Aparat dentar Safir

Sa-mi mai pun aparat dentar la 28 de ani?

Acum, în zilele noastre, aparatul dentar poate fi considerat chiar un accesoriu destul de cool. Deci nu se pune problema de rușinea de a purta un aparat dentar. Cel puțin nu în cazul meu. Sau nu știu, poate nu îmi dau seama acum. Eu știu bine cine sunt, iar un aparat dentar nu mă face mai mult sau mai puțin cine sunt.

Am fost până la urmă și mi-am făcut acel detartraj de care povesteam aici. Și din discuție în discuție cu doctorul mi-a zis că sunt încă tinerel și că pot să mă gândesc la un aparat dentar pentru că în partea de jos am dinții un pic cam încălecați, iar acest lucru duce mai ușor la acumularea tartrului.

Însă, mi-a zis din start că ar fi vorba despre purtarea unui aparat dentar timp de cel puțin 2 ani (iar evaluarea asta a fost realizată așa, la o primă vedere). Doctorul meu stomatolog nu se bagă la aparate dentare, deci nu ar fi sunat ca și cum ar fi vrut să-mi facă o plus vânzare. Mi-a recomandat un alt doctor, iar acum urmează să mă hotărăsc dacă voi merge măcar la un prim consult. Această hotărâre se va baza în cea mai mare parte și pe părerea apropiaților de data asta, adică în acest caz și pe părerea voastră pe care mi-o veți lăsa prin intermediul comentariilor de la acest articol.

Problema e că nu prea știu ce presupune să porți zi de zi un aparat dentar. Poate avea efecte secundare asupra dinților? Te incomodează atunci când mănânci? Te incomodează în general? Sincer.

O altă dilemă a mea este următoarea: chiar merită să-mi pun un aparat dentar dacă pe mine personal nu mă deranjează atât de tare dinții ăia încălecați? Adică, îi am de o viață așa și n-am speriat pe nimeni până acum, nu e un defect atât de ieșit din comun (nu bate la ochi de la o poștă ca să creeze replici de genul: ia uite frate ce dinți are ăla! – cred, sper :)).

Cu atât mai dificilă e decizia legată de ce tip de aparat dentar aș putea alege. La o simplă căutare pe Google am găsit opțiuni la aparate dentare de zici că eram în căutarea unor laptopuri cu diverse specificații. Trecând peste aparatele (ortodontice se spune corect, știu) dentare mobile care nu s-ar potrivi în cazul meu, înțeleg că ar fi aparate dentare fixe metalice (cele mai ieftine fixe, dar dure și se văd tare), aparate dentare fixe ceramice (un pic mai scumpe, mai puțin dure, dar mai discrete) și aparate dentare fixe din safir (mai scumpe, dar foarte bune). Bine, mai există unele atât de scumpe încât nici nu încape vorbă să mai scriu de ele. În concluzie, ați ghicit, și prețul poate fi un impediment în decizia mea. Una e să dai 500-1.000 lei per arcadă și alta e să vorbim de sume care pornesc de la 3.000 lei per arcadă (adică x 2) pentru ceva bun.

Totuși, întrebarea mea pentru cei care au un răgaz să-mi scrie un comentariu rămâne valabilă: merită ca la 28 de ani să te mai gândești serios la opțiunea unui aparat dentar (ținând cont de cele menționate)?Tipuri aparate dentare

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

7 Comentarii

  • ramona

    Reply Reply 27/03/2015

    buna. ca sa incep cu inceputul, am 36 de ani si acum, in iunie am 2 ani de cand port aparat dentar. tot prin iunie- iulie se preconizeaza si scoaterea lui. problema la mine a plecat de la estetica (atat sus cat si jos ), dar in uma controlului preliminar si deci a discutiilor inauntea montarii, mi s.a spus ca odata cu corectarea estetica a dintilor, va mai disparea si durerea de cap pe care o am de ani de zile datorita deformarii continue a maxilarelor, se imbunatateste muscatura si dispare strabismul ramas din copilarie. trebuie sa fac mentiunea ca locuiesc in austria iar medicul ortodont care imi face tratamentul este unul din cei mai recunoscuti din europa datorita ideilor inovatoare care le.a adus in acest domeniu. adaptarea la aparat se face in cateva zile si apou nici nu simti ca il ai. ingrijirea dintilor este normala, doar ca eu preventiv fac o curatare profi la fiecare 3 luni. de asemenea cred ca este necesara o montare pe ambele arcade, deoarece odata cu modificarea si alinierea dintilor muscatura se modifica si astfel trebuie intervenit pe ambele arcade pana se potrivesc. concluzia: in final este si sanatatea nu doar estetica. toate cele bune!

  • În opinia mea.. nu ştiu dacă este un accesoriu atât de „cool” pentru vârsta ta. Eu unu, nu aş face acest pas. Da, mai lucrezi la dantură, etc.. dar aparat dentar, nu mi-ar place să am.

  • Adrian

    Reply Reply 28/03/2015

    eu zic ca merita. pe langa estetica trebuie să știi că dinții strâmbi sunt mai greu de curățat. prima luna e mai greu. doare destul de tare, vorbești ciudat, mananci ciudat. apoi va durea doar in ziua in care mergi sa stranga aparatul (o data pe luna). e greu. depinde cat de tare iti doresti sa ai dintii drepți. nu iti pune bariere legate de vârstă sau factorul cool. singura bariera esti tu. :)

  • Luiza

    Reply Reply 05/11/2015

    Si pana la urma ti-ai mai pus aparat dentar? :) Ce hotarare ai luat?

Leave A Response

* Denotes Required Field