Valea Prahovei

Soferi de Valea Prahovei

Joi și vineri am fost mai mult la volan decât pe propriile mele picioare. Galați – Brașov, Brașov – Constanța și apoi Constanța – Galați. Ceață la greu, dar nu peste tot. Am plecat pe lumină din Brașov cu destinația Constanța. Am ales Valea Prahovei pentru traseul Brașov – Constanța ca să ajung în București și să urc pe autostradă ca să am un ”mers lin” până la Constanța. N-am putut totuși să nu remarc o groază de șoferi de Duminică pe Valea Prahovei. Frate, cum să mergi cu vizibilitate maximă, pe timp de zi, cu 40 la oră? Nu înțeleg. Erau bărbați la volan, ca să nu ziceți că zic ceva de femei. Oricum majoritatea femeilor sunt șoferi excelenți pe lângă acei purtători de căciulă pe care te chinui să-i depășești gândindu-te că scapi de unul, dar dai de altul. Nu știu ce se zice la știri cu marile aglomerații de pe Valea Prahovei, dar credeți-mă pe cuvânt că pe zona aia de drum o să întâlniți toate speciile posibile de melci de trafic. Și v-o zice unul de care colegii fac caterincă la birou că șofează ca o babă precaută. Dragi șoferi de Duminică, dacă nu puteți merge cu mai mult de 40 la oră pe un drum cu restricție la mult peste viteza asta, luați trenul. Serios, aveți și timp să citiți o carte pe drum. Știm că pe Valea Prahovei sunt multe accidente, dar nici chiar așa.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

2 Comentarii

  • Geanina Stanescu

    Reply Reply 17/01/2015

    S-or fi invatat asa de la Sarbatori ,cand n-apucai sa pleci de pe loc ,ca deja trebuia sa opresti:))) Eu am intalnit genul bizon de sosea, cand am fost pe 2 ianuarie la Predeal.Toata lumea statea la coada imensa ,care s-a dovedit a fi parcursa in cinci ore de la Ploiesti ,iar unii asteptau sa se elibereze pe contrasens pentru a inainta , astfel incat te trezeai cu cate unul infipt la 10 cm de farul tau din stanga ,astfel incat sa-l lasi sa treaca pentru a nu-ti iesi din minti ,ca el oricum nu te vedea ,cu fata de destept…..Deci , pana la urma ai avut noroc cu melcii, ca macar puteai depasi.

  • Alex

    Reply Reply 19/01/2015

    Chestia cu aglomeratiile pe Valea Prahovei chiar e pe bune,cand am plecat la munte cu 2 zile inainte de revelion,din Bucuresti am facut 9 ore pe drum! Cat de soferi nu am ce sa zic,cand am fost eu eram toti melci din cauza aglomeratiei,la intoarcere s-a mers bine,o ora jumatate pana acasa,dar pedala blana :))

Leave A Response

* Denotes Required Field