SwiftKey Keyboard

SwiftKey, cea mai bună tastatură pentru Android

SwiftKey Keyboard este cea mai bună tastatură pentru Android fără dar și poate. Pur și simplu nu vreau să mai încerc altceva. Spre deosebire de alte aplicații și sfaturi despre Android pe care le-am primit de la prieteni, peste SwiftKey Keyboard am dat din greșeală atunci când mă plimbam prin Google Play.

Dragi prieteni, tastatura asta este unul din motivele care m-au făcut să trec mult mai ușor peste migrarea mea de la iPhone la Android. Iată de ce sunt atât de entuziasmat.

SwiftKey Keyboard

Sistemul de operare Android permite instalarea unor tastaturi personalizate. Inițial am zis că acest lucru e o mare porcărie și că oricum n-am să folosesc vreodată facilitatea. Până am dat peste SwiftKey Keyboard.

De ce îmi place atât de mult SwiftKey Keyboard?

Sunt două motive mari și late.

1. Tastatura din iOS mi s-a părut mereu mult mai ușor de utilizat decât tastatura din Android. Începuse să-mi pară deja rău după acest aspect. Am văzut SwitKey Keyboard în Google Play și am zis că nu am nimic de pierdut dacă încerc, că dacă nu-mi place o dezinstalez și cu asta basta.

Ei bine, m-am îndrăgostit la prima atingere. Nu numai că tastatura SwiftKey seamăna ca design și funcționalitate cu tastatura virtuală din iOS, dar e mult mai bună. E precisă, foarte precisă și nu mai fac greșeli de tastare ca în prima zi de Android. Iar predicțiile sunt neinvazive, adică nu deranjează. În plus, sunt foarte bune.

2. SwiftKey Flow. Și cu asta am zis tot. Imaginați-vă numai că puteți să scrieți la fel de ușor în română precum în videoclipul de mai jos. Nu e o metodă de introducere text nouă, numai că de data asta chiar funcționează. Mi-e teamă deja că mă voi obișnui prea mult cu ea și voi uita să tastez normal pe touchscreen-ul unui smartphone :). Priviți.

De ce știe atât de multe SwiftKey Keyboard?

Pentru că poți opta să învețe din mediile unde scrii tu deobicei, astfel încât să-ți învețe comportamentul de scriere. Se dă după tine :). Poți să-i dai acces la contul tău de Facebook, de Gmail și chiar să o înveți să-ți citească blogul cu ajutorul feed-ului RSS ca să poată interpreta mai bine cum te exprimi în scris. Nu e deloc greu de configurat, stați liniștiți.

Download SwiftKey Keboard Android

SwiftKey

Există 2 versiuni pentru această aplicație de Android. O versiune pentru tabletă și o versiune pentru smartphone. Mai departe există încă două versiuni pentru fiecare versiune de bază. Versiunile free, unde poți să testezi SwiftKey Keyboard gratuit timp de o lună, atât pe smartphone cât și pe tabletă. Și versiunile plătite pentru smartphone și tabletă care costă echivalentul a 15,39 RON fiecare.

Prețul mi se pare mai mult decât decent și nu cred că voi aștepta o lună întreagă ca să cumpăr versiunea plătită. E nevoie doar de câteva ore de folosire ca să te convingă că vrei această tastatură pe dispozitivul tău Android.

Linkurile de download pentru SwiftKey Keyboard pentru Android se află mai jos.

Versiunea gratuită (1 lună) pentru smartphone Android – de aici.

Versiunea plătită (15,39 RON) pentru smartphone Android – de aici.

Versiunea gratuită (1 lună) pentru tabletă Android – de aici.

Versiunea plătită (15,39 RON) pentru tabletă Android – de aici.

Păreri SwiftKey Keyboard

Înainte să descarc o aplicație eu citesc de foarte multe ori părerea utilizatorilor despre aceasta. În general, părerile despre SwiftKey Keyboard sunt foarte bune, dar mi-au sărit în ochi și câteva păreri mai puțin bune, notate cu o stea de către utilizatori. Am să le citez fără numele acestora și am să încerc să răspund la ele.

NU DESCĂRCAȚI

Consumă mai multe mesaje scrise decât tastatura normala! E stupid!

Acest lucru se întâmplă din cauza diacriticelor. Dacă e setată să scrie în limba română, aplicația va scrie sau va sugera de multe ori cuvinte românești cu diacritice. Diacriticele sunt interpretate în SMS-uri altfel față de caracterele normale. Adică, un caracter de tipul ă, î, â, ș, ț va fi catalogat ca 3 caractere normale. De aceea, dacă ai un mesaj aparent de 150 de caractere care ar trebui să fie taxat ca SMS normal, în cazul în care acesta conține diacritice, există riscul să depășească limita maximă de 160 caractere per SMS. Soluția: keep it short.

Rahat

Cel mai idiot, fără sens, inutil keyboard pe care l-am văzut. Se scot rahaturi de aplicații pe banda rulanta.

Soluția: îți trebuie un IQ cel puțin aproape de medie ca să folosești cum trebuie o astfel de aplicație sau un smartphone în general.

Nu descarcati!!!

Cum puteti instala fara sa cititi ??? Spune clar ca aceasta aplicatie copiaza toate informatiile inclusiv codurile cardurilor parole si altele !!!! Nu recomand

Copiaza

Aceasta aplicatie copiaza datele personale etc. nu descarcati eu eram sa fac asta dar am citit cu atentie ce scrie. nu recomand

Nu descarcati!!!

A mai scris cineva! Acolo scrie ca daca acepti iti copie toaye textele si parolele!!!!

Același lucru îl face și Samsung Keyboard și Google Keyboard și orice alt keyboard indiferent cum se numește și de cine e realizat. Soluția: keep calm and pohui.

Samsung galaxy s plus

E bună aplicația dar îmi blochează de multeori telefonul și mi la încetinit nu pot sa dau numai trei stele

Pe Galaxy S Plus n-ar trebui să fie probleme, că e un smartphone cu Android bun. S-ar putea să fie alte chestii care îngreunează telefonul: setări aiurea, aplicații nasoale, viruși etc. Soluția: clean your smartphone.

Rau

După ce am dezinstalat-o nu mai puteam scrie deoarece nu îmi apărea tastatura. Nu merita sa o download-ați.

Dacă ai custom ROM sau ai făcut root, pot apărea tot felul de probleme și nu numai cu această aplicație. Soluția: clean your smartphone.

Bou handicapat

D D D D D D D FM FM FM FC FC FC FC FC ms ms ms ms ms ms ms ms ms ms ms ms ms ms ms CD FSF FSF FSF FSF FSF FSF FSF FSF FSF XFS j j j XFS XFS XFS XFS Red .fuck. nu mă lasă să scriu ce vreau

Asta se întâmplă pentru că nu a învățat încă cum obișnuiești să scrii. Folosește-te de tool-urile aplicației și dă-i acces la conturile tale din telefon de pe unde scrii. În plus, încearcă să scrii deobicei corect în română. Aplicația n-are de unde să știe argouri, regionalisme etc. românești.

Cam asta ar fi cu feedback-ul negativ pe care l-am găsit scris de utilizatorii SwiftKey Keyboard. În rest, e plin de feedback pozitiv pe bună dreptate.

Niște mici setări pentru SwiftKey Keyboard

Dezactivează predicția directă pe text și las-o să apară deasupra tastaturii ca să selectezi cuvântul doar dacă vrei. T9 n-a plăcut nimănui, niciodată.

Dacă vrei să economisești baterie sau pur și simplu te enervează, dezactivează feedback-ul de la tastare. Eu așa am făcut.

În rest, există setări pentru absolut orice, astfel încât aplicația pentru Android SwiftKey Keyboard să fie un partener extrem de eficient. Trebuie doar să-ți bați un pic capul, deși setările standard sunt ok (mai puțin predicția directă și feedback-ul la tastare despre care am scris deja mai sus).

Aștept comentariile voastre cu păreri, întrebări și impresii despre SwiftKey Keyboard. Vă recomand totuși să citiți bine articolul că poate unele răspunsuri se află deja în el. Valabil și pentru zona de comentarii care s-ar putea dovedi foarte utilă.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

23 Comments

  • Si eu folosesc SwiftKey, arata foarte bine, are multe optiuni in plus si are un layout care imi convine.

  • Bogdan

    Reply Reply 06/06/2013

    Eu prefer Swype, mi se pare mult mai usor si pot folosi telefonul cu o singura mana. Versiunea de incercare https://play.google.com/store/apps/details?id=com.nuance.swype.trial Pentru limba română are doua versiuni de tastatura, mi se pare mai buna cea fara diacritice QWERTY.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 06/06/2013

      Am testat la recomandarea ta. SwitKey Keyboard îmi place mai mult :).

  • trofo

    Reply Reply 06/06/2013

    Am avut SwiftKey instalat dar nu am reușit să mă obișnuiesc… dar este 100% problema mea că nu am reușit. Dacă reușeam probabil m-ar fi ajutat enorm.

    Dacă stau și mă gândesc, eu nici de la tastatura laptopului nu scriu așa de repede ca individul din clipul de prezentare :)

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 06/06/2013

      Versiunile vechi cică nu au fost așa bune. Încearcă versiunea de acum, s-ar putea să-ți vină mai ușor ;).

  • Lucian

    Reply Reply 06/06/2013

    Am folosit si eu tastatura asta intr-un timp, dar m-am plictisit de ea, nu stiu de ce, imi place mai mult cea clasica de la Android.

  • ionut

    Reply Reply 19/08/2013

    am testat o gramada de trastaturi pentru Android pana acum. Trebuie sa recunosc ca este printre cele mai bune. Daca, insa, vrei o tastatura 100% configurabila, exista A.I. keyboard. Este si free si poti configura absolut orice aspect despre tastatura. De ex, ce nu-mi place la Swift este (si poate nu am descoperit inca solutia, dar ea exista):
    – nu e redimensionabila (ca si A.I.)
    – nu e customizabila in sensul ca nu pot sa pun de ex. Smiley key pe tastatura principala, astfel incat sa tastez un smiley instantaneu, fara sa mai trec in ecranul cu smileys/ortografie (la A.I. se poate)
    – dictionarul romanesc pentru predictie este mai sarac decat cel de la A.I. (stie mai putine cuvinte cu cratima)
    – apropo, cum scrii un cuvant cu cratima in SwiftKey? doar faci swype peste litere? Stiu ca la o alta tastatura era un mod interesant, cand voiai sa scrii un cuvant cu cratima, cand trebuia sa apara cratima, treceai peste bara de spatiu sau asa ceva. Exista asa ceva la Swift?
    Din pacate, A.I. nu are swype sau flow sau cum vreti sa-i spuneti. drept urmare, in prezent folosesc SwiftKey, dar din pct meu de vedere, ar mai avea nevoie de imbunatatiri.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 19/08/2013

      Eu aș fi curios să testez tastatura Google de pe Nexus-uri. La SwiftKey Keyboard ca să-mi scrie cu cratimă folosesc metoda swipe (Flow), dar nu de multe ori îmi prezice bine cuvântul.

      • ionut

        Reply Reply 19/08/2013

        cu tastatura de pe Nexus ma dau destul de des, ca am Nexus 10, am si custom ROM pe S3 tot cu Android AOSP 4.2.2, deci m-am dat cu ea. e clar mai buna Swift. Cel mai mult imi palce urma aia pe care o lasa in spate in urma operatiei de Flow.
        Daca as gasi o tastatura care sa stie toate cuvintele cu cratima, aia ar fi the one.
        Pe de alta parte, recunosc ca limba romana chiar nu e potrivita pentru swype/flow. sunt prea multe cuvinte asemanatoare, cu terminatii etc. la engleza e mult mai accurate.

  • ElemenT

    Reply Reply 27/08/2013

    O aplicatie total inutila pentru cei care calatoresc in afara. Job-u pe care il am,ma trimite in tari in care un simplu sms costa 2 usd. Diacriticile sunt total inutile si nu fac decat sa-ti incarce factura la telefon.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 30/08/2013

      Eu o folosesc la scris pe blog și emailuri. La sms-uri am grija sa nu intre diacritice :)

  • Alex

    Reply Reply 04/10/2013

    Folosesc aplicatia cumparata de cateva luni. Am instalat Android 4.1.1 si nu reusesc sa-l fac sa-mi puna caracterul ţ sub nici-o forma. Daca folosesc tastatura din soft imi scrie, dar cand trec pe Swift nu vrea. Ş-ul si retul merg, doar ţ-ul nu vrea. Ceva sugestii?

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 04/10/2013

      Salut Alex! Dacă ții apăsat lung pe litera t nu poți selecta ț de acolo? Cu timpul va învăța cuvintele dacă tot îl corectezi așa.

  • Stefan

    Reply Reply 30/12/2013

    Si mie mi-a placut mult ca si fluenta. As reveni la ea daca ar da si posibilitatea de a alege intre a scrie cu diacritice si fara, cum e la SlideIT (acolo, de ex, poti seta sa scrii cu diacritice oriunde in afara de sms-uri). SlideIT, in schimb, are dictionarul foarte sarac… :(

  • Bodolay

    Reply Reply 05/02/2014

    Am mai cochetat eu cu SwiftKey și înainte, eram mulțumit de cum „stia” să scrie, dar mi s-a părut că consumă un picuț cam mult.
    Apoi ba îl dezinstalam, ba îl puneam la loc…
    Apoi într-o vreme am început să scriu cu Google Keyboard și toate cuvintele noi pe care nu le știa îi dădeam să le salveze. Mi-am construit astfel un dicționar destul de consistent. Însă apoi după un factory reset m-am trezit cu baza de date dusă pe apa sâmbetei.
    Am crezut că înnebunesc. Nu avea cloud back up.
    Am instalat imediat SwiftKey și de atunci e keyboard-ul principal și exclusiv pe Nexus 7 2012 și Galaxy S 2.
    Eu folosesc trei limbi pe el: româna, maghiara și engleza. Maghiara e foarte grea din punct de vedere al ortografiei (ö, ő, i, í, u, ú, ü, ű, o, ó, l, ly, etc) și datorită faptului că în scris comunic 98% în limba română, am uitat multe reguli din maghiară și aici vine SwiftKey în ajutor :-)
    Îmi dă cuvântul scris corect ortografic și astfel nu mă fac de râs, ba chiar mă ajută să îmi reamintesc cum se scrie corect anumite cuvinte.

  • Andrei

    Reply Reply 15/02/2014

    Salutare.

    Cum fac asta: „Dezactivează predicția directă pe text și las-o să apară deasupra tastaturii ca să selectezi cuvântul doar dacă vrei.”

    Multam’ fain.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 15/02/2014

      Meniu SwiftKey, Complex, Modul de completare cu bara de spațiu – selectezi se introduce întotdeauna un spațiu.

      • Andrei

        Reply Reply 16/02/2014

        Gasit, rezolvat.

        Multumesc inca o data.

  • Radu Făciu

    Reply Reply 18/05/2014

    E o aplicatie fantastica si fara de care nu inteleg cum pot sta unii pe telefon. Totusi are si niste chestii care ma deranjeaza.
    Eu am „probleme” cu „sa” si „să”. Si alte cuvinte cu diacritice. Prezicerea lor e cam aiurea uneori. Adica de exemplu imi baga la prezicere „gradinita” in loc de „grădiniță”. Ii sterg „gradinita” din memorie pentru ca e un cuvant care nici nu exista in limba romana, insa dupa cateva zile mi-l prezice din nou. E cam stresanta chestia asta. Nu inteleg de ce si daca apare si la altii!?

    As incerca si Swype o perioada de test sa vad cum e.

  • dănciuc

    Reply Reply 14/02/2015

    Eu am dezinstalato are ceva?

  • dănciuc

    Reply Reply 14/02/2015

    Dar al meu e swiftkey 3 nu se gasesye asa usor era din fabrica

  • john

    Reply Reply 28/08/2015

    Buna ziua .O intrebare . nu am instalat nimic in ultima saptamina, si totusi nu imi mai apare tastatura cind ating ecranul, curios ca touch screen-ul merge . am si scanat cu avast si nu am avut probleme. am incercat sa in stalez alte tastaturi de pe calculator , imi spune ca s-a instalat dar nu e activa tastatura multumesc

Leave A Response

* Denotes Required Field