Idei cadouri Caciun femei

Ghid: cum faci cumpărături în perioada asta?

Fie că avem bani sau nu, cumpărăturile sunt la ele acasă în perioada asta. Parcările de supermarket-uri și hypermarket-uri sunt pline, oamenii se calcă în picioare, empatia e o noțiune de pe altă planetă, iar spațiul tău personal nu mai există pe nicăieri. E unul din momentele alea în care îmi doresc supermarket-uri și hypermarket-uri online, cu posibilitate de livrare acasă contra unei taxe de 100 lei – asta ar fi o valoare maximă pe care aș fi dispus s-o plătesc dacă aș face cumpărăturile de Crăciun într-o noapte de liniște, ca să-mi fie livrate a doua zi.

Din fericire, încă mai pot face cumpărături de Crăciun online. Din păcate, nu am un magazin online din care să pot cumpăra și alimente. Așa că îmi rămâne doar să o mai ard puțin pe eMAG weekend-ul ăsta, pentru că ei sunt cam singurii care garantează pe bune livrarea la orice produs până de Crăciun dacă e comandat până Duminică inclusiv. Deci, draga mea soția și-a luat gândul de la covor :) că eu n-am de gând să mă îmbulzesc zilele astea prin Dedeman și nici prin alt centru comercial unde s-ar putea găsi covoare. Pentru că intrarea e la fel de grea ca și ieșirea :). Uneori îmi vine să cumpăr totul liniștit de la magazinul de pe colț, chiar dacă per total aș putea plăti în plus un adaos cumulat de 100 lei la câte aș avea de luat.

Însă acest articol are în componența articolului cuvântul ghid, așa că dați-mi voie să mă exprim ca atare.

Ghid cumpărături de Crăciun

Mai jos nu veți citi cum să vă faceți VOI cel mai bine cumpărăturile. Mai jos veți citi cum VOI puteți face o viață mai bună celorlați.

În primul rând, dacă intrați într-un supermarket așa cum o faceți când sunt Sărbătorile Galațiului, aflați că nu merită să blocați calea de acces pe raioanele înguste cu un căruț de care țineți cu îndârjire, că doar e al vostru. Când explorați oferte cu 0,22 lei mai ieftine, țineți căruțul într-o zonă izolată care să nu blocheze accesul nimănui. Nu, la fructe și legume nu se intră cu căruțul peste tot. Puteți foarte bine să luați pungi, să luați fructe și legume, să le cântăriți pe toate odată, dar pe rând :) și să le puneți mai apoi în coșul pe care l-ați lăsat pe margine și cu ocazia asta nu a deranjat pe nimeni. Eu zic că nu e greu să faceți asta.

Apoi, știm că apa conține mulți nitrați și nitriți. Merită studiați bine, dar nu sprijinindu-vă de un căruț care blochează accesul pe raion. Simplul fapt că vă frecați bine la ochi și vă ajustați ochelarii de vedere fără să eliberați calea nu vă scoate din postura nasoală în care o mamă cu vreo doi copii care urlă încearcă să-și facă loc la o sticlă de apă plată. Merita să blocați un pic și raionul de deodorante, săpunuri și șampon înainte. Nu de alta, dar aveți nevoie și de așa ceva măcar de sărbători, nu doar de capete de salam la ofertă. Credeți-mă, aveți nevoie, iar Crăciunul e o bună ocazie să vă luați așa ceva. Trust me, un săpun bun, un gel de duș bun și un șampon bun chiar miros frumos. Trebuie doar să le încercați!

Bineînțeles, acest articol nu a fost scris pentru cititorii mei. Bat la pariu că voi deja căutați reducerile de pe eMAG :).

Pe Google+ am publicat deja ceva despre Idei Cadouri Crăciun, iar ceea ce e embed mai jos e mult mai pe prima pagină decât ce am scris aici  :).

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

Leave A Response

* Denotes Required Field