Restaurant Flow Galati

Cum a fost la Blog Gathering Galati 5

Varianta scurtă în care mă credeți pe cuvânt, dar după aia nu mă întrebați personal cum a fost: mie mi-a plăcut. Varianta lungă pe care ar fi păcat să n-o citiți până la capăt: mai jos.

BGG 5Eu pot zice că la mine BGG 5 a început de sâmbătă seară de pe la 20:00 când împreună cu Georgiana, Vali, Andu și Andrei (puțin) am băut niște beri până noaptea târziu la Union Jack. S-au discutat multe chestii și la un moment dat mă simțeam ca și cum aș fi ieșit la bere de-o viață cu oamenii ăștia. Bine, cu Andrei Cismaru mă știam deja și acum mulți ani chiar am lucrat împreună o scurtă perioadă de timp, iar cu Georgiana vorbesc aproape zilnic. Însă cu Vali Petcu și cu Andrei Basoc m-am văzut pentru prima oară. Andrei Basoc e un tip foarte entuziast și e genul ăla de om cu care n-ai cum să te înțelegi indiferent cât de antisocial ai fi. Însă cu Vali nici măcar nu știi când trece timpul dacă stai cu el la masă. Pe lângă faptul că exact așa cum e pe blog este și în realitate, e genul de om care ar putea să facă audiență și dacă ar avea o emisiune la o televiziune cu rating -1, adică frate, chiar îți place să stai cu el de vorbă, să asculți ce zice. Despre Andrei Cismaru n-am ce să zic acum că sâmbătă seara a dezertat în inima Moldovei la el în Brăila :) pentru un party, iar pe Georgiana o știți.

Organizare & desfasurare

Restaurant Flow GalatiÎn ciuda ceasurilor rusești pe care le avem la Galați evenimentul a început doar cu juma` de oră întârziere. La restaurantul Flow am avut parte de liniștea necesară ca să fie totul bine. Ar fi mers un pic mai multă lumină în sală. Ok, probabil dacă era mai multă lumină nu se mai vedeau ok proiecțiile, dar întotdeauna un pic de lumină în plus dă o stare mai pozitivă. Am luat feedback ad-hoc legat de prețuri. Ok, sunt cu 2 lei în plus per bere (Union Jack & Flow) decât în cele mai ieftine restaurante din Galați, dar nu putem și cu sufletu-n Rai și cu pantalonii în vine. Nu mă înțelegeți greșit, dar despre eveniment (locație) se știa de mai bine de o lună de zile și niște planuri financiare puteau fi făcute. Plus că în perioada asta a nunților și a botezurilor, nu găsești cârciumă cu bere la 4 lei care să-ți închirieze toată sala și să-ți dea și zonă de proiecție plus microfoane & stuff. Pe vremea când la mine la liceu se ținea un bal, mama era tot casnică, iar tata tot șofer. Era roz tare cu banii. Însă știam că balul e peste o lună și strângeam ca să-mi pot permite să stau până la capăt. Pentru că evenimentul în cauză era foarte important pentru mine. Înțelegeți ce vreți voi din ce-am zis. Cert este că merită să mulțumim restaurantului Flow și pub-ului Union Jack că au avut deschidere față de un eveniment cu bloggeri fără să se pună nici o problemă în condițiile în care în minunatul nostru oraș unele companii nici n-au vrut să audă de așa ceva. După cum ați văzut pe un umil afiș și sponsorii acestui eveniment pot fi numărați pe degete, iar cu această ocazie merită să le mulțumim pentru că unii dintre ei au avut implicații financiare fără ca acestea să fie vizibile cu surle și trâmbițe. Deci, mulțumiri din partea mea și către revista Explore, TshirtFactory, aBeauty clinique, Rock FM.

Speakeri

Andrei CismaruEvenimentul a fost deschis de Andrei Cismaru care a început cu o imagine de ansamblu legată de social media și a continuat cu exemple concrete din ograda Bitdefender, una dintre puținele companii românești despre care s-au scris și cărți legate de cum să ai succes și peste graniță păstrându-ți brandul curat. Pe lângă impresia bună despre Bitdefender întărită în mintea mea de prezentarea lui Andrei mi-a rămas în minte prezentarea de la final unde a vorbit despre Bitdefender safego, o aplicație gratuită must have pentru toți utilizatorii de Facebook, adică toți. Plus exemplele concrete legate de toate „amenințările” pe care le primim în mediul online, mai ales rahaturile de pe Facebook în care calcă din greșeală și utilizatori mai inteligenți. Cu mine chiar a făcut conversie Andrei azi fără să se chinuie deloc :) Mi-am luat Bitdefender Antivirus cu licență pentru Android (credeam că sunt șmecher și nu intru pe linkurile suspecte de pe Facebook, dar am aflat că cel mai periculoase sunt de fapt rețelele wi-fi) și am instalat și aplicația de Facebook Bitdefender safego.

Andrei BasocApoi a vorbit Andrei Basoc de la GolinHarris Bucharest, agenție de PR aflată pe locul 1 în România în zona de blogging. Și privind pe statistici mi-am dat seama că e pe primul loc în fața unor agenții de PR la fel de „grele”, deci… există o concurență acerbă și pe domeniul ăsta. Oamenii ăia știu bine ce fac acolo, iar termenii, bugetele și conceptele folosite m-au făcut să-mi dau seama că mai avem ceva mămăligă de mâncat până să ajungem în zona aia. S-a vorbit despre un subiect interesant: cum sunt selectați bloggerii pentru campanii. Cu riscul de a adăuga și de la mine câte ceva, am reținut următoarele: să scrie, să scrie corect, să aibă o comunitate fidelă și în creștere în jurul blogului, să aibă și ceva trafic, să fie serioși (să livreze la timp), să fie creativi (eventual să livreze ceva în plus sau cum se spune în servicii: să depășească așteptările), să fie sinceri, să scrie :) Cel mai tare a fost faptul că Andrei Basoc a fost la prima lui sesiune de public speaking de genul acesta. Și s-a descurcat foarte bine pentru că a reușit să-și învingă emoțiile cu entuziasm. Andrei, cum a fost să-ți iei un fel de „botez” pe public speaking în Moldova? :)

Vali PetcuLa final a vorbit Vali Petcu, cel mai puternic blogger din România (zoso.ro). Treaba cu cel mai puternic nu e dată de chestii subiective ci de doi mari parametri: are și trafic, are și brand(ing). Orice ar zice lumea și traficul și notorietatea se câștigă în mare parte cu muncă și disciplină. Procentual poate talentul contează mai puțin, dar este absolut necesar. Și cam asta e cheia. Restul sunt „mici detalii” :) Se trezește la 6 dimineața ca să publice chestii de interes până la 9 și să aibă lumea ce citi la cafea. Citește multe bloguri și publicații online din România și din afară. Are grijă de sursele sale. Scrie. Și când alții își găsesc motive că n-au timp, el scrie. Ok, au fost niște persoane, ca să nu zic una singură, care au insistat cu întrebări similare chiar dacă răspunsul era dat. Unii au interpretat că a ocolit răspunsurile (în urma feedback-ului primit printre rânduri), alții au înțeles că oamenii chiar voiau să afle chestii concrete și că discuția merita forțată mai departe. Au fost destul de multe întrebări pentru el, însă eu mă așteptam la mai multe. Cert este că dacă o duci rău cu încrederea în sine e greu să intri pe o linie comună cu el. De asta unora le-a plăcut și altora nu – așa cum e și cu blogul său. Părerea mea este că a adus plus valoare întâlnirii și dacă erau și mai multe întrebări specifice pentru el putea să fie și mai și. La urma urmei mingea era la cei care aveau ocazia să pună întrebări.

Ce am invatat eu de la BGG 5

  • să nu mai port niciodată pantaloni scurți de cocalar :)
  • să fiu mai ferm în moderarea discuțiilor și să nu mai las ideile fixe să circule pentru că „politically correct”
  • să scriu cu încredere și mai des pe blog, că bloggerii mari nu mușcă – ei chiar vor o blogosferă mai dezvoltată pentru că e în avantajul tuturor
  • să continuăm cu alte ediții BGG
  • să folosim hashtag-uri și să fim ceva mai uniți ca și comunitate măcar în ceea ce privește promovarea acestui eveniment
  • Brăila e în Moldova :)

Fotografii de la BGG 5

Ce am pus eu în acest articol am luat de la Iulia. Restul fotografiilor mi-ar plăcea să le sortăm un pic de la toate persoanele care au fotografiat și apoi să le punem frumos. Urmează update. Până atunci vezi și tu Vali că în poze poate ieși cineva și mai nașpa.

Zoso Gabriel Ursan

  • poze de la Raluca aici
  • poze de la Iulia aici (din păcate nu e album separat)

Lista bloguri participanti

Din motive ce țin de confidențialitatea datelor n-am să public pe blog decât adresele site-urilor sau blogurilor trecute în formularul de participare. În ceea ce privește statistica de participare nu am date exacte – erau 8 mese ce totalizau o capacitate maximă de 80 de persoane și doar două sau trei nu aveau toate locurile ocupate. Deci, estimez că au fost peste 60 de persoane în total din care doar 46 s-au înregistrat pe formular. 33 de adrese web.

anaelisabeta.blogspot.ro
dorusto.blogspot.com
imfree.ro
jumatati.blogspot.ro
lousyprint.eu/techgeriatrix
monicazanet.blogspot.com
pato.ro
presagalati.ro
viorel.soldan.ro
www.andreea-iancu.blogspot.com
www.andreichira.ro
www.gabrielursan.ro
www.galateni.net
www.galatiulreflexiv.blogspot.com
www.help-labus.ro
www.janded13.wordpress.com
www.madeingalati.ro
www.madeingalati.ro
www.mihai.discuta-liber.com
www.mujo.ro
www.nicoletadoinaradu.ro
www.nicoletanistor.ro
www.october-photos.ro
www.ph0enixbird.wordpress.com
www.pixelrevolution.ro
www.promultimedia.ro
www.prostiismf.wordpress.com
www.socialputtogether.com
www.tecon.ro
www.tecon.ro
www.thecon.ro
www.undeingalati.ro
www.viatabio.wordpress.com

Intrebari

Aveți câmpul de comentarii mai jos. Dacă sunt întrebări care v-au venit în minte după BGG 5, despre BGG 5 ș.a.m.d. am un feeling că își vor găsi răspuns. De asemenea strâng și bune și rele tot mai jos. Aruncați cu pietre constructive.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

33 Comments

  • Vasile

    Reply Reply 09/06/2014

    n-am apucat sa ajung, dar din ce-am citit a iesit frumusel. ceva batai cu zoso pe acolo:)?

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 09/06/2014

      Batai? Nici vorba. Totul a fost foarte pasnic.

      • Vasile

        Reply Reply 09/06/2014

        nu ma refeream la tine ca stiu ca voi sunteti ok

        • Gabriel Ursan

          09/06/2014

          Da, mi-am dat seama. N-au fost situații nasoale. Au fost doar discuții directe.

  • Mihai

    Reply Reply 09/06/2014

    Ba gaby da na-i zis si tu nimic de eveniment frate

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 09/06/2014

      Deci daca nici eu n-am mai zis nimic de eveniment pe toate drumurile…

  • cici

    Reply Reply 09/06/2014

    nu stiu care a iesit mai prost in poza – tu sau zoso? amandoi?

  • George

    Reply Reply 09/06/2014

    Am citit pana la capat. Bravo ca se fac si la Galati astfel de chestii.

  • Mihai

    Reply Reply 09/06/2014

    Faptul ca a venit zoso si ca a vorbit acolo arata ca ii pasa de eveneiment si de ce s-a intamplat. E un punct in plus pentru Galati pe care poate multi nu il inteleg. Multi critica, multi aproba. Ne-ar placea sa vedem o filmare de la eveniment pentru cei care nu au fost acolo. Multumesc.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 09/06/2014

      Nu avem filmari si in general nu se fac filmari la evenimente de gen tocmai pentru a se incuraja pe viitor participarea fizica. Deci, te asteptam cu drag tura viitoare. Ideile principale le-am schitat si eu aici si ceilalti colegi bloggeri pe blogurile lor.

  • Coffee

    Reply Reply 09/06/2014

    Selecta audienta, excelent articol!

  • Adi

    Reply Reply 09/06/2014

    Cred că următorul va fi după BAC deci poate voi reuși să strâng și eu bani de drum până în Galați. Tare mult mi-ar plăcea sa cunosc comunitatea voastră.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 09/06/2014

      Sau poate faci ceva fain la tine în Botoșani și venim noi :)

      • Adi

        Reply Reply 09/06/2014

        Noi obișnuim să facem câte un blogmeet în fiecare lună însă nu la același nivel ca al vostru. :D

        • Gabriel Ursan

          09/06/2014

          Pai faceti atunci doua evenimente separate. Unul cu mai multa lume si unul lunar doar cu bloggeri. Daca ma invitati si nu pica intr-o perioada in care am altceva, eu bat un drum la Botosani ca sa bem o bere si sa povestim in cadru organizat.

  • Raluca

    Reply Reply 09/06/2014

    Fotografii: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.825668670795270.1073741830.823801484315322&type=1

    Felicitari pentru organizare, asa cum ii spuneam si Georgianei, nu e usor.
    In rest, bine ai spus ca a fost ‘pasnic’. Poate un pic prea pasnic :)

  • Luci Florescu

    Reply Reply 09/06/2014

    Chiar se vede ca se munceste la eveniment. BGG arata din ce in ce mai bine :) Ar fi fain daca pe viitor ati putea inregistra conferinta, sau vreti sa pastrati totul doar pentru participanti?

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 09/06/2014

      Nici un speaker nu este de acord să fie înregistrată o astfel de conferință pentru că alte conferințe nu și-ar mai avea relevanța. Gândește-te că, în mare, oamenii zic cam aceleași lucruri dacă se duc la 4 evenimente diferite în 4 orașe diferite, de exemplu. În cazul ăsta, dacă eu aș fi văzut online un eveniment la Iași, nu aș mai avea aceeași tragere de inimă să vin și la Galați să-l văd, nu? :) Plus că relaționarea offline între oameni cu aceleași pasiuni e o chestie foarte faină.

  • Doru

    Reply Reply 09/06/2014

    Felicitări pentru reușită. Să știi că nu ai fost singurul în izmene. Când te-am văzut mi-a venit inima la loc și am îndrăznit să pun și eu o întrebare. Eu aveam și șlapi ca bonus :)

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 09/06/2014

      Și mie mi-a venit inima la loc când am mai văzut pantaloni scurți pe sub mese :)

  • Pato Basil

    Reply Reply 09/06/2014

    cam putine bloguri in lista, la cati oameni au fost… sa speram ca vor mai apare dupa acest eveniment!

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 09/06/2014

      Poate unii nu au vrut sa completeze. E si asta o varianta. Bine ca au fost oameni in sala si au fost interesati.

      • Daniel

        Reply Reply 09/06/2014

        putine…, pe langa asta nu toate sunt bloguri si sunt vreo 2-3 care nici nu sunt functionale

  • Lupica George

    Reply Reply 09/06/2014

    Am plecat cu o părere mai slabă decât anterior.

    Cei doi Andrei au fost foarte interesanți, cel mai probabil din cauza că au adus în discuție lucruri noi, nu atât de evidente.

    Zoso nu m-a impresionat. Trecând peste un usor aer arogant, a avut o prezentare în care nu a spus mare lucru nou. Chiar dacă nu-l citesc decât rareori, știam cine e, ce face, ce statistici are. Intrebările care i s-au pus au fost în mare parte infantile.

    Aveam impresia că la discuția lui, toată lumea se pregătea de blog cu mii de unici pe zi și vroiau să știe ce să facă tehnic să ajungă acolo. Culmea, după ce chiar el a spus că nu folosește instrumente foarte scumpe/avansate pentru creație.

    Hostul ăla de 200 euro a fascinat sala pur și simplu.

    Nu știu cum a fost la socializare ulterior, poate acolo au apărut întrebări mai interesante/relevante.

    Felicitari fotografilor din sală. Mi-am adus ghiozdanul, pentru orice eventualitate… dar când am văzut că are cine, m-am liniștit și ascultat discuțiile. (Evident, cu o doză de cârcoteală, pe unde se preta)

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 09/06/2014

      Pai la BGG 3 (ca la 4 daca nu eram prea beat tin minte ca n-ai fost :)) am fost grup mai restrans, fara parte de public speaking, toata lumea la aceeasi masa, pusi pe baut din start etc. :) E alta comparatie ;)

    • Daniel

      Reply Reply 09/06/2014

      infantile poate au fost ptr tine! insa sunt oameni cu bloguri care nu stiu nici ce e ala „H2”!

  • Petre Dalea

    Reply Reply 09/06/2014

    Vali (Zoso) poate parea un tip dificil, dar nu e chiar asa „rau” cum se vede de la distanta.

    Felicitari pentru eveniment !

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 09/06/2014

      Mie nu mi s-a parut niciodata rau nici de la distanta. Are doar un stil mai taios, dar asta e un „defect” datorat stilului sau de sofat :)

  • Stilul lui Vali Petcu(zoso.ro) poate n-o fi usor de digerat pentru toata lumea, dar a fost invitat la BGG5 datorita performantelor pe care le-a atins in blogging. Cred ca toti avem de invatat la acest capitol, iar in sesiunea de intrebari am fi putut primi raspuns la orice nelamurire legata de activitatea lui, cu conditia sa-l fi intrebat.

  • Flavy

    Reply Reply 10/06/2014

    Braila nu e in Moldova, iti spune un brailean :))!

    Oricum, felicitari pentru eveniment, din poze arata foarte bine si din articol reiese ca a fost fain si chiar ai avut ce invata.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 10/06/2014

      Știm că nu e în Rep. Moldova, e în regiunea Moldova. Glumesc :) E doar o formă prin care ne tachinăm noi între noi, adică frații brăileni cu frații gălățeni.

Leave A Response

* Denotes Required Field