Manichiura barbati sau cum mă tratez eu de rosul unghiilor (onicofagie)

Atunci când zici manichiura barbati te poți duce cu gândul la efeminarea bărbaților. Nimic mai greșit. Din punctul meu de vedere atunci când mă gândesc la manichiura barbati, mă gândesc la unghii curate, la unghii îngrijite și la un aspect normal.

(P) Obține -20% reducere pe viață la comisioanele de tranzacționare crypto pe Binance folosind linkul meu de afiliere. Este reducerea maximă pe care probabil o poate oferi un afiliat cu vechime (majoritatea pot oferi doar 10%). Vezi aici lista completă de linkuri cu bonusuri și reduceri. Acest material nu este un îndemn sau un sfat de investiții.

Problema mea e alta. Eu îmi rod unghiile. Și îmi rod unghiile de multă vreme. De atât de multă vreme încât ajunsese să-mi fie rușine de mâinile mele, de degetele mele.

Am încercat cu plasturi, am încercat diverse substanțe (ba cumpărate din farmacie, ba chestii băbești). Am încercat doar cu voință proprie :) Nimic nu a funcționat pe termen lung.

Așa că am ajuns ca unghiile mele să arate așa. Horror.

Ros unghii
Cu unghiile pe care le vedeți în poza asta iau castigul la orice film de groază.

Deși nu am beneficiat niciodată în viața mea de manichiura barbati, am zis că este momentul să încerc și acest lucru. Am zis mereu că dacă voi avea unghiile mai îngrijite, îmi va fi ”milă” să le mai rod așa cu spor.

Totuși, nu am apelat niciodată până acum la servicii de manichiura pentru bărbati din cauza lipsei de intimitate. Nu știu alți bărbați cum sunt, dar mie personal mi-e rușine să mă duc într-un salon unde este plin de femei și să stau la manichiură în văzul tuturor.

De când s-a deschis GLASS în Galați am avut ocazia să testez mai multe servicii la ei, printre care și manichiura barbati, dar și pedichiura spa (despre care vă voi vorbi într-un alt articol).

Probabil ați mai citit la mine pe blog, dar pe scurt pot să vă spun că GLASS Beauty House Galați este un salon premium pentru femei și bărbați deschis de curând la noi în oraș.

GLASS Beauty House Galati
Așa arată recepția de la GLASS Beauty House Galati

Acest salon are trei elemente total diferite de saloanele în care ați mai fost până acum. În primul rând ai parte de intimitate. Nu stă nimeni să se uite în gura ta când vii la salon și nu se uită nimeni ciudat când stai cu diverse chestii prin păr.

În al doilea rând, ai parte de siguranță. Toate ustensilele sunt sterilizate profesional și sunt folosite doar la câte un client. Adică pila, uneltele și toate capetele de la manichiură sunt desigilate în fața ta. La fel și când te tunzi: foarfecii și pieptenii sunt desigilați în fața ta.

În al treilea rând ai parte de cele mai bune produse și de cei mai buni profesioniști. Oameni drăguți și cu bun simț care știu să-și facă treaba cu grijă și atenție față de client.

Cum mă tratez eu de rosul unghiilor

Manichiura barbati
Toate uneltele pe care le vedeți acolo au fost desigilate în fața mea.

Pur și simplu am început să merg la manichiură special pentru chestia asta. Pentru că e ca un fel de personal training. Adică așa cum te duci la sală și ai personal trainer, așa mergi și la manichiură și afli cum să ai grijă de unghiile tale, în timp ce un specialist se ocupă de ele.

Ideea e să nu te duci o singură dată, pentru că nu ai făcut nimic dacă te duci odată și gata. Important este să mergi de cel puțin 3 ori ca să intri pe un făgaș. După prima manichiură, minunea ține 3-4 zile. Apoi începi încet-încet să-ți rozi din nou unghiile.

Și atunci intervine următoarea vizită la manichiură, moment în care specialistul începe să discute cu tine și să te încurajeze să continui. Pentru că dacă te uiți în trecut, ai obținut totuși o mică victorie și unghiile tale arată mai bine față de momentul zero.

Chiar dacă ai continuat să le rozi, sau ai tendința să le rozi în continuare, o s-o faci mai puțin.

Pe măsură ce mergi la manichiură, unghiile tale vor arăta din ce în ce mai bine și vei fi mai atent cu ele. E ca atunci când ești gras și ai pierdut 10 Kg, iar lumea îți spune cât de bine arăți.

Normal că îți vine să continui!

De ce tot zic manichiura barbati

Cum arata manichiura barbati dupa o sedinta
Cum arata unghiile mele după prima ședință de manichiura

Peste tot în acest articol am scris manichiura barbati deoarece este important să știți că manichiura destinată bărbaților este diferită de cea destinată femeilor. Există tehnici 100% dedicate unghiilor bărbătești astfel încât să arate bărbătești în continuare.

Spre exemplu, la manichiura bărbătească nu s-a folosit în cazul meu nici un strop de lac (știu că există femei care nu suporta lacul pe unghii la bărbați :)). Dacă unghiile mele par un pic lucioase, sunt din cauza procesului de pilire superioară și cam atât.

Cât costa manichiura barbati

O ședință de manichiură bărbați costă 68 lei, mai ales dacă îți iei pachetul de 6 ședințe așa cum îl am eu. Plus că la banii ăștia nu se mai adaugă nimic pentru tips are included – adică la GLASS nu se mai dă bacșiș ca la alte saloane și asta e iarăși o chestie cool.

Totul este inclus în prețurile pe care le plătești.

Manichiura barbati dupa a doua sedinta
După a doua ședință de manichiură, unghiile mele încep să arate mai omenește.

Care e pasul următor?

Pentru mine pasul următor este să merg și la a treia ședință de manichiură. De fapt să merg la toate ședințele de manichiură până ajung la ședința cu numărul 6, moment în care voi pune poza finală cu unghiile mele printr-un update la acest articol.

Dacă sunteți bărbați și vă roadeți unghiile sau dacă sunteți bărbați și pur și simplu vreți să aveți niște unghii îngrijite corect care să arate decent, bărbătește, vă recomand serviciile de manichiura barbati de la GLASS Beauty House Galați.

Salonul GLASS Beauty House Galați se află pe Bd. Siderurgiștilor nr. 15, la parterul blocului SD10B – intrarea se face din parcul de la Spitalul de Copii (adică parchezi la stradă și apoi mergi înspre blocul de la marginea parcului).

Îi puteți suna la 0741103305 sau vă puteți face o programare direct la ei pe site aici.

27 de comentarii la „Manichiura barbati sau cum mă tratez eu de rosul unghiilor (onicofagie)”

  1. Nu inteleg de ce nimeni nu zice ca e de cacat sa mergi la manichiura ca barbat. NU e suficient sa va taiati unghiile si atat? Ce cacat se intampla cu voi?

    Răspunde
    • Titi, nu e așa ușor. Pune-te în pielea mea. Nu mai voiam să-mi arăt mâinile în public. Nu puteam să fac nici un amărât de unboxing cu telefoane (ca blogger de IT (uneori) ce sunt). Deci nu, nu e sufiecient doar să-mi tai unghiile. Nici nu știi ce greu mi-a fost să accept acest articol cu unghiile mele în condițiile în care abia acum ele arată normal.

      Răspunde
  2. Man, unghille tale aratau de tot rahatul. In primul rand nu stiu cum ti le mancai asa. Toata lumea isi roate unghiile din partea de jos. Tu ti-ai distrus unghia pe intreg. Sunt doar curios, de ce rodeai unghiile asa? No offence.

    Răspunde
    • Stress. De asta mi le rodeam așa. Începeam cu pielițele și terminam la unghie. Încă o fac. Dar mult mai puțin. Manichiura e un fel de: STOP… don`t do it anymore.

      Răspunde
  3. Man, stiu ca Glass este ceva la inceput de drum care nu s-a mai intamplat in Galati. Am citit la ei pe site ce si cum. Dar pe bune e asa misto? Adica merita sa mergi acolo?

    Răspunde
    • Chiar dacă ar fi gay, nu înțeleg unde e problema :) Dar tipul ăsta de manichiură pentru bărbați este gândită pentru bărbații care nu vor să pară gay dacă la asta te referi. Este ceva 100% manly. Unghii curate și îngrijite, fără lac :)

      Răspunde
    • Da, Tibi, e prețul total. Prima dată obții acest preț pentru că ai fost prima dată la ei. Ulterior tre` să-ți iei pachetul ca să obții același preț, deoarece la ședință cu ședință e un pic mai scump. Nu merită să mergi ședință cu ședință. Ia-ți pachetul pe care ți-l propun pentru că ieși mai ieftin. Oricum cu o floare nu se face primăvară, deci oricum vii la ședințe. Be smart :D

      Răspunde
  4. Am fost la glass pt tuns si mi-a placut maxim. E ceva deosebit. NU stiam ca au si pentru unghii de barbati. DE ce nu zic pe site asta?

    Răspunde
    • Salut! Pe noul site zic asta. Mă mir de ce nu ți-au zis când ai fost la ei la tuns. Probabil că sunt super ocupați și uită să menționeze toate chestiile. O să le transmit feedback-ul tău. Mersi!

      Răspunde
  5. Vlad here! Ma stii dintr-o veche intalnire la o conferinta. Te-am batut la cap cu Shopify in privat! Zi sicerm inca iti mai rozi unghiile dupa treaba asta?

    Răspunde
  6. Imi rod unghiile de nu-i adevarat. Eu rod nu unghia in sine, ci pielita de la unghii (cuticulele). Si ajung sa rod unghia de sus in jos. Am vazut si la tine la unghia mica aceeasi faza. Merge manichiura asta si pe treaba asta?

    Răspunde
    • Daaaa. La fel rod și eu unghiile. Nu le mănânc ca și cum mi le-aș tăia cu dinții. Mă joc cu pielițele fără să-mi dau seama când o fac. Și de acolo apare problema la unghii pe care o am eu. Merge manichiura de bărbați pe treaba asta. Trebuie doar să-ți faci curaj să începi. Iar faptul că la GLASS există intimitate totală, te va face să te simți și mai bine că începi să-ți tratezi unghiile și să ai din nou încredere în tine (eu aveam o problemă și îmi ascundeam mereu mâinile).

      Răspunde
  7. Toata lumea din Galati zice ca Glass e f scuuump.! Esti sigur ca ce zici tu e doar 68 lei? M asteptam sa fie de la 100 in sus! Zi pe bune.

    Răspunde
    • Da. 68 lei. Nimic mai mult. Și în banii ăștia bacșișul e inclus. La GLASS nu se acceptă bacșiș. Ai prețul ăsta per pachet o singură dată când vii și apoi mereu când îți iei pachetul de 6 ședințe/vizite la salon. Mergi odată acolo și după aia vei ști despre ce vorbesc.

      Răspunde
  8. Ma nu stiu ce zici tu dar ungiile tale nu arata asa naspa. Stai sa le vezi pe ale mele :)) Oare se poate face ceva?

    Răspunde
    • Depinde. Din prima ședință nu se fac miracole, dar se fac pași înainte. Nici nu-ți vine să crezi cât de motivat vei fi să continui să ai unghiile pe care ți le dorești, fie ele și (doar) normale. Eu zic să încerci pentru că nu ai nimic de pierdut. Nici măcar bani (pentru că oricum la farmacie ai cheltuit mai mult).

      Răspunde
    • Nu știu dacă merită să dezvolt subiectul, însă a fi sau nu a fi gay nu are treabă cu manichiura. Atâta vreme cât unghiile de bărbat sunt curate și îngrijite (fără lac sau alte chestii) nu văd de ce ar fi neapărat gay. Sincer acum: a fi curat, spălat și aranjat înseamnă că ești gay? NU. Înseamnă că ești un bărbat îngrjit. Orientările sexuale sunt o altă poveste. O poveste pe care fiecare și-o trăiește așa cum dorește. Hai să nu fim homofobi, că nu ne ajută cu nimic. Dragostea nu se manifestă prin manichiură.

      Răspunde
  9. Multumesc mult pentru articol. Chair daca scrii mai rar, savurez fiecare nou articol de-al tau. Si eu am problema asta cu rosul unghiilor – imi rod pielitele. O sa apelez la ei cu siguranta. Daca au program sambata ii sun maine.

    Răspunde
    • Mulțumesc pentru comentariu! Dap, e deschis și sâmbăta. Programul la GLASS beauty House Galați e așa: de luni până vineri între 8 dimineața și 8 seara, iar sâmbăta de la 8 dimineața la 2 după-masă. Mult spor!

      Răspunde

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.