Legume

Alimentația ”sănătoasă”

De curând am mai pus mâna pe câte-o carte de nutriție, am mai citit una alta și printre altele am mai scăpat și de vreo două kilograme din cele pe care le aveam în plus. Bine, am pus unul la loc în weekend. Partea bună e că nu le-am pus la loc pe amândouă :)

Mă rog, ca să revin la titlul articolului, trebuie să zic că nu există un set de alimente pe care să le poți denumi 100% alimente sănătoase. De aceea, alimentația sănătoasă e un lucru discutabil.

Practic, de asta încă apelează lumea la nutriționiști. Pentru că dacă nu îți adaptezi dieta pe specificul tău, riști s-o dai în altele, de la o banală constipație care se poate lăsa uneori și cu hemoroizi, până la alergii destul de serioase. De exemplu citeam într-o carte că o doamnă în vârstă care se străduia să mănânce sănătos avea episoade nasoale de artrită. Și abia după ce a mers la un nutriționsit a aflat că roșiile îi agravau boala și durerile. Iar toată lumea știe că roșiile sunt niște alimente sănătoase, nu? Ei bine, nu se potrivesc mereu cu organismul fiecăruia.

Totuși, nu neg total existența unor alimente care la bază pot fi considerate sănătoase. La modul general, pentru că, repet, fiecare om e unic și poate reacționa diferit la diverse tipuri de alimente. Cu alte cuvinte, dieta ta poate nu funcționează și la mine.

O serie de alimente sănătoase (nu neapărat care te ajută să slăbești) sunt alimentele integrale. Cu alte cuvinte, alimentele cât mai puțin procesate (dacă se poate deloc procesate), consumate proaspete. Dar și aici există niște reguli de combinare a acestora. Pentru că nu e suficient să-ți dorești să slăbești dacă organismul tău îți dă alte semnale conform cărora ceva nu este în regulă. De asta consider eu că încă apelează lumea la nutriționiști. Pentru că ei știu ce analize și măsurători ar trebui să ne facem înainte să începem o dietă. Și tot ei ar trebui să știe și să acționeze în consecință când vii și le spui că ai încercat mai multe diete, dar fără rezultat. La urma urmei omul vine la nutriționist după ce a văzut că singur (după sfaturile de pe net) nu prea merge sau că singur nu are motivația necesară. Pentru că mulți își și bagă diete drastice din prima, pe care e clar că nu le poți ține.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

Leave A Response

* Denotes Required Field