Odată cu creșterea comerțului online în România, nevoia IMM-urilor de a-și realiza un website de prezentare este din ce în ce mai mare, mai ales în contextul în care, conform listafirme.ro, peste 80% dintre firmele românești nu aveau au website de prezentare în 2012. Și, cum anul acesta avem peste 10 milioane de români online, nevoia este cu atât mai mare.
Acesta este un guest post scris de Lucian, căruia doresc să-i mulțumesc pentru contribuția adusă blogului www.gabrielursan.ro. În plus, datorită evoluției spectaculoase a tehnologiilor în cloud, există posibilitatea chiar realizării unui website de prezentare gratuit și, pe deasupra, în limba română. Astăzi, vă voi prezenta cele mai cunoscute platforme pentru crearea unui website de prezentare pentru o firmă complet gratuit. Pentru a vă face o idee cât mai clară, vom prezenta avantajele versus dezavantajele generale la utilizarea versiunilor gratuite propuse pe piață.
Afacereataonline.ro
Lansată la inițiativa Romtelecom în aprilie 2013, aceasta este o soluție interesantă, ce folosește un CMS de la Parallels numit Web Presence builder, cu găzduire gratuită pentru primul an. Costul abonamentului după această perioadă este de 3 EUR/lună însă dacă, firma sau PFA-ul nu dorește să continue, acesta nu poate să-și salveze site-ul sau să-l transfere pe un alt host – practic, dacă îți faci un site acolo ești obligat să plătești după primul an. Cu toate acestea, există numeroase funcții utile, cum ar fi posibilitatea de a trimite un newsletter personalizat, realiza campanii prin e-mail sau creea materiale promoționale.
Avantaje
- Gratuit 1 an de zile
- Domeniu propriu “.ro”
- Conține modul de e-commerce
- Interfață intuitivă
- Tarife accesibile
Dezavantaje
- Domeniul “.ro” este închiriat și nu ete avantajos pentru SEO
- După 1 an website-ul este dezactivat dacă nu se plătește
- Domeniul înregistrat nu poate fi păstrat după 1 an
- Doar o singură adresă de e-mail
- Nu se poate atașa un alt domeniu
uCoz.ro
Există în limba română din Iulie 2011 și este probabil cea mai populară variantă cu peste 1.2 milioane de site-uri create la nivel global. Principalul avantaj este ca website-ul vine gratuit pe viață doar că, la două săptămâni de la crearea sa va fi introdus un banner publicitar. Eliminarea acestui banner costă aprox. 3$ pe lună, ceea ce înseamnă una dintre cele mai accesibile soluții. Dacă se dorește crearea unui Magazin Online complet, se recomandă pachetul Afacere, care este disponibil pentru 5.49$/lună.
Avantaje
- Gratuit, pe viață
- Atașare domeniu propriu
- Crearea unui nr nelimitat de pagini
- Trafic și spațiu nelimitat care pornește de la 400 MB
- Tarife accesibile pentru pachetul “Afacere”, la 5.49$/lună (aprox 19 RON)
Dezavantaje
- Afișarea unui banner publicitar pe website-urile gratuite
- Nu există modul de e-commerce în versiunea gratuită
- Trebuie utilizat un server e-mail extern
- Sunt necesare cunoștințe de HTML/CSS pentru o personalizare avansată
Puteți să creați un website gratuit utilizând platforma uCoz chiar aici.
Webnode.ro
Acesta este un alt constructor de site-uri care permite crearea unui website de firmă, originar din Cehia. Oferă o versiune gratuită însă aceasta este destul de limitată ca funcții, acest lucru fiind compensat prin interfața de utilizare destul de intuitivă. Versiunea premium pentru site-urile de firmă care începe de la 17 RON/lună oferă o versiune mobilă a site-ului, 3 adrese de e-mail și peste 100 de șabloane premium.
Avantaje
- Fără reclamă pe website-urile personale
- Server de e-mail pentru pachetele premium
- Prețuri accesibile
- Versiune mobilă și la versiunea gratuită
Dezavantaje
- Trafic limitat
- Număr limitat de pagini
- Nu există modul de e-commerce la versiunea gratuită
- Nu poate fi atașat domeniul propriu sau utiliza adrese de e-mail la versiunea gratuit
Cabanova.com/ro
Cu o experiență de peste 13 ani (fondată în 2000), aceasta este una dintre cele mai vechi propuneri existente în limba română și are opțiunea interesantă de înregistrare a unui domeniu “.ro” direct de pe website. Pune la dispoziție peste 1000 de șabloane iar interfața de administrare este și ea destul de ușor de utilizat chiar și pentru cei neinițiați.
Avantaje
- Longevitate pe piață
- Interfață intuitivă de utilizare
- Trafic nelimitat
- Posibilitatea de a înregistra un domeniu propriu cu ușurință
Dezavantaje
- Prețurile ridicate pentru pachetele premium
- Doar 3 pagini pot fi create prin versiunea gratuită
- Spațiul initial este limitat la 50 MB
- Site-ului gratuit nu i se poate atașa un domeniu propriu
Așadar, din variantele prezentate anterior, am ajuns ca în anul 2013 să avem numeroase opțiuni disponibile în limba română. Totuși, având la dispoziție variantele anterioare, trebuie să ținem cont de faptul că, pentru website-ul unei afaceri mici sau mijlocii, este nevoie de adresa URL proprie – domeniu personal, posibilitatea de a creea oricâte adrese de e-mail dorește administratorul firmei dar și flexibilitate în administrarea design-ului website-ului. Mai departe alegerea vă aparține mai ales că, oricare dintre variante ați alege, aveți website-ul online, în mai puțin de 10 minute. Mult succes!
Salut! Cum se numesc asfel de platforme de web site? Care este script-ul care sta la baza acestor generatorare de site? De unde pot sa gasesc si eu mai multe detalii legate de asa ceva? Ma intrebat un client si nu am stiut ce anume sa-i spun. Eu folosesc wordpress, opencart, joomla, etc.
Astept un raspuns din partea celor care detin aceste raspunsuri la intrebarile mele?
o zi placuta!
Fiecare platforma este dezvoltata folosind anumite limbaje. De exemplu uCoz, are la baza limbajul Pearl si permite utilizatorului acces direct la cod si lucrul direct la site-ul sau prin HTML5/CSS3 + JavaScript.
Ca avantaje a acestei platforme, pe langa accesul direct la cod, mai este si faptul ca ofera posibilitatea utilizatorului de as-i conecta domeniul propriu desi are un site gratuit, ofera acces FTP si trafic nelimitat (infrastructura solida a serverelor).
Mi se pare mie sau „site de firma” si „gratuit” nu prea merg impreuna? Adica stiu, e ok la inceput, pentru ca nu ai experienta, preferi sa fie ceva usor, dar pe masura ce trece timpul realizezi ca lucrurile bune costa.
E adevărat, însă orice prezență online merită un punct de start care să implice o investiție prea mare.