Cum faci un CV bun

În activitatea mea de manager de dezvoltare a vânzărilor la compania la care lucrez şi acum, am fost pus de multe ori în situaţia de a face selecţie de CV-uri atunci când aveam un post liber. Chiar dacă nu sunt deloc un expert în ale resurselor umane, odată ce am văzut “cu ce se mănâncă“, mi-am format totuşi o părere despre cum trebuie să arate un CV bun sau care sunt măcar elementele esenţiale a unui CV demn de luat în seamă.

Hai să vedem …

Cum faci un CV bun
Cum faci un CV bun

Ataşează o poză CV-ului

Şi recruiterii sunt oameni, iar ca orice oameni, recepţionează informaţie prin mai multe canale senzoriale. Unul dintre aceste canale este văzul, iar o fotografie de-a ta ataşată CV-ului atrage mai bine atenţia asupra acestuia. În cazul în care este un job de vânzări sau relaţii cu publicul, imaginea contează şi aici nu mă înţelegeţi greşit că nu vorbim de discriminare, ci de faptul că o fotografie bine aleasă îl poate determina mai mult sau mai puţin conştient pe cel care face selecţia să acorde o mai mare ateţie CV-ului tău.

Mare atenţie cum alegeţi fotografia de CV. Dacă vorbim de un job serios şi de o companie de încredere, nimeni nu va fi încântat să vadă o poză ciudată sau nepotrivită. Poate doar un mic antreprenor ce are o “firmuliţă” va fi încântat să vadă o poză provocatoare a unei domnişoare care candidează pentru un post în acel S.R.L. În rest nu. Poza aleasă arată cât de multă importanţă oferi detaliilor care pot face diferenţa.

Exprimă-te specific

Atunci când îţi declari măreţele obiective, fă acest lucru într-un mod cât mai specific astfel încăt cel care îţi analizează CV-ul să convoace o persoană hotărâtă şi determinată pentru un interviu de angajare. Am văzut de foarte multe ori idealuri gen “vreau să ocup un post de conducere“, “îmi doresc să ajung cât mai sus în compania în care voi fi“, “vreau un salariu decent“, etc. Ei bine, exprimările astea nu sunt deloc specifice şi cred că le-ar putea avea şi un copil de clasa a 5-a la o oră de dirigenţie, în nici un caz o persoană matură care vrea să se angajeze.

Post de conducere pentru tine s-ar putea să nu însemne post de conducere şi pentru mine, deci nu e o exprimare specifică. Cât mai sus în companie pentru mine înseamnă ceva, pentru tine altceva. Salariu decent pentru tine e o sumă, pentru tine altă sumă. Vedeţi voi, la astfel de exprimări se lasă prea mult loc de interpretări prin prisma propriilor noastre percepţii. Angajatorul vrea să audă mereu despre lucruri concrete, palpabile şi măsurabile, nu despre cai verzi pe pereţi pe care nici nu ştii dacă îi vei obţine sau nu. Trebuie neapărat să citiţi acest articol pentru a vă forma o părere mult mai bună despre cum trebuie să vă stabiliţi obiective specifice, măsurabile, de atins, relevante şi încadrate în timp.

Atenţie la scris

Înainte de a aplica pentru vreun job prin intermediul CV-ului tău, citeşte-l şi reciteşte-l de foarte multe ori. În primul rând, nu e loc de greşeli de gramatică de care recruiterii să se amuze copios. Se presupune că cineva te-ar angaja măcar pentru simplul faptă că eşti o persoană muncitoare, nu pentru altceva. Munceşte la CV-ul ăla să fie totul scris corect, bine încadrat în pagină şi per total să arate bine.

O altă problemă este scrisul fără sens. Poate gramatical vorbind ai scris excelent, dar dacă atunci când omul se apucă să-ţi citească povestea de viaţă vede nişte chestii scrise total alambicat unde topica nici măcar nu e pusă aşa cum trebuie, tot efortul de a pune corect virgulele este zadarnic. Repet, citeşte şi reciteşte un CV de suficient de multe ori încât să determini eventualele erori şi să le corectezi la timp. Eventual, apelează şi la alte persoane pentru un sfat dacă nu eşti suficent de sigur pe tine.

Fii scurt

Fii empatic şi gândeşte-te că cel care se ocupă de selecţia de CV-uri primeşte uneori sute sau chiar mii de CV-uri pe care trebuie să le analizeze. Oricât de minunat ai fi tu şi oricâte experienţe extraordinare ai de povestit, nu depăşi 2, maxim 3 pagini în total. Recruiterul vrea să-ţi vadă CV-ul, nu să-ţi citească biografia. Dacă are de citit multe pagini cu informaţii ample despre tine şi să presupunem că o va face până la capăt (un caz fericit), există riscul să omită nişte aspecte relevante care te-ar fi putut recomanda pentru acel post.

Capacitatea de a fi logic, scurt şi la obiect este apreciată de toată lumea mai ales că trăim într-o lume în care majoritatea oamenilor se plâng de lipsa de timp, iar răbdarea nu mai este un atribut atât de îmbraţişat. E normal să scrii absolut orice lucru pe care tu îl consideri relevant, dar dacă CV-ul tău depăşeşte cu mult 3 pagini, încearcă să îl refaci într-o formă mai sintetizată încercând în acelaşi timp să păstrezi informaţiile importante despre tine şi despre experienţa care te-ar putea recomanda.

Fii tu, fii original

Atât în CV-uri cât şi în scrisori de intenţie există o cantitate semnificativă de copy/paste. Cei care se ocupă cu recrutarea de personal pot identifica un copy/paste de la o poştă mai ales dacă au un pic de experienţă în domeniu. Unii pot trece cu vederea acest aspect mai ales că nu toate joburile implică vreo doză minimă creativitate, dar copy/paste nu e munca ta aşa că vor mai fi şi unii care ţin mult ca tu să fii cel sau cea care munceşte la propriul CV, deci nu vor trece cu vederea acest aspect.

Dacât să cauţi pe net diverse formulări “de-a gata” pe care să le poţi prelua în CV-ul tău aşa cum cauţi şi mesajele de Paşti, Craciun, etc., mai degrabă îţi foloseşti tot acest timp pentru a citi astfel de articole care te-ar putea ajuta cu adevărat în redactarea unui CV. Avem pretenţia că toţi suntem unici în felul nostru. Ok, atunci hai să se vadă treaba asta şi în CV. Nu trebuie nimic ieşit din comun, nimic care să şocheze, nimic deplasat. Trebuie să fii tu însuţi şi să se vadă sinceritatea pe CV, nu încercările de a deforma cât mai pozitiv adevărul.

Resurse pentru un CV bun

La finalul acestui articol, mi-am propus să ofer şi câteva resurse pentru realizarea unui CV bun.

Puteţi descărca un exemplu de CV completat şi un model de CV pe care să-l puteţi completa.

Sunt destul de multe siteuri unde îţi poţi crea un CV online. Unele dintre ele, precum BestJobs.ro sau NetJobs.ro oferă şi câteva sfaturi utile în momentul creării CV-ului. În plus, structura de CV este predefinită şi nu mai este nevoie să te gândeşti ce mai trebuie să scrii în CV pentru că va exista câte un câmp care trebuie completat şi astfel îţi va fi mult mai uşor. Îţi recomand să-ţi faci măcar câte un CV de test (dacă nu eşti în căutarea unui job) pe cele două siteuri ca să te obişnuieşti cu structura.

Concluzii

Sunt convins că despre crearea unui CV bun se pot scrie cărţi sau articole întregi. Pentru început m-am rezumat doar la câteva aspecte esenţiale care chiar dacă par puţine la număr, nu sunt deloc uşor de controlat. Pe viitor sunt convins că voi mai scrie şi alte articole pe acestă temă, deci nu ne oprim aici :).

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut interesant despre tehnologie, dezvoltare, marketing și lifestyle.

Nu fac spam! Protecție date conform GDPR. Te poți dezabona oricând.

4 comentarii la „Cum faci un CV bun”

  1. in zadar faci CV dupa CV si ai o groaza de calificari, daca nu ai experienta pentru ca abia ai iesit dupa bancile scolii, nimeni nu te angajeaza nici macar la cel mai amarat loc de munca.
    Hotie mare in ziua de azi !

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.