Voi începe în stilul TNR. După mai multe studii care nu au costat nici un ban s-a descoperit de ce oamenii din Vaslui și în general regiunea Moldova (inclusiv în Galați la mine) votează de 25 de ani același lucru.
Le place violul. Cercetătorii sunt uluiți. Șeful studiului, Decebal Popescu, declară: ”Nu înțelegem ce se întâmplă. E cel mai dificil studiu de până acum. Oamenii din regiunea aia se plâng de 25 de ani de condițiile de trai, de investitori, de tot. Și totuși, nu fac nimic în sensul ăsta. De 25 de ani de când merg la vot pun ștampila pe cei care i-au adus în stadiul ăsta de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Clar, le place.”
Dacă nu ați citit până acum, o tânără de 18 ani a fost violată într-un mod barbar de 7 entități care susțin că au făcut o greșeală a tinereții și merită să fie iertați pentru asta. Drept urmare, judecătorii acestui caz au decis că cei 7 violatori merită să fie cercetați în libertate. Pentru că violul este doar o simplă altă chestie care merită o cercetare în libertate. Din păcate nu avem încă numele judecătorilor, dar putem să vă spunem că Boicu Ionuţ Bogdan, Burada Silviu, Burlacu Paul, Surleac Ioan, Bolboceanu Petrică, Rotaru Alin Dumitru și Avădanei Silviu sunt cei 7 violatori ale căror familii sunt mândre de ce au făcut.
Mai mult, familiile acestora au făcut un grup sau o pagină de susținere a acestora pe Facebook. Cumva legitimizează prin această metodă violul în grup, declarându-l doar un simplu ”sex surpriză”. Sincer, sunt curios ce părere ar avea mamele lor care i-au crescut și i-au educat de un astfel de ”sex surpriză” când se află în drum spre slujba de Duminică unde evlavioase fiind ele ascultă de cuvântul lui Dumnezeu și se poartă întocmai.
Surpriza și mai mare e că majoritatea babelor din sat stigmatizează fata pentru simplul fapt că e purtătoare de vagin și s-a urcat într-o mașină cu 7 hăndrălăi sătui de masturbare feroce cu gândul la oi. Pentru că făcea naveta și a ales brusc să nu se urce în mijlocul de transport în comun oferit de autorități unde avea aer condiționat, internet wi-fi și pauze de pipi gratis. Despre ce mijloc de transport în comun vorbim?
Facebook mi-a interzis să promovez acest articol (link) pentru că nu respectă termenii și condițiile. Adică, pentru Facebook e ok să apară pe acolo tot felul de rahaturi (gagici goale sau călăi) în condițiile în care eu nu-mi pot exprima repulsia față de 7 violatori care nu ar trebuie să aibă titulatura de oameni. Ok, de aceea am ales să fac acest articol cu titlu de pamflet. Poate pe ăsta îl acceptă. Pentru că lumea trebuie să știe că 7 violatori odioși au fost lăsați în libertate (sunt în cercetare) pentru această faptă comisă (o parte din ei au pledat cu ”vinovat” deja, deci, nu mai e loc de interpretări).
Așa că, oameni buni, share vă rog la acest articol. Dacă dați share nu e atât de ușor de oprit de către Facebook. Legat de acest viol odios s-a tot scris, dar #violulecrima și consider că până nenorociții ăia nu primesc ceea ce merită, eu nu mă pot opri. Sunt turbat de faza asta. Nu pot să cred că există, inclusiv, suținători ai odioșilor ălora. Mă doare undeva ce credeți despre mine. Eu consider în continuare că #violulecrima
P.S.: Nu vă bucurați că vor ajunge în pușcărie și că vor primi ceea ce merită de la viețașii de acolo. Pentru că în pușcării există reguli stricte. Cei care sunt condamnați pentru viol sau pedofilie nu sunt încarcerați în același loc cu cei condamnați pentru furt sau tâlhărie sau etc. Violatorii și pedofilii au statut special în pușăcrie. Deci, dacă vor ajunge în pușcărie nu va fi nimeni care să le facă zile grele. Pentru că regulile penitenciarelor îi protejează de deținuții care au fete sau copii acasă și s-ar putea răzbuna cu plăcere. #casastiti
niste descreierati mintal in frunte cu statul si celelalte autoritati.Sa le violeze fetele lor sa vedem atunci or lua masuri?trebuiesc castrati chimic jegurile astea impreuna cu judecatorii care dau sentinte in favoarea lor
Stiti ce cred eu?…..ca mamele lor sunt mandre de ei pt ca si ele sunt la fel….au imbatranit degeaba nenorocitele….vai si amar sa alege de lumea asta….ar trebui ca acesti parinti care din pacate ii sustin sa invete sa stea si ei gramada si aceste 7 besti sa ii frece pe toti p rand ca sa le dea o „surpriza” ….aaa mai bine ar fi, sa fie surpriza de ziua parintiilor…scuzati-ma pt greseli gramaticale da sunt foarte agitat cu vestea asta…eu ias lua p toti si ias baga dezbracati intr-un grajd cu un taur in calduri.
Fata era panarama…
nu ar trebui sa pierd vremea si nici sa consum energie pt a-ti raspunde,o fac totusi…imi asum toate astea,”anonimule”! esti ori un „mascul”balega si cacat,care nu are copii,si atunci…treaca -mearga….ai circumstante atenuante sa fii dobitoc.ori esti o vita incaltata de „femela” care nici ea nu are copii…dar veti avea…intr-o zi! pune-te in situatia ca fiica ta va pati asa ceva!!! ai numi-o panarama??? D-zeii mamilor care v-au facut dind doar din cur,fara sa se gindeasca ca trebuie sa va si educe!!!
Referindu-ma strict la partea de inceput, intradevar, te pot recruta cei de la TNR.
Ca tot vorbim de TNR
„După Ion Iliescu, cei 7 violatori din Vaslui sunt probabil românii cei mai îndreptățiți să primească o condamnare cu executare. Mai mult, practic nu există închisoare în care deținuții de-acolo să nu-și dorească să-i întâlnească pe cei 7 retardați din Vaslui care au violat o elevă de 18 ani.
detinut_tatuat.jpg Un astfel de deținut respectabil, care abia așteaptă să devină coleg de celulă cu cei 7 vasluieni, este viețașul Grigore M. Acesta nu doar că se antrenează intens la sala de forță, dar recent și-a făcut și o operație de mărire de penis, totul cu gândul la momentul în care cei 7 retardați vor fi condamnați și încarcerați.
”Am înțeles că le place «sexul surpriză», așa că de «sex surpriză» vor avea și ei parte odată ajunși aici”, dă asigurări Grigore M. ”Vă promit că se vor sătura de «sex supriză», pentru că-l vor primi în fiecare zi de detenție. Și nu doar de la mine, ci de la mulți alți colegi de pârnaie.”
Și nu doar deținuții, ci și directorii de penitenciare se pregătesc cum se cuvine pentru cei 7 violatori din Vaslui: au pus la cale un program de colaborare cu mai multe închisori americane, pentru a aduce la schimb mai mulți condamnați de culoare de peste Ocean.”
Azi-maine,cu voia lui Dzeu,fac 50 de ani,si de cind tot citesc despre acest caz,scrisnesc din dinti de neputinta de a face ceva pt fata asta pe care au nenorocit-o bestiile cu chip uman! Imi vine in minte,chiar daca am incercat sa uit,momentele cind eu insami am fost victima avind 19 ani,in 1985 pe vremea lui „ceausescu”,si cind am apelat la militie, iar ei,cei de atunci,au facut tot ce s-a putut sa ma scoata pe mine vinovata,ca sa nu merg mai departe,sa nu aiba „evenimente”…tata m-a dat afara din casa ca „l-am facut de ris”,logodnicul m-a parasit dupa patru ani de relatie,erau facute planurile de nunta…am parasit orasul,nu mai puteam sa ies pe strada,eram doar:” aia…”iar cei vinovati si-au continuat linistiti viata.Am reusit cumva sa imi gasesc de lucru,am mers pe linia de plutire,tiris-grapis,dar sa nu treaca nici puiul de sarpe prin ce am trecut eu.Nu am reusit sa mai am o relatie adecvata ani de-a rindul…abia la maturitate deplina,43 de ani,am reusit sa „sterg” oarecum stigmatul pe care mi l-au pus si mi-am facut familie.Copii nu am,era deja prea tirziu pt asta,si poate e mai bine asa,deoarece nici acum nu s-au „sters” de tot sechelele si nu stiu sigur daca as fi fost capabila,d.p.d.v.psihologic sa ii educ asa cum ar fi bine.Abia reusesc sa imi duc traiul asa cum …se poate,dar revolta pt ceea ce am „dus” (si nimeni,inafara de mama mea,nu a fost linga mine),inca persista…de aceea ,acum scrisnesc din dinti si imi vine sa ma duc pina si la d-nul presedinte al Romaniei,sa-l intreb cum poate lasa lucrurile asa,cum poate lasa asemenea bestii nepedepsite! Astia lasati liberi,in viitor, sint capabili si de crima! Iar,fata asta va fi marcata pt tot restul vietii,nu se stie daca nu isi va pune capat zilelor la un moment dat…si eu am avut ginduri de astea ,multumesc la Dzeu ca nu m-a parasit!Daca ar fi posibil si as putea face rost de nr ei de tel.as vorbi cu ea,as asigura-o ca nu e singura,ca nu e vinovata cu nimic,sa fie tare si sa ridice capul sus….rusinea e a lor,a bestiilor!!! Dar ce zic eu aici?! Bestiile nu au asa ceva!!! Criminalii nu au asa ceva…pt ca,de fapt,au „ucis” …si daca ii lasam nepedepsiti,o vor mai face! Si intr-un asemenea pericol vor creste copiii nostri (cine ii are)!Haideti sa luam atitudine!
Fata s-a urcat in masina cu un singur baiat, nu cu 7,un vecin pe care il cunostea din copilarie, si care i-a propus sa o duca acasa ea asteptand autobuzul. Un alt lucru de mentionat,a fost dezbracata cu forta, violata pe un camp timp de 3 ore, seara in luna noiembrie ! Pe frigul ala. Au batjocorit-o in ultimul hal. Iar faptul ca parintii au sunat-o de 60 de ori, au apelat si politia reflecta faptul ca fata nu umbla hai hui, era cuminte si devreme acasa.
Facebook iar mi-a respins promovarea. Așa că merge doar cu like & share.
De fapt, recomand doar share, că nu ai putea să dai like la așa ceva.
P.P.S.: Nu mă luați cu faze de genul: ”Fata e și mai traumatizată că scrieți despre asta!” Numele fetei nu îl aveți. Deci, nu știe lumea cine e. Eu nu știu cine e. Deci, numele fetei e protejat pe caz. 1 la mână. 2. Victima se află într-un program prin care dacă folosiți hashtag-ul #violulecrima în postările de pe rețelele sociale cei de la Adevărul se vor asigura că mesajele de susținere vor ajunge la ea.