Am slăbit sănătos 16 Kg în 11 luni. De la 92 Kg la 76 Kg. Arăt cu totul altfel. Mă simt cu totul altfel. Pentru a ajunge la aceste rezultate am făcut sport, am mâncat mai sănătos și am apelat și la tratamente corporale.
(P) Obține reducere pe viață de -20% la comisioanele de tranzacționare crypto Binance folosind linkul meu de afiliere. Reducerea de -20% este reducerea maximă pe care probabil o poate oferi un afiliat Binance cu vechime. Acest material nu este un îndemn sau un sfat de investiții.
Scopul acestui articol este vă inspir să faceți la fel. Adică să slăbiți sănătos dacă aveți nevoie de asta. Pentru că vă va aduce mult mai multe beneficii decât faptul că îți va sta bine cu orice haine ai îmbrăca.
Eu de când am slăbit m-am apucat de motociclism enduro.
De motociclism adventure.
Am urcat pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf din România.
Și am alergat cursa cross din cadrul Semimaraton Galați 2020.
Iar asta în doar câteva luni. Mă întreb oare ce-mi va rezerva anul viitor.
Beneficiile unui tonus bun
Atunci când ai greutatea potrivită și starea fizică potrivită, nu doar că arăți mai bine, dar te simți mai bine. Dormi mai bine, ești mai fericit, mai răbdător, mai bun cu cei din jurul tău, mai generos, mai vesel.
Prin urmare, dacă ai ajuns pe acest articol până aici și ai nevoie să schimbi ceva, începe schimbarea acum. Nu aștepta anul viitor, luna martie sau să treacă nu știu ce. Singurul lucru care trece e timpul.
Și trece în defavoarea ta.
Tratamentele corporale
Să revenim la titlul articolului, că n-ai tot timpul din lume să citești ce am eu de scris, știu. În călătoria mea de slăbire am apelat și la tratamente corporale. M-au ajutat într-o anume măsură. Motivație și accelerație.
Însă studiind subiectul, am aflat și câteva secrete pe care companiile de profil, clinicile de estetică, saloanele de înfrumusețare sau medicii esteticieni nu vor ca tu să le știi despre criolipoliză sau alte tratamente corporale.
Urmărește cu atenție acest articol pentru că e o sursă bună de informare. Eu am realizat în mod special criolipoliză și sunt foarte documentat legat de această procedură de slăbire. Despre ea voi vorbi.
1. Tratamentele corporale nu pot garanta un număr de centimetri sau de kilograme slăbite – Fugi de tratamentele corporale și de firmele care afirmă asta
Eu știu că noi ca oameni avem nevoie de dovezi, garanții, chestii palpabile și măsurabile. Și le vei obține atunci când apelezi la tratamentele corporale potrivite, însă nu mai fugi după cifre de marketing.
Fiecare organism e diferit prin dimensiune, greutate, strat de țesut adipos, predispoziții, cod genetic. Mai continui? Nimeni nu îți poate garanta că după prima ședință de criolipoliză vei slăbi 3 centimetri.
De ce? Păi dacă ai 50 de Kg la 1.68 metri știi ce înseamnă asta? O grămadă de centimetri. Dacă ai 150 de Kg la 1.68 metri știi de înseamnă asta? Foarte puțini centimetri. Nu se pupă aceste afirmații pentru oricine.
Prin urmare, pentru că oamenii vor astfel de garanții în cifre, marketerii îi mint frumos și îi atrag cu x cm la prima ședință. Fugi de acele companii care îți garantează așa ceva pentru că sunt false claims.
Slăbirea prin criolipoliză funcționează. Orientează-te către o firmă serioasă care propune o abordare personalizată pentru corpul tău și nevoile tale. Eventual cu o schemă de tratament completă.
2. Criolipoliza nu funcționează la fel de bine ca procedură singulară și este mult mai eficientă cu alte tratamente cu radiofrecvență
În manualul fiecărui aparat de criolipoliză producătorul spune că pentru rezultate optime se recomandă aplicarea unui tratament corporal cu radiofrecvență cu 1-2 săptămâni înainte și după.
De cele mai multe ori, saloanele vând doar procedura de criolipoliză simplă și atât. Fie pentru că nu pot oferi altceva pe lângă, fie pentru că le este jenă să mai ceară bani în plus. Problema e că nu oferă rezultate.
Și când nu oferă rezultate clienții se supără și bagă toate criolipolizele în aceeași oală, ceea ce nu este corect. Prin urmare, îți recomand să vezi și dacă există alte tratamente ca opțiuni ajutătoare.
Sau dacă bugetul nu-ți permite decât criolipoliză, să alegi o procedură de criolipoliză care încălzește țesutul înainte de înghețarea acestuia, pregătindu-l pentru rezultate mult mai bune și mai rapide.
3. Nu toate criolipolizele sunt la fel, așa cum nici toate autoturismele nu sunt la fel – un BMW ultimul tip nu poate fi comparat cu o Dacie din `92
Tot respectul pentru Dacia, nu mă înțelegeți greșit. Este o mașină bună care servește foarte mulți oameni. Ca să nu mai zic de un model din 1992. Mi-ar plăcea o astfel de piesă de colecție recondiționată.
Însă pur și simplu unele lucruri nu pot fi comparate. Așa e și la procedurile de criolipoliză. 90% dintre criolipolizele pe care le vezi pe piață sunt Dacii vopsite în culori de BMW și cu semnul Nike pe lunetă.
O procedură de criolipoliză se diferențiază de alta prin temperatura de lucru, timpul de lucru, siguranța de lucru și parametrii de lucru. Sunt 4 elemente diferențiatoare concrete de care trebuie să ții cont.
Criolipoliza îngheață 4 din 5 tipuri de acizi grași din celulele de grăsime la temperaturi mai joase de -3 grade Celsius. Pentru siguranța eficienței tratamentului se ajunge la -8 sau chiar -11 grade.
Din păcate există multe criolipolize care funcționează la 0 grade. Adică e frecție la picior de lemn. Și uite așa se mai bate un cui în coșciugul criolipolizei. Cu unii care vând crio la 300 lei. Care nu funcționează :)
4. Fugi de criolipoliza la 300 lei, indiferent de ce parametri de tratament sau număr de aplicatoare ți s-ar promite – Îți riști sănătatea!
Criolipoliza nu este o procedură de slăbire ieftină. Prin urmare nu și-o permite oricine. Adică dacă ai luat în calcul așa ceva, e clar că ești un om inteligent. Știi cum se câștigă banii, cum se calculează profitul etc.
Atunci ar trebui să-ți miroasă de la distanță că o criolipoliză deosebit de ieftină realizată într-un salon de la colțul blocului nu miroase bine deloc. Aparatul în sine, igiena locului, eficiența și siguranța tratamentului.
Cu toții am auzit de expresia ”chinezării”. Foarte multe saloane au așa ceva. Chinezării de aparate de criolipoliză cumpărate cu 3 lei, care nu respectă nici o normă europeană (CE) sau americană (FDA).
Nu știu cât de mult conștientizezi, dar acest lucru îți poate pune sănătatea grav în pericol pentru că apare riscul de necroză. Acest risc există oricum și aici intervine specialistul și setările, dar nu te expune extra.
Suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine. O procedură de criolipoliză realizată corect nu are cum să aibă preț de listă 300 lei. Poate dacă prinzi o super reducere de Black Friday, da. Dar în rest nu.
5. Criolipoliza nu este o procedură magică de slăbire ce îți topește grăsimea văzând cu ochii în 3 săptămâni – E bine să ai așteptări corecte!
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Sau dacă sună prea bine ca să fie adevărat, probabil că așa e. De asta am scris pe larg în punctele 1, 2, 3 și 4 de mai sus. Cel mai important e să ai așteptări corecte.
Criolipoliza bună dă rezultate bune. Însă nu este un tratament miraculos. Dacă ai o obezitate de grad avansat, o clinică serioasă te va trimite la un nutriționist și îți va recomanda criolipoliza mai târziu.
Da, dacă nu ai chef să faci sport sau să ții dietă, vreo 3 ședințe de criolipoliză bună tot îți vor aduce niște rezultate. Însă eu nu le-am obținut doar cu criolipoliză și atât. Am făcut și sport.
Pe măsura efortului (financiar și fizic) pe care îl faci vor veni și rezultatele. Prin urmare, creează-ți așteptări realiste. Obiectivul tău este să ajungi sănătos și în siguranță la rezultate. Ăsta e scopul final.
Concluzie
Tratamentele corporale de slăbire nu sunt obligatorii pentru a slăbi. Poți să slăbești foarte bine și prin sport și dietă. Însă tratamentele de slăbire te vor ajuta în plus cu 3 chestii mari și late.
- Te vor motiva să-ți atingi obiectivele chiar și în zilele în care nu ai chef. Ai dat bani pe ele. Doar nu vrei să-i arunci pe fereastră. Te vor ajuta să te ții de treabă și să continui să arăți bine.
- Te ajută să slăbești în zonele în care sportul sau dieta nu mai pot face nimic. Deși nu vor zice probabil niciodată, există și sportivi de performanță care apelează la tratamente corporale.
- Îți vor accelera procesul de slăbire. Îți vor accelera metabolismul celular. Iar dacă ții cât de cât o dietă și mai faci un pic de mișcare, tratamentele corporale vor aduce rezultate mai rapid.
Și probabil că ești curios unde am făcut eu criolipoliză. Aici am făcut. La aBeauty Clinique, cea mai mare rețea de clinici de estetică din România. Au locații în București, Brașov, Cluj, Constanța, Galați, Iași și Timișoara. Experiență de peste 9 ani în domeniu. Mulți specialiști. Recomand.
Nu sunt nici cei mai ieftini, dar nici cei mai scumpi. Dacă cauți prin București o să găsești și clinici mult mai scumpe. Dar nu neapărat mai bune. Îi recomand pentru că am avut o experiență pozitivă reală.
Nu, nu e un articol sponsorizat de ei. Eu am ca obiectiv să-mi cresc canalul de YouTube și prin urmare dacă îți place ce scriu sau ce fac, dă-mi subscribe și pe YouTube sau abonează-te la newsletterul meu.
Mai jos am făcut și acest articol în variantă video dacă ai chef să te uiți. Cred că fiind video mi-am permis să povestesc mai multe despre fiecare element în parte. Am explicat și mai multe.
A…, iar dacă acest articol ți s-a părut ok, dă-i share ca să afle și alții de el.