Vadim e un sandilău în adevăratul sens al cuvântului. După ce a compus o poezie jignitoare pentru Ponta și soția lui, iar mai apoi s-a aliat cu el în turul 2, Vadim compune o poezie jignitoare și pentru Klaus Iohannis. Același Vadim care în afara campaniilor electorale o arde pe la Capatos cu mâna pe fundul bagajelor asistentelor. Omul ăsta întrece orice imaginație posibilă. Mulți încă încearcă să afle ce marfă fumează.


Gabriel Ursan
Gabriel Ursan

Blogger @GabrielUrsan.ro. I love marketing & development. I also like how the internet changes the world.

    4 replies to "Vadim e sandilau"

    • Bobses

      De ce pierzi timpul uitând-te la paiaţa asta? :)
      Timpul meu e prea preţios ca să-l pierd informându-mă despre el.

    • Sorin

      „Încă 26 mai intră…” !!! Şi mă-ntreb io: do-uă-zeci-şi-şase ce ?!! Dacă va gândiţi şi voi la ce mă gândesc io, înseamnă că aţi avut dreptate ! De fapt în vedeoclipul de mai sus e vorba de femei, de alte femei decât femei, adică e acelaşi cuvânt femei dar cu o cu totul altă semnificaţie, un şou’ de tembeliziune bun pentru cei ce le place genul ăsta (şi de emisiune şi şi de femei), o emisiune la care defel nu m-aş fi uitat şi doar pentru că e prezentată pe un blog serios m-am uitat totuşi la filmuleţ. Dincolo de imagini, pentru cei ce mai au un dram de inteligenţă în tărtăcuţă, se poate vedea adevărata faţă, de fapt se vede adevăratul DOS al (ale) unora, ce ştiu să facă cel mai bine ceea ce au arătat(!), demonstrând cât se poate de clar unde este nivelul lor.

    • DraceaDan

      Ce târfe :))) Și Vadin, și aia.

Comentează la acest articol