Sfaturi rodaj diesel

Diesel sau benzină, sfaturile pentru rodaj sun cam acealeaşi din punctul meu de vedere. Am scris acest articol pentru că de curând am o maşină nouă şi am tot căutat informaţii pe internet despre cum să-i fac un rodaj corespunzător.

(P) Obține reducere pe viață de -20% la comisioanele de tranzacționare crypto Binance folosind linkul meu de afiliere. Reducerea de -20% este reducerea maximă pe care probabil o poate oferi un afiliat Binance cu vechime. Acest material nu este un îndemn sau un sfat de investiții.

În cazul meu este vorba despre ultimul model de Volkswagen Jetta 1.6 TDI 105CP, maşină de care mă bucur foarte mult şi de care sunt foarte mulţumit, inclusiv pe zăpadă, gheaţă, polei (etc.), dar asta e altă discuţie pentru că aici vorbim foarte mult şi despre anvelope.

Continental TS 850Despre anvelope pot spune pe scurt că am ales ce e mai bun pe dimensiunile 205x55xR16, sau cel puţin ce se spune că e mai bun. În 2011, anvelopele Continental TS830 au fost declarate de specialiştii germani drept cele mai bune anvelope de iarnă.

În 2012, Continental a lansat modelul nou, TS 850, model pe care pe care îl am pe maşină şi care îşi face foarte bine treaba. Nu ştiu dacă va fi din nou cel mai bun model de anvelope de iarnă şi pe 2012 (trebuie să treacă iarna ca să iasă testele la iveală), dar eu sunt mulţumit.

Să revenim la sfaturile despre rodajul unei maşini diesel. Nu sunt specialist şi nu înseamnă că trebuie să vă luaţi după mine în ce zic. Sunt un simplu om care are o maşină noua de pe 20 noiembrie 2012 încoace şi încearcă să obţină cât mai multe informaţii pe care am decis să vi le împărtăşesc.

Sfaturi rodaj diesel

În primul rând, toţi vor spune că noile maşini vin deja rodate. Corect parţial. Ele vin cu motorul rodat. Motor care a funcţionat în gol (din câte ştiu – să mă contraziceţi dacă greşesc – v-am spus că nu-s expert).

În al doilea rând, mulţi vor spune că trebuie „să-i dai în gură” maşinii încă de la început ca să o înveţi cu solicitarea. Nu sunt de acord. Cum spunea cineva pe un forum, imaginează-ţi că pileşti o piesă foarte repede. Dacă o pileşti foarte repede aceasta va ajunge mult mai rapid la forma dorită, însă nu va fi atât de bine şlefuită. Legile fizicii spun că trebuie să o iei uşor şi cu chestiile mecanice, oricât de bine ar fi realizate.

Şi totuşi, chiar dacă vă iubiţi foarte mult noua maşină de care sunteţi foarte mândri, nu vă comportaţi cu ea ca şi cu un copil mic, sau cum ar zice americanii „Dont`t baby it!„. E maşină la urma urmei. Ai cumpărat-o ca să te foloseşti de ea, aşa că pune mâna şi condu-o normal, fără frică. Ai dat nişte bani, ai garanţie, atunci să te servească bine atâta vreme cât eşti atent şi ai grijă cât de cât de ea.

Iată sfaturile mele pentru un rodaj diesel. Poate se aplică şi la benzină că nu e diferenţă mare (tot de maşină, motor, piese şi fizică vorbim).

  1. Lasă majoritatea beculeţelor din bord să se stingă înainte să porneşti maşina şi abia apoi porneşte-o. Ştiu că te grăbeşti, dar cât îţi pui centura de siguranţă acestea se sting şi poţi să-i „dai cheie„.
  2. După ce ai pornit maşina, încearcă pe cât de mult posibil să nu pleci imediat de pe loc cu ea. Ideal ar fi să laşi motorul să se încălzeacă măcar 5 minute, dar cum în zilele noastre graba şi agitaţia e la ea acasă, lasă-l măcar 1 minut. Dă un telefon, verifică-ţi mailul sau pagina de Facebook de pe telefon sau găseşte-ţi altceva de treabă şi ai să vezi că minutul ăla trece foarte repede.
  3. Nu da drumul niciodată la maximum la instalaţia de climatizare imediat ce ai pornit maşina. Ştiu că e frig de-ţi clănţăne dinţii în gură sau e cald de mori, dar dacă faci asta solici maşina aiurea şi nici nu obţii climatizarea dorită într-un timp mai scurt. Aşteaptă măcar 20 de minute de la pornire şi circulaţie până să dai ceva la maximum, dar după 20 de minute de şofat nu cred că va mai fi nevoie.
  4. După ce ai pornit la drum, nu brusca maşina şi schimbă vitezele calm şi cumpătat. Pe lângă faptul că acest obicei face bine oricărei maşini, vei vedea că te va calma dacă îţi impui mental să şofezi aşa. Uneori, din locul în care ai plecat extrem de agitat, nervos sau stresat vei vedea că ajungi mult mai calm unde trebuie să ajungi dacă circuli calm şi cumpătat.
  5. Nu tura maşina peste 2.500 RPM. Schimbă în general vitezele când ajungi la 2.000 – 2.500 RPM, dar niciodată sub 1.500 RPM că nici dacă mergi subturat nu-i ok. Nu moare nimeni dacă schimbi la 3.000 RPM, însă nu e recomandat ca în perioada de rodaj să ajungi atât de des la această turaţie. Da, în ciuda tuturor lucrurilor care ţi le-au spus prietenii tăi despre cum trebuie să-i dai în gură la maşină ca să nu se înveţe puturoasă. E doar un mit treaba asta. Din punctul meu de vedere.
  6. Încearcă să nu prea calci pedala de acceleraţie la maximum. Bine, dacă eşti într-o situaţie de viaţă şi de moarte unde te-ai băgat aiurea într-o depăşire, fă ce îţi spune instinctul să faci. În rest, încearcă pe cât posibil să nu ajungi în situaţii de genul ăsta. Aminteşte-ţi că atunci când eşti la volan este suficient să greşeşti o singură dată, indiferent câţi ani impecabili de şoferie ai în spate.
  7. Nu ştiu cum e cu motorizările şi regulile în acest sens, dar când te afli în perioada de rodaj, merită ca în primii 1.000 de Km să nu depăşesti 110-120 Km/H (motoare mai mici) sau 140 Km/H (motoare mai mari). Cunosc senzaţia în care vrei să simţi ce poate noua ta maşină, dar începe să testezi după primii 1.000 Km sau chiar 3.000 Km.
  8. După ce ai pornit motorul şi ai plecat la drum, foloseşte maşina măcar 20 de minute. Motoarele diesel folosite la rece nu vor fi atât de rezistente în timp, oricât de bune şi inovatoare ar fi. Dacă vrei să slăbeşti rău un motor diesel până să faci 100.000 Km, foloseşte-l la rece pe distanţe scurte, deci ai grijă să nu se întâmple prea des.

Cam asta aş putea enumera eu în legătură cu sfaturile de rodaj. O fi bine, o fi rău, nu ştiu, dar mie momentan îmi merge bine în stilul ăsta.

Trebuie să mai ştiţi că un rodaj efectuat corespunzător nu ajută doar la o stare generală bună a maşinii pe termen lung, ci şi la o reducere considerabilă a consumului de combustibil, pentru că maşinile noi consumă mult mai mult în perioad de rodaj decât în perioada de după rodaj. Unii au înregistrat şi scăderi ale consumului de 1% după un rodaj efectuat corespunzător.

În ceea ce priveşte etapele rodajului, acestea se situează într-o perioadă critică de 1.000 Km, 3.000 Km şi 15.000 Km. După aia faci ce vrei, deşi am citit pe multe forumuri că merită să abuzezi de maşină (dacă va fi cazul) abia după 30.000 Km parcurşi.

O altă întrebare care mi se năştea în minte era cea legată de unde să conduc. Sau mai exact, unde să circul: extraurban sau interurban?

Rodaj masini noi

Ei bine, din ce am citit pe internet, răspunsul e: mixt. Este bine să mergi la drum lung, dar nu folosi pilotul automat în perioada de rodaj (dacă ai în dotare). Este important să soliciţi natural cutia de viteze. Dacă ai o cutie automată doar conduci şi atât, că nu ai ce face, dar dacă ai o cutie manuală, şofează cum simţi în perioada de rodaj şi nu lăsa pilotul automat să facă treaba în locul tău (nu deocamdată).

Totuşi, nici drumurile lungi nu sunt atât de benefice pentru că trebuie să soliciţi cutia de viteze uşor şi constant, dar şi să foloseşti echilibrat fiecare treaptă pe cât posibil. E greu, dar dacă îţi planifici bine îţi iese fără să-ţi dai seama. Un drum la ţară, o serie de alergături prin oraş, un concediu, o altă serie de alergături prin oraş şi tot aşa.

Cam asta am avut de spus. Sper să fi fost sfaturi de ajutor despre rodaj în acest articol, de care merită să afle cât mai multă lume interesată (am butoane de share la finalul articolului ;)).

Dacă mai puteţi adăuga ceva, vă mulţumesc anticipat pentru comentariile utile pe care le veţi lăsa la finalul acestui articol, că aşa ne ajutăm între noi. Mai intră unul, mai comentează altul, mai citeşte cineva interesat şi tot aşa.

Pe mine mă puteţi urmări şi pe Facebook cu un like aici, chiar dacă domeniul auto nu este un domeniu despre care scriu de obicei. Vă mulţumesc şi vă doresc tuturor să vă stăpâniţi sănătoşi maşinile, fări incidente sau accidente!

Voi ce sfaturi de rodaj diesel aveţi?

8 comentarii la „Sfaturi rodaj diesel”

  1. Stiu ca e un articol vechi. In general ai dat sfaturi de bun simt, dar treaba cu motorul la ralanti nu e ok.

    Ala e un mod in care motorul nu ar trebui sa stea. Chiar in rodaj, nu are rost sa stai cu ea la turatii foarte mici pentru ca nu se va incalzi destul de repede (deci uzura inutila la rece) si nici nu va functiona natural.

    Sfatul meu ar fi sa-ti faci un reflex de genul urcat, pus contact, cat se pune centura se sting becurile apoi cheie.

    Din momentul asta arunci inca o privire prin bord pentru noutati, iti reglezi volumu/clima si pleci. Cateva secunde de ralanti la pornire sunt ok, asa cat se mai plimba uleiul pe unde trebuie, dar mai departe nu prea are rost.

    Transmisia nu are rodaj. Piesele de acolo nu prea sunt de mecanica fina si atat timp cat nu e vreun ger periculos in care uleiul din ea sa fie mai cleios, n-are nevoie de menajare. In cazul in care e prea frig… poti s-o lasi un pic la ralanti in treapta 0. Asa cat sa se dezmorteasca. Inca o data vorbim de putin timp… un minut e mult sa zicem.

    Răspunde
  2. De exemplu eu mi-am cumparat acum 1 saptamana o skoda fabia. Consuma foarte mult si mi s-a zis ca trebuie sa-si fara rodajul ca sa scada consumul.

    Răspunde

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.