Lucrez la noile mele cărţi de vizită

De fapt, lucrează profesioniştii la noile mele cărţi de vizită :).

Vreau să lucrez un pic la brandingul personal şi să nu mă mai împart în atâtea locuri fără să finalizez, vorba lui Petre Dalea care mi-a preluat această leapşă şi mi-a dat un feedback scurt şi valoros. Pentru a reuşi să fac acest lucru, trebuie să mă apuc să centralizez.

Acum un an şi ceva am făcut din două numere de telefon unul singur, de curând am reuşit să fac din două adrese de email una singură, iar acum e momentul să fac din mai multe cărţi de vizită una singură ;).

Am apelat la studioul de grafică design sphere pentru că am fost foarte mulţumit de cum a ieşit logoul meu, iar Robert deja mi-a trimis ceva interesant. E drept că eu i-am dat indicaţii exacte cu privire la cum să fie aranjată cartea de vizită, însă nu cred că sunt chiar cea mai creativă persoană :).

Zic asta pentru că am discutat cu Tiberiu Ivan de la Galleria Creative Shop din Galaţi (cei care deţin binecunoscuta revistă Explore) care s-a oferit să-mi tipărească cărţile de vizită şi a zis că vrea să-mi propună şi el ceva în materie de design.

Tocmai i-am trimis pe email toate detaliile şi materialele şi abia aştept să primesc zilele astea ceva de la el, mai ales că am fost la sediul lor şi mi-a arătat câteva chestii interesante.

Oricum ar fi, eu îi apreciez pe toţi cei care sar în ajutorul meu, că cine ştie, poate va veni momentul să pot sări şi eu pentru ei. Relaţia e al naibii de importantă. Atât în business, cât şi în viaţa complet personală.

Imediat cum am un format de cărţi de vizită revin cu un articol ca să vedeţi abordarea aleasă.

3 comentarii la „Lucrez la noile mele cărţi de vizită”

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.