3 accesorii fără de care nu aș putea deține un smartphone

Unul dintre cele mai faine lucruri la telefoane inteligente este acela că există o mulțime de metode de personalizare. Putem să schimbăm tema, să folosim aplicații pentru a schimba o culoare, sunetul de apel, diferite animații șamd. Putem de asemenea să cumpărăm o husă verde pentru că ne place culoarea sau putem să ne luăm o boxă portabilă ca să ne lăudăm în fața prietenilor că telefonul nostru se aude mai tare.

De curând mi-am cumpărat și eu un Samsung Galaxy S3 Mini și sincer să fiu nu cred că aș putea deține un astfel de telefon dacă nu aș avea cel puțin 3 accesorii pentru smartphone. Mai exact, este vorba despre husa care-mi protejează telefonul, căștile care mă ajută să ascult muzică și cablul USB.

Așadar, în rândurile următoare vorbesc despre aceste trei accesorii fără de care nu aș putea deține un smartphone.

Husa

Sunt o persoană foarte zăpăcită. Nu de puține ori mi se întâmplă să pun telefonul în același buzunar cu cheile iar uneori când sunt neatent, îl scap. Astfel telefonul meu e dispus la tot felul de mici accidente. Toate aceste accidente ar fi mult mai vizibile dacă nu aș avea o husă. Eu am o husă flip așa că protejez de zgârieturi atât ecranul cât și spatele telefonlui.

Căștile

Îmi place să ascult muzică la telefon când merg pe stradă, când citesc sau când mă plimb cu bicicleta. Pur și simplu muzica mă relaxează. Ascult muzică și atunci când sunt în casă, tot în căști. Îmi place să cred că toate acele note muzicale sunt doar pentru mine. Nu știu ce m-aș face dacă aș fi nevoit să fac un drum cu autobuzul sau cu trenul de câteva ore fără să am o pereche de căști. De asemenea de fiecare dată când plec de acasă, primul lucru pe care îl verific este acela dacă am sau nu căștile în buzunar.

Cablul USB

Chiar dacă în ultimul timp folosesc serviciile de cloud ca să transfer diferite fișiere de pe telefon pe calculator și invers, tot nu m-aș putea despărți de cablul USB. Asta deoarece nu de multe ori îmi pierd încărcătorul prin casă sau pur și simplu priza e mult prea departe de mine iar eu aștept un apel, astfel încât prefer să fie lângă mine. În acest caz cablul USB este perfect pentru că pot încărca telefonul la laptop, scăpând astfel de alergatul până la priză atunci când sună telefonul.

Voi aveți vreun accesoriu de care nu vă puteți despărți?

About The Author

Adrian Bolocan

Sunt un tânăr de 20 de ani atât de pasionat de blogging încât scriu aproape zilnic pe AdrianBolocan.Ro și BlogdeCarti.Ro. În afară de pasiunea pe care o am pentru blogging îmi place să citesc și să mă plimb cu bicicleta.

1 Comment

  • Lospa

    Reply Reply 24/04/2015

    Eu? Tot de cele 3 enumerate mai sus. Cablul USB il folosesc zilnic cand descarc cate un film/episod din seriale.
    Adi, ce parere ai de un S3? Costa 800 lei si ma tenteaza foarte mult sa-l iau. (Cu toate ca voiam un iPhone 5)

Leave A Response

* Denotes Required Field