Filmare Editare Vlog

Voi cu ce mai filmați și editați vlogul?

De curând am avut și eu o intenție să-mi fac vlog. În continuare o am și vreau să-mi dezvolt vlogul, însă multitudinea de opțiuni și camere cu care poți filma este uneori copleșitoare.

La mine treaba e simplă. Întotdeauna am filmat cu telefonul mobil. În prezent am un iPhone 7, iar camera video mi se pare destul de bună. Atât camera principală de pe spatele telefonului, cât și camera frontală. La un moment dat te obișnuiești să privești camera de pe spatele telefonului la distanța optimă, ca să te încadrezi corect în cadru.

Chiar și microfonul este decent în condițiile în care filmezi într-un spațiu unde ai liniște. În cazul în care nu ai liniște, poți folosi căștile cu fir, care au microfon pe ele. Am testat, se înregistrează mult mai bine așa, garantat. Practic, poți să stai cu casca pentru urechea dreaptă care are și microfonul pe ea și să te filmezi. Mă gândeam la un moment dat și la o pereche de AirPods, iar dacă treaba va evolua și voi rămâne în continuare pe telefon, probabil mi le voi lua.

O altă chestie faină la filmatul cu telefonul e că ai videoclipurile la un loc pe telefon și le poți prelucra foarte rapid cu aplicația iMovie. Pentru editări simple și videoclipuri din astea rapide, iMovie e mai mult decât ai nevoie. Atât pe iPhone și iPad cât și pe Mac.

Între timp am mai cochetat și cu un GoPro Hero 4, cameră action pe care am împrumutat-o de la un prieten. Filmează super, aplicația GoPro pentru Mac și pentru iPhone este super, dar nu am reușit să mă obișnuiesc eu cu ea. Deși am văzut mulți vloggeri care își înregistrează vlogul cu un GoPro, nu e tocmai genul de cameră pentru daily vlogging. De asta se numește action camera.

În plus, microfonul este foarte slab la GoPro 4 și zic asta înregistrând fără carcasa de protecție montată, bineînțeles. Îmi pare rău doar că am investit un pic în accesorii pentru GoPro înainte să-l primesc ca să fac probele cu el. I-am luat un trepied cu rol de selfie stick, un suport pentru bicicletă, o carcasă simplă, un microfon extern și un adaptor etc. Sper să le folosesc la un moment dat când voi avea filmări de tip action (măcar când ies cu bicicleta).

Filmare Editare Vlog

Acum că eu v-am dat de înțeles cât de noob sunt la capitolul ăsta, vă invit pe voi să-mi povestiți un pic cu ce camere vă filmați vlogul și ce soft-uri de editare vi se par mai ușor de folosit. Eu momentan nu sunt la nivelul Adobe Premiere Pro CC și nici Final Cut Pro X, deci povestiți și voi de treburi un pic mai simple :)

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

6 Comments

  • Marius

    Reply Reply 07/08/2017

    Invata premiere pro. Ai tutoriale interactive la creative monkeyz. Odata invatat… e simplu. :). Final cut e si mai optimizat pt Apple, undeva mai rapid chiar.

  • theVlad

    Reply Reply 08/08/2017

    Evident că la Premiere si FinalCut ai flexibilitate mai mare dar pentru inceput iMovie e sufficient.
    Cum a zis și Marius, învață Premiere, căci e bun pentru viitor când vei avansa. Pentru chestii mai avansate mă ai pe mine :D .
    Ca și cameră cea de la iPhone e suficientă (iar aia de pe spate e bună de pe la iPhone 5). Dacă vrei ceva compact eu recomand pe unde mai primesc întrebări Sony FDR-X3000. Ca și cameră de daily vlogging e imbatabilă, are calitatea imaginii apropiată de GoPro, are stabilizator optic incorporat, are intrare de microfon, este și un action cam Foarte bun Și poți folosi și accesoriile de GoPro la ea. Dacă bugetul mi-ar permite aș lua-o fără să clipesc.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 08/08/2017

      Momentan mă mai joc cu iMovie până să investesc într-o soluție mai scumpă.

Leave A Response

* Denotes Required Field