Cum m-a oprit pe mine Poliția pentru ”un control de rutină”

Ieri după-masă eram tare grăbit să ajung dintr-un punct de lucru la birou, pentru că trebuia să semnez niște acte musai până la ora 17:00.

Nu că mergeam cu viteză, că era super aglomerat, dar starea de grabă o aveam. Eram cu mașina soției, care are încă numere roșii. În spatele meu un Logan de la secția 2 Galați se afla probabil în patrulare (nu avea nici un semnal acustic sau luminos în funcțiune).

La un moment dat virez stânga și o calc un pic mai tare că am prins o porțiune liberă. Nu vă imaginați că am trecut de 50 Km/H, că n-am avut cum. Când semnalizez dreapta să intru pe străduța de la birou, pac, girofare, sunete, semne, parcă eram terorist. Trag pe dreapta și mă dau jos. Se prezintă agentul și îmi cere actele. I le dau și îl întreb pentru ce m-a oprit. Mi-a zis că eu un simplu control de rutină.

Ok, nici o problemă. Actele erau în regulă, ne-am urat o zi bună și asta a fost tot.

Sunt curios totuși care a fost motivul real? Ce li s-a năzărit? Numerele roșii? Există persoane care circulă cu numere roșii expirate? Faptul că am accelerat ușor după ce am prins o porțiune de drum mai liberă? Mie îmi place că la final polițistul zâmbea. Bine, am zâmbit și eu.

Probabil zâmbea că și-a dat seama că m-a oprit total degeaba și au mai încurcat și circulația pe străduța respectivă. Poate bătuseră vreun pariu între ei, de genul: stai să vezi că îl prindem pe ăsta cu ceva. Oricum, eu nu am nici un fel de problemă. Da, știu, o să-mi spuneți că trebuiau să aibă o autorizație sau ceva pentru controale de rutină pe o anumită arie. Dar nu-mi pasă. Pe mine mă pot opri când vor și cum vor că sunt ok. Mai degrabă o atitudine mai preventivă și mai proactivă atunci când poliția miroase ceva, decât lipsă de acțiune.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

12 comentarii la „Cum m-a oprit pe mine Poliția pentru ”un control de rutină””

  1. Te-au oprit să verifice dacă autorizaţia pentru numele provizorii era în termenul de valabilitate. Dacă conduci cu o maşină ce are numere provizorii (roşii) şi a cărei autorizaţie are termenul de valabilitate expirat, fapta constituie infracţiune pedepsită de Codul Penal (art. 334) şi rişti închisoare de la unu la 3 ani + ţi se anulează permisul de conducere. Presupun că ştii care e diferenţa între o infracţiune şi o contravenţie, nu mai are rost să explic eu aici. Din cauza asta te-au oprit şi ţi-au verificat documentele.

    Răspunde
  2. În Brașov ești invitat să rămâi în mașină cât timp ești oprit de vreun echipaj de la poliția rutieră.

    Și eu am fost oprit acum câțiva ani pentru un control de rutină și polițiștii au fost atât de drăguți că nici n-au vrut să-mi verifice actele pe care le prezentasem. Sau uitat doar la persoanele din mașină (eram eu, nevasta și copilul) și ne-au urat o zi bună.

    N-am înțeles nici până în ziua de astăzi ce s-a întâmplat și care a fost motivul acelui control de rutină.

    Răspunde
    • Și la noi ești invitat în mașină dacă încerci să cobori. E regulă standard cică să deschizi geamul și să-i dai polițistului actele și ce îți mai cere el doar la geam, ca în SUA. Pe mine m-a oprit un echipaj normal de poliție, care patrula pe acolo și nu avea aparat radar sau ceva de gen.

      Răspunde
  3. Îți zic eu, acel sprint i-a pus pe gânduri. Am pățit la fel și după ce au văzut ca totul este ok, mi-au spus ca păream suspect ca am accelerat fix când eram lângă ei.

    Răspunde
    • Sprintul dar mai tare cand vad numere rosii sau numere de Bulgaria opresc la greu. Am vazut in Timisoara ca nu scapa nimeni cu numere rosii sau numere de Bulgaria neoprit cand au filtre. Este ca la vanzari, daca din 10 opriti, 1 din a uitat sa-si prelungeasca numerele la timp sau poate asigurarea este expirata ori nu au rovinieta, echipajul si-a realizat conversia :D

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.