Tocmai am finalizat nişte mici setări şi tweak-uri la MailChimp, iar de poimâine toţi cei care sunt abonaţi la newsletterul GabrielUrsan.ro vor primi câte un email cu cele mai recente articole de pe blog.
Este vorba despre abonaţii care au ales iniţial să-mi urmărească blogul prin intermediul uneltei furnizate de WordPress.com şi pe care i-am importat în lista de distribuţie. De asemeni, este vorba şi despre toţi cei care s-au abonat prin intermediul linkului Newsletter care se regăseşte în zona din dreapta denumită Socializare.
Pe această cale, rog toţi abonaţii care au ales să mă urmărească direct prin WordPress.com, să aleagă metoda nouă. În primul rând nu veţi mai primi emailuri ori de câte ori public un articol. Veţi primi emailuri doar lunea, miercurea şi vinerea începând cu orele 10:00. În acele emailuri va fi inclus doar esenţialul, adică sumarul celor mai recente 6-7 articole de pe blog (dacă vor exista atât de multe).
Cu alte cuvinte, veţi primi emailuri mai rare şi mai bune :). Şi asta doar când scriu ceva pe blog. Dacă nu public nici un articol, nu vă deranjează nimeni pe email.
Vă invit să vă abonaţi la newsletterul GabrielUrsan.ro accesând acest link şi să-mi daţi un feedback cu privire la formatul emailului pe care îl veţi primi joi după 10:00.