Impresii după două zile în Atena

Atena, Grecia, anul 2015. După 2 zile e greu să-mi dau cu părerea într-un mod absolut, dar pot totuși să vă să spun că Atena s-ar putea să nu fie un oraș pe placul oricui. Să vă povestesc un pic despre fobia de avion mai întâi, că tot m-am plâns de treaba asta pe blog. Ei bine, nu mi-am învins fobia de zbor cu avionul.

Dar nu a fost chiar așa rău. Ambele zboruri au fost ok. La primul zbor, Tarom a întârziat două ore decolarea. Au schimbat aeronava. Într-un fel a fost mai bine așa. Decât să zbor cu o aeronavă suspectă de anumite defecte, mai degrabă cu una ok. A pilotat căpitanul Iancu. A ținut legătura cu pasagerii în timpul zborului, a fost ok.

La zborul de întoarcere am avut ceva mai multe emoții, dar nu le-am manifestat. Respiram adânc și regulat ori de câte ori mă apucau emoțiile și m-am descurcat așa.  Aeroportul din Atena e la vreo 35 de kilometri de oraș. E un aeroport mai urâțel și mai sărăcăcios decât cel de la Otopeni. Nu contează asta, că doar nu dorm în aeroport, dar merita menționat acest lucru. Ca să nu mai zică lumea că în România avem cele mai nasoale chestii. Am luat un taxi până la hotel. Drumul a durat cam 40 de minute și a costat în jur de 30 de euro.

După două zile aproape full de Atena, pot spune că am cam văzut ce era de văzut. Poate nu în detaliu, dar m-am plimbat cam peste tot. Am văzut ruinele, portul, piețele, zonele pietonale etc. E frumos să te plimbi prin Atena, iar experiența a fost una plăcută datorită companiei (am fost cu soția și cu nașii noștri).

Însă Atena nu e tocmai genul ăla de oraș turistic pe care te aștepți să-l vezi. Se simte lovitura puternică pe care criza economică le-a dat-o grecilor. Foarte multe spații goale, părăsite, cu afișe ”de închiriat”. Destul de multă mizerie, harababură și agitație. Și graffiti. Plin de graffiti peste tot. Am mers cu vreo 5 taximetriști diferiți. Toți se plângeau de toate. Dacă aveți senzația că românii se plâng de orice, ar trebui să-i auziți pe greci.

Salariul minimum pe economie în Atena este în jur de 500 de euro. Am aflat și asta. Probabil destul de bun, ați zice. Nu chiar. Pentru că viața acolo e mai scumpă raportat la cât câștigă grecii. Atena e un oraș mai ieftin și mai accesibil decât alte orașe de prin Italia, Franța, Germania sau Spania, dar mai scump decât Bucureștiul nostru. Din discuțiile cu oamenii de pe acolo, constat că pur și simplu nu vor să-și accepte condiția și să facă ceva în direcția asta. Nu vor să se adapteze la criză. Nu că nu ar munci. Grecii nu sunt leneși. Dar nu prea au locuri de muncă (o problemă cu care ne confruntăm și noi în România).

Obiectivele lor turistice sunt faine, dar în două zile de vizitat intensiv te cam saturi. Merită mers la Acropole. E 12 euro biletul de intrare. Priveliștea e frumoasă, e un loc bun de făcut poze. Merită să stai la cafele pe la terasele lor poziționate frumos. Merită să vizitezi piețele și târgurile. Merită să vizitezi portul (zona pentru turiști). Cam atât.

Grecii sunt oameni primitori. Simpatici. Foarte multă populație în vârstă lucrează în servicii. Taximetriștii, ospătarii, vânzătorii și hotelierii sunt oameni trecuți de  prima   tinerețe. Majoritatea bărbați. Probabil se câștigă bine în pozițiile alea  și țin cu dinții de job. Mâncarea e bună, dar nu au prea multe mâncăruri tradiționale care fac diferența. Mi-a plăcut că aduc apă mereu la masă când te așezi. E din partea casei și e un semn de ospitalitate din partea lor. Un obicei sănătos aș zice.

Am stat la un hotel situat chiar în centrul Atenei. Bine poziționat. Un taximetrist ne-a zis că zona e cam nasoală și să avem grijă. Nu am avut probleme. Dorian Inn se numește. Raportul calitate-preț e bun, dar în baie miroase, iar pereții sunt atât de subțiri încât zici că oamenii aflați pe hol se află, de fapt, la tine în cameră. La fel și mașinile care trec pe stradă.

În concluzie, Atena merită vizitată vreo două zile, dar nu e genul de destinație ”must visit”, așa cum nu e nici Bucureștiul. Părerea mea este că dacă vor să o ducă mai bine ar trebuie să se reinventeze un pic, să facă curățenie și ordine și să conștientizeze că nu va mai fi niciodată la fel de bine (economic) ca înaintea anului 2008. Și niște poze.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

13 Comentarii

  • zoso

    Reply Reply 26/04/2015

    impresiile unui cocalar si a unei cocalarese

  • Coffee

    Reply Reply 26/04/2015

    Nu am vazut Atena, dar din cate spui tu nici nu e graba. Interesant articolul, parca ti-a revenit putin cheful de scris.

  • Attila Naghi

    Reply Reply 26/04/2015

    Legat de fobia ta cu zborul, uitate cu o zi inainte la emisiunea aia cu dezastre in aer :))

  • FKT

    Reply Reply 27/04/2015

    ce tricoi de „mariner” ai b0$$

  • Tricou

    Reply Reply 27/04/2015

    Cocalar a fost dragut… dar asta zici ca e blog de matrimoniale nu de content. Pozele cu pupat femeia nu se potrivesc cu tema de travel.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 27/04/2015

      Man, nu e blog de travel. Iar eu cu Vali (Zoso) ne știm bine și facem glume din astea, chill.

    • Coffee

      Reply Reply 27/04/2015

      Blog inseamna in esenta o opinie personala. Putea sa puna si poze cu sex on the beach din punctul meu de vedere.

  • Georgiana Nicolov

    Reply Reply 27/04/2015

    Pot sa zic ca ai in totalitate dreptate în ceea ce privește Atena! Și o sa completez spunând ca Atena e mult mai accesibil în ceea ce privește preturile fata de alte zone din Grecia.. Gen Olimpia- Katakolo, Santorini, Rhodos etc

  • Victor

    Reply Reply 04/05/2015

    Bravo, frumoase pozele. Pacat ca doar doua zile … nu ai simit pulsul orasului.

Leave A Response

* Denotes Required Field