este marcă a conferințelor în care unii dintre cei mai importanţi gânditori şi activiști ai lumii sunt invitați să împărtășească domeniile în care sunt cei mai pasionați. TED definește misiunea sa ca “idei care merită să fie răspândite”. În acest spirit, TEDx este un program de evenimente locale, organizate independent, care aduc oamenii împreună pentru a împărtăși o experiență asemănătoare TED.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

Leave A Response

* Denotes Required Field