Totul a început acum 7 zile (marți noapte). Sara (4 ani și jumătate – 14 Kg) a mâncat un măr aproape de ora de culcare (cu o oră înainte). L-a mâncat cu poftă. Măr spălat foarte bine, dar cu coajă. La 22:00 a adormit, la ora 2 noaptea s-a trezit și a vomat tot mărul.
La 4 dimineața a mai vomat un pic. Dimineața la 8 s-a trezit, era bine dispusă, dar din cauza vomatului era deshidratată și a simțit nevoia să bea mai multă apă. Eu bucuros că e vioaie am lasat-o. În 30 de minute a vomat toată apa.
Apoi a fost mai ok în a doua zi (miercuri), chiar dacă și-a pierdut apetitul. În aceeași zi a făcut un pic de febră (38,4). După o doză de Nurofen totul a fost ok. A mai făcut un pic de febră seara. Am rezolvat tot cu Nurofen. Joi și vineri nu a mai făcut febră deloc și nu i-am mai dat antitermice, dar acuza dureri de burtică uneori. Am vorbit cu medicul la telefon încă din prima zi și eram deja pe Debridat și alte remedii recomandate. Stare generală bună. Veselă, totul ok. Vineri am fost la medic pentru o examinare completă.
În urma examinării ni s-a recomandat continuarea tratamentului. De asemenea, ni s-a spus că durerile de cap sunt de la deshidratare, iar că în urma examenului abdominal nu e nimic de speriat. De asemenea a fost examinată și la bătăile inimii, plămâni, roșu în gât etc. Nimic care să indice o problemă acolo.
Sâmbătă a început să se simtă din nou rău și a început chiar să tușească productiv. A făcut din nou un pic de febră. Duminică ziua mai ok, chiar seara am ieșit cu ea pe undeva. Luni mai rău. Febră. Continuat pe antitermice. Marți (azi/ieri) a făcut febră și a avut frisoane la prânz. Seara când am venit eu acasă la fel. Febră 39,2. Face febră cam din 4 în 4 ore de la administrarea de antitermice.
Am culcat-o pe la 23:00 astăzi pentru că adormise un pic seara din cauza febrei și a frisoanelor. I-am dat Nurofen la culcare pentru că avea 38,5 și știam unde duce faza asta dacă n-o iau din pripă. Gâtul ei mi se pare cel mai fierbinte, iar tusea productivă îmi dă de gândit. După o discuție cu medicul astăzi am început cu antibiotic Epitrim. Nu a mai luat niciodată acest tip de antibiotic. I-am dat în seara asta pe la 21:00 și am așteptat 2 ore să văd dacă nu apar reacții alergice. Din fericire totul ok. După 10 de minute de la Nurofen febra a crescut la 39 apoi a început să scadă. După jumătate de oră avea deja 37,1, apoi 36,9, iar acum când scriu acest articol (la o oră și 10 minute după Nurofen) are 36,5 și doarme bine, liniștită.
Mă tem ca acel episod de vomă de săptămâna trecută să nu fi fost decât un factor declanșator și să aibă de fapt altceva. Când nu are febră e veselă și se joacă. Când începe starea febrilă devine irascibilă și trage la pat. Poftă de mâncare nu prea are, dar când e ora mesei ciugulește fără probleme din meniurile sale de regim recomandat de medic încă de miercurea trecută.
Mâine mă gândesc să caut pe undeva deschis ca să-i fac niște analize mai amănunțite. 30 și 1 decembrie sunt zile libere. Am auzit că și 2 decembrie. Sper să găsesc măcar la niște centre private deschis. Până atunci, dacă v-ați mai confruntat cu situația asta sau dacă este vreun medic care îmi citește blogul, ce recomandări aveți? Recunosc, nu e ok să scrii și să ceri sfaturi pe internet, dar orice experiență personală sau încurajare e mereu de bun augur, chiar dacă eu mereu am mers pe mâna medicilor.
P.S.: Nimic din ce vi se pare o recomandare aici, nu este. Vă recomand să consultați un medic specialist pentru rezolvarea problemelor de sănătate.
Buna Gabi, in primul rand multa sanatate, cunosc perfect sentimentul de a avea un copil bolnavior. Din ceea ce am citit, dupa experienta mea cu ai mei copii pare a fi un virus zona gastrointestinala cumulat cu o raceala sezoniera. Aici, in Germania, mergand cu aceleasi simptome la dr, nu i s au dat antibiotic iar frisoanele sunt cauzate de administrarea prea rapida a antitermicelor (scade temperatura corpului prea repede), de aceea aici se recomanda antitermice dupa 39 temperatura. Stiu si eu la inceput am zis ca s nebuni , ca nu e ok dar m am convins ca asa este. Imbracata mai subtire, compresa cu apa rece la frunte . Baiatul meu avea dureri de burtica si de cap iar totul era de la acest virus,virus nu bacterie,de aceea nu se administrează antibiotic. Am primit probiotice,pastile de supt pt gat, ibuflam junior, sirop de tuse productiva, saruri de rehidratare (in cazul vomei si a diareei) regim alimentar si multa rabdare. Multă sănătate și sper sa treceti cat mai repede peste asta!
Mulțumim! Sper să se amelioreze cât mai repede!
Sanatate multa copilului si curaj si putere pentru voi!
Salut,
Stiu sigur ca pe 30/11 si 01/12 Synevo este inchis. In schimb gasesti deschis la Medlife, cel putin pentru consultatii stiu sigur ca e deschis, nu stiu daca si pentru recoltare si analize.
Sper sa ii dati de cap.
Multa sanatate fetei!