Economie locala

Sustin economia locala

Orașul Galați e un oraș interesant. Unii îl consideră mort în cele mai negre zile ale lor, alții îl consideră cât se poate de viu. Eu îl consider orașul meu și sunt dispus să fac tot ce îmi stă în putere ca să contribui la bunăstarea lui. Nu mă mut la București :)

Dacă privim la gropile din oraș și la tristețea pe care acesta o emană atunci când e vreme rea, rece sau ploioasă, probabil, primul obiectiv pe care ni l-am seta noi, ca tineri, ar fi să-l părăsim cât nu e prea târziu. Totuși, acest oraș are și povești de succes. Hai să privim pozitiv.

Și n-am să mă refer la firma pe care o reprezint dintr-o anumită postură (că veți mai auzi de ea atât timp cât până la pensie voi fi eu pe acolo :)). Am să mă refer de data la Arabesque. O firmă de care cu siguranță nu sunteți străini. Chiar dacă majoritatea dintre voi, cititorii blogului meu, nu sunteți din Galați, ci de prin București sau alte orașe mari. Din mia sau miile de cititori pe care îi am zilnic, mă bucur că o parte din voi vor afla cu această ocazie că firma Arabesque e din Galați. Și mă mândresc cu acest aspect, pentru că Arabesque se adresează național.

Nu-i cunosc pe owneri și nu le fac un favor scriind acest articol. Chiar vorbeam azi cu șeful meu că viitorul în business este bazat pe colaborare, bun simț și concentrare către cultura serviciilor superioare. Atât în domenii care nu se întâlnesc, cât și în domenii care se întâlnesc (voi scrie un articol separat pe treaba asta).

Revenind la subiect, dacă e să privim obiectiv la economia locală, această firmă menționată (n-am să-i mai zic numele ca să nu ziceți că fac așa și pe dincolo :)) a reușit să spargă granițele orașului Galați și să devină un jucător important pe piața națională a materialelor de construcții.

Din punctul meu de vedere au acționat rapid și bine când a venit concurența în Galați (mulțumesc pe această cale tuturor concurențelor de orice fel care vin în Galați, serios). De exemplu, când eu ca om de marketing mi-am pierdut speranța în reclamele la radio, ei au venit cu o super reclamă radio. Gălățeni, dacă vă aduceți aminte (că eu nu găsesc reclama asta pe internet ca s-o pun aici pe blog), era reclama aia genială cu cenzura. Prețuri tiiit de mici, direct de la producător. Cu această ocazie transmit că merită să avem și o bună acoperire online, măcar să găsim reclamele faine pe Google ca să le dăm exemplu. La un asemenea nivel degeaba avem oferte bune la gresie și faianță dacă suntem ancorați așa cum trebuie (cu totul) în online. Mai degrabă mai devreme când nu e nevoie, decât prea târziu, când nevoia se transformă în necesitate ;) În rest, numai de bine.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

2 Comments

  • Ciprian Lospa

    Reply Reply 15/03/2015

    Si eu ma mandresc ca in Ialomita este…mda, cum sa nu.
    As vrea si eu sa ma mandresc cu ceva din Ialomita. :)

  • Catalin

    Reply Reply 18/03/2015

    Si eu ma mandresc cu Focsaniul meu.. mai ales acum cand nu sunt acolo si cateodata mi se face dor de el.

Leave A Response

* Denotes Required Field