Ce am învățat zilele astea despre răceli și alte boli de copii

Acum 3 zile scriam acest articol în care descriam prin ce ne confruntăm cu Sara și la final ceream un sfat. Pe scurt, Sara a avut un episod de vomă (mai multe etape) care s-a finalizat cu dureri de burtică, tuse și mai ales febră mică la început (38,5 maxim).

După consultul medical febra a început să crească totuși în zilele următoare, iar problema cu burtica persista deși nu a mai vomat și nu a avut niciodată scaune moi. Din păcate ne-a prins cu liberele de pe 30 noiembrie și 1 decembrie unde era închis peste tot la analize, la cabinete private și la medici de familie.

În seara de 1 decembrie a făcut febră 42. Din fericire febra a cedat repede sub Nurofen. Dimineață am fost la analize și am lăsat probe de scaun. După 6 seara am primit rezultatele și se pare că nu e nimic acolo. Urmează și alte rezultate luni. La 7 seara am prins o programare la un centru privat din Galați. După o analiză mai amănunțită, se pare că acea tuse de care ziceam este o pneumonie acută. Asta ca și diagnostic presupus. Urmează ca la prima oră să continuăm analizele cu tot ce se poate la sânge, un exudat și apoi o radiografie la plămâni. Medicul ne-a schimbat tratamentul și l-a redirecționat pentru pneumonie. Urmează să vedem evoluția.

După febra mare de noaptea trecută (nu noaptea asta) s-a simțit mai bine. Ori organismul ei a luptat vitejește cu ”vrăjmașii” și a câștigat o mică bătălie, ori ceva bun s-a întâmplat. Ideea e că a mai făcut un pic de febră (38,3) abia la 14 ore după doza de antitermic adimistrată în ”noaptea minții”. În seara asta medicul care a consultat-o i-a schimbat schema de tratament cu un antibiotic pentru pneumonie, un sirop de tuse mai serios (tușește tare), Zyrtec și aerosoli cu un ser fiziologic mai concentrat + o substanță (nu i-am reținut numele).

Acum eu nu am somn și scriu acest articol. Sunt curios cum se va comporta în noaptea aceasta după schimbarea de tratament. Știu că durează până la 48 de ore pentru a vedea îmbunătățiri, dar citind pe net, mergând pe la diverși medici, căutând sfaturi, realizând analize, am învățat câteva chestii despre răceli și alte boli de copii.

Prima și cea mai importantă chestie este mersul la medic indiferent cât de nesemnificative sunt primele simptome. Medicii cu asta se ocupă de ani de zile. Cu identificarea și tratarea bolilor. Nu e disponibil un medic, cauți altul și tot așa. La urma urmei mai multe păreri nu strică, chiar dacă ele sunt asemănătoare. Știu că e mai comod să cauți pe net și să ferești copilul de vizita la medic, dar această vizită la medic e de neînlocuit. Eu nu sunt medic. Pot citi, mă pot informa, ca să-i pot da medicului mai multe detalii relevante succint și într-un timp scurt. Dar nu sunt medic. Medicii sunt medici și știu mai multe.

A doua chestie sunt analizele. Mâine mergem la luat sânge. Da, va fi traumatizant pentru Sara, dar e înspre binele ei. Mă va durea sufletul că va plânge, dar măcar voi afla ceva concret care să ne ajute să o facem bine. Când nu îi dai de căpat după câteva zile trebuie musai analize făcute corect. Revenind la punctul 1 – medicul recomandă analizele. Noi dacă tot o înțepăm o să-i facem și alte analize, fiecare după buget, dar consider că dacă ai de unde merită să renunți la orice altceva ca să mai faci niște analize suplimentare ca să mai afli despre copilul tău.

A treia chestie e că toți doctorii recomandă cât mai puțină interacțiune cu alți copii pe perioada cât sunt bolnavi. Aici sunt un pic trist de posibilități. 1. Pentru că mulți părinți nu au cu cine să-și lase copiii când sunt bolnavi și îi duc înapoi la grădiniță. Și sunt trist nu pentru că acei copii ar putea îmbolnăvi alți copii. Sunt trist pentru că acei copii deja bolnavi s-ar putea îmbolnăvi mai grav. Treaba cu imunitatea merge până la un punct. Până la punctul ăla în care medicul îți analizează copilul și îți zice: ”Hai mai întâi să-l punem pe picioare, după aia lucrăm un pic la imunitate și după aia îl bagi din nou în comunitate.”

Și sunt trist de fapt pentru că unii părinți pur și simplu nu au posibilitatea asta. Și nu e din vina lor. Pur și simplu nu au posibilitatea asta, iar sistemul ar trebui să înțeleagă că asta e o problemă reală în rândul oamenilor muncitori care nu au alte opțiuni. Nu sunt adeptul ținutul copilului într-un glob de cristal și consider că ăsta e un risc pe care un părinte și-l asumă. Copii trebuie să fie activi, să iasă afară, să se joace, să interacționeze cu alți copii etc. Eu mă refeream la doar la posibilitățile unor persoane.

Și numărul 2. Doctorii spun să izolăm un pic copii cât sunt bolnavi. În același timp, chestia asta nu prea se poate respecta. Dacă mergi la medicul de familie vei sta în aceeași sală de așteptare cu cel puțin încă 5 sau 10 copii bolnavi probabil de altă chestie. Șansele ca ei să strănute unul pe altul cât așteaptă acolo sunt destul de mari, mai ales că nu prea ai cum să-i oprești să socializeze, să se țină de mână să joace diverse jocuri pe coridor etc. La rând la medic s-ar putea să te mai pricopsești și cu altele. Aici e simplu să trageți concluzii.

O altă chestie pe care merită să o zic este că avem medici buni în România. Toți medicii la care am fost au știut cum să intre în relație cu copilul și să-l facă să facă ceea ce nu credeam vreodată că o să facă. Au reușit să facă fiecare consult o experiență cât mai puțin traumatizantă.

Mulțumesc tuturor care au reacționat prompt la primul meu articol. Am primit sfaturi și chiar telefoane de la medici tineri dispuși să mă ajute fără ca eu să cer asta direct lor. Am primit încurajări și sfaturi de la prieteni de la care nu mă așteptam. Este foarte frumos să simți cum oamenilor le pasă de tine și chiar empatizează cu situația ta. Vă mulțumesc mult dragilor!