Cum sa faci un blog sau un site

Cât ține bateria la MacBook Pro? Mult.

Dețin un MacBook Pro de 13 inchi cu Retina Display și Force Touch fabricat la începutul anului 2015. Mai exact, fix acest model. În acest articol voi povesti cât te ține bateria la MacBook Pro. Dar înainte de asta trebuie să vă spun cum a început povestea achiziției. Dacă nu ai chef și timp să citești tot articolul, îți răspund pe scurt dacă titlul nu a fost suficient. Bateria la MacBook Pro ține mult :). Uneori mai mult decât în specificații.

Povestea achiziției a început în felul următor. În acest articol întrebam dacă există vreun laptop cu un ecran similar calității oferite de Retina Display de pe anumite MacBook-uri. Am descoperit la vremea aceea că răspunsul e nu și că MBP (MacBook Pro) avea cel mai tare ecran de pe piață. Eu mergeam pe principiul că dacă tot folosesc un laptop, măcar ecranul să fie bestial.

Apoi, am început să caut informații și chiar am scris un articol pe blog în care povesteam că mă macină să-mi cumpăr noul MacBook Pro de 13 inchi. Nu era o investiție mică așa că am luat cu asalt toate sursele de informare interne și internaționale. Am găsit păreri pro și contra, dar mereu m-am concentrat pe părerile utilizatorilor. Din punctul meu de vedere un utilizator al unui anumit tip de produs e mult mai în măsură să povestească despre produsul respectiv. Cu bune și cu rele. Că de păreriști e plin internetul. Nu vreau să supăr pe nimeni și nici nu sunt un fan Apple spălat pe creier (negarea e primul semn :)), dar nu poți să-ți dai cu părerea într-un mod avizat până nu ai testat un produs la treabă, nu doar la o plimbare prin parc sau printr-un showroom.

Și mi-am luat MacBook Pro de 13 inchi. Și am scris cu drag despre asta aici. Apoi, mi-am dat seama că totul nu e așa wow cum spune lumea și am publicat articolul ăsta în care am descris experiența mea cu noul MacBook Pro. După care am început să-l folosesc și să-l îmbrățișez în activitatea mea zilnică. Dacă nu știam ceva căutam pe Google, iar soluția era atât de simplă încât nu m-aș fi putut gândi la ea. Serios, ăștia care fabrică chestii pe la Apple cred că sunt premiați sau ceva dacă scot programe atât de simple de folosit încât nu-ți dai seama din prima cum să o faci corect :). Cinste lor și articolelor ajutătoare.

Revenind la cât ține bateria la MacBook. Am pățit necazul ca vineri seara să-mi uit încărcătorul la birou. Am deconectat laptopul de la încărcător pe la 16:00, pentru că aveam o ședință în alt birou. Facem ședința, durează vreo două ore. Timp în care mi-am folosit laptopul continuu arătând și discutând chestii. Mă durea la bască de cât mai am pentru că știam că îl pot pune la încărcat.

Ajung acasă și mă apuc de alte chestii. Gen înregistrare desktop și încărcare videoclipuri pe YouTube. Am făcut treaba asta, printre altele, vreo 4 ore, că aveam chef. Mă uit la laptop, mai avea 53% baterie. A scăzut cam repede din cauză că tot ce ține de partea video (eu făceam chestii soft, nu treburi din alea grele care ți-ar hali bateria pe loc) consumă la greu. Mă duc la geantă și caut încărcătorul. Nu era! Mi-am dat seama că l-am uitat la muncă. Mai aveam de treabă. Ce să fac? Reduc luminozitatea la 5 linii și îmi continui treaba încă vreo 2 ore. Calculând scurt, avem 2 ore soft de la ședință, 4 ore medium de la videouri și încă 2 ore soft. Egal 8 ore și 18% baterie.

Nu am testat niciodată la utilizarea normală, dar sunt convins că te ține 9 sau 12 ore cât e în specificații. Imaginează-ți doar că gestionezi mailuri, stai pe net și o mai arzi pe rețele sociale. Asta înseamnă utilizare soft. Cu 100% baterie încărcată și luminozitate medie (nu 5 linii cât am folosit eu), ar trebui să-ți acopere o zi întreagă fără probleme. Din punctul meu de vedere te ține mai mult bateria la MacBook Pro decât la smartphone. Nu mai zic de MacBook Air sau noul MacBook care sunt și mai optimizate pe consum. Atenție, vorbesc strict de acest model pe care îl dețin. Alte modele de MacBook nu am testat.

MacBook Pro Retina 13

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

8 Comentarii

  • Ioan Mihali

    Reply Reply 31/01/2016

    Și fratele meu deține un Macbook Pro, iar recent și-a achiziționat chestia asta http://www.amazon.co.uk/Transcend-JetDrive-128GB-Storage-Expansion/dp/B00K73NT0S
    Poate te interesează.

  • iMadalin

    Reply Reply 31/01/2016

    Macbook Pro 17″ 2010, modificat (8GB ram, 2 x SSD 256) la inceput tinea cca 6 ore cand era cu HDD-ul ala puturos. Utilizat zilnic pentru scris cod si rulat masini virtuale.
    Astazi inca tine 4-5 ore.
    Are aproape 6 ani si inca duce saracul.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 31/01/2016

      Mă bucur să aud asta. Înseamnă că și al meu va avea un viitor ”luminos” :)

  • Andrei

    Reply Reply 31/01/2016

    Eu pe un acer, mai mult de 4 ore nu duce bateria :)

  • Paul

    Reply Reply 31/01/2016

    MacBook Air 11″ – 2010.
    In stil barbar (video/conf calls et co) – aprox 3h.
    In stil decent ~ 7h.

  • Macbook 2010 Mid – Baterie de 6 ani aproape, 80% mai are 900 cicluri si inca mai duce la o utlizare „soft” 4 ore!! Ma tot mir cum poate sa tina atat o baterie de 6 ani, si ma intreb oare cat tinea cand era noua? ( Laptopul l-am achizionat in vara 2015 )

  • Sorina

    Reply Reply 05/02/2016

    MacBook Air 2014 cam 12 ore navigare continua pe internet

Leave A Response

* Denotes Required Field