De când s-a deschis aBeauty clinique, iar eu am promovat destul de mult proiectul ăsta şi ofertele pe blogul personal, primesc foarte multe întrebări despre epilarea definitivă. Am să încerc să răspund tuturor întrebărilor pe înţelesul tuturor, astfel încât toată lumea să fie în cunoştinţă de cauză.
(P) Obține reducere pe viață de -20% la comisioanele de tranzacționare crypto Binance folosind linkul meu de afiliere. Reducerea de -20% este reducerea maximă pe care probabil o poate oferi un afiliat Binance cu vechime. Acest material nu este un îndemn sau un sfat de investiții.
Nu voi ezita să vă arat la finalul articolul şi câteva poze cu sala de epilare definitivă din aBeauty clinique Galaţi şi aparatul SPL Yperion Or-Light. Dar hai să vedem câteva aspecte despre epilarea definitivă mai întâi.
Epilarea definitivă e definitivă?
Şi da şi nu. Medicina nu e o ştiinţă exactă fie că vreţi să credeţi asta sau nu. Tocmai de asta, înainte de orice operaţie aţi suferi, trebuie să semnaţi nişte hârtii prin care vă asumaţi nişte treburi pe propria răspundere. Dar asta e altă poveste, că epilarea definitivă nu implică riscuri de genul unei operaţii, staţi liniştiţi.
Epilare definitivă garantată?
Absolut orice procedură de epilare definitivă nu garantează epilarea definitivă. Nici procedura SPL, nici laserul nici alt tip de procedură. Se numeşte epilare definitivă pentru că aşa îi spune toată lumea în piaţă şi e normal să te aliniezi la aceste denumiri comerciale ca ulterior să-i poţi explica clientului toate detaliile procedurii.
Ce şanse ar fi avut un centru de epilare cu cele mai noi şi moderne aparate în domeniu care s-ar fi promovat cu servicii gen „epilare aproape definitivă„, „epilare aproape permanentă„, etc., în faţa unui centru de epilare cu aparatură mult mai slabă care se promovează doar cu „epilare definitivă„? Foarte mici, vă spun eu. Nu ţi-a da şansa nici măcar să stai de vorbă cu un client şi să îi explici cu adevărat opţiunile.
De ce epilarea definitivă nu e mereu definitivă?
Foliculii de păr cresc din 4-5 săptămâni în 4-5 săptămâni. La o şedinţă de epilare definitivă cu aparatul SPL Yperion Or-Light din aBeauty clinique cu siguranţă se vor distruge peste 90% din foliculii de păr. Asta înseamnă că procedura de epilare a fost cu adevărat definitivă.
De ce este nevoie de mai multe şedinţe de epilare definitivă?
Pentru că apar uneori foliculi de păr din 4-5 săptămâni în 4-5 sătămâni. Cine vă spune că vă epilează definitiv de la prima şedinţă minte. Nu există aşa ceva. Nici cu laser, nici cu IPL şi nici cu cea mai noua tehnologie denumită SPL. Nu poţi să omori ceva înainte să se nască. Este imposibil.
De aceea, în funcţie de densitatea părului şi de cantitatea acestuia poate fi nevoie de la 5-6 până la 10-12 şedinţe de epilare definitivă SPL pentru rezultate optime. De obicei sunt suficiente în medie 6 şedinţe realizate la interval de minimum 5-6 săptămâni (nu mai devreme) pentru rezultate maxime.
Ulterior, se mai poate face câte o şedinţă de epilare definitivă de întreţinere o dată pe an. Asta pentru a distruge foliculii de păr care mai apar. Dacă mai apar. Sunt persoane cărora nu le mai apar foliculi de păr niciodată după câteva şedinţe de epilare SPL, dar sunt şi persoane cărora le apar foliculi de păr până la vârste foarte înaintate.
Din considerentele de mai sus procedura de epilare definitivă se numeşete epilare definitivă, dar nu poate garanta fiecărui client rezultate 100% pozitive dintr-un număr exact de şedinţe.
Principii de funcţionare epilare definitivă SPL
Am să încerc să nu folosesc termeni tehnici şi explicaţii academice pentru că nu le stăpânesc foarte bine. Mă voi exprima exact aşa cum am reuşit şi eu să înţeleg atunci când după mai multe explicaţii tehnice şi plictisitoare tot eram nedumerit. Deci …
Care e diferenţa dintre IPL şi SPL?
IPL este o tehnologie mai veche de fotoepilare şi fotoregenerare, iar SPL este o tehnologie mai nouă care are la bază acelaşi principiu. SPL doare mult mai puţin, tratează suprafaţa acţionată într-un timp mult mai scurt şi e mai eficientă, oferind rezultate similare IPL cu un număr de până la 50% mai puţine şedinţe (economie de timp, bani şi durere :)).
Cum funcţionează epilarea definitivă?
Se setează tipul de procedură (fotoepilare sau fotoregenerare), fototipul de piele şi intensitatea cu care se va lucra. Lumina pulsată va ataca melanina care dă culoare firului de păr şi va distruge tot ce trebuie să distrugă :). Melanina ghidează unde se duce toată acea lumină pulsată.
Se poate epila definitiv oricine?
Nu. Persoanele cu un ten foarte închis nu se pot epila definitiv, deoarece lumina pulsată va ataca şi melanina care dă culoare pielii, în loc să atace melanina părului. În acest caz, rezultatele vor fi foarte slabe, iar clientul nemulţumit. De aceea nu se realizează.
Când se efectuează epilarea definitivă?
Epilarea definitivă se efectuează în perioadele reci din an, când razele solare nu bat direct către suprafeţele epilate definitiv. Vara este exclusă epilarea definitivă. Dacă ţi-ai face epilare definitivă vara, ar trebui să te dai cu cremă cu factor de protecţie solară de peste 50 din 20 în 20 de minute, iar acest lucru este aproape imposibil.
Ce e aşa special la aBeauty clinique Galaţi?
Nu am să vorbesc în acest articol despre toate serviciile oferite de aBeauty clinique Galaţi pentru că discuţia se rezumă doar la epilare definitivă.
Ei bine, sunt multe lucruri speciale la aBeauty clinique Galaţi :). Începând cu designul interior, atmosfera din centru şi continuând cu aparatele de ultimă generaţie şi oamenii foarte bine pregătiţi, pot spune că aBeauty clinique este un centru de estetică corporală şi facială care se adresează unui segment de clienţi premium, care doresc rezultate măsurabile într-un timp scurt, fără riscuri şi fără proceduri invazive.
Ce aparat de epilare definitivă există?
Aparatul de epilare definitivă prezent în aBeauty clinique Galaţi se numeşte Or-Light şi este produs de firma franceză Yperion. În acest moment este cel mai nou şi puternic aparat de epilare definitivă SPL din lume, fiind prezentat de curând în România. aBeauty clinique Galaţi este singurul centru de estetică corporală şi facială din zona Galaţi-Brăila-Tulcea care deţine acest aparat.
Sunt mai mulţi care efectuează epilare definitivă SPL în zona asta. Cu ce e aBeauty mai presus?
Tot SPL este şi tehnologia folosită de aBeauty clinique Galaţi, însă aparatul Or-Light de care vă povesteam face diferenţa. Comparativ cu alte aparate de epilare definitivă SPL, fie ele produse tot de compania Yperion, Or-Ligh este mult mai rapid, mai eficient şi mai puţin dureros.
Adică, poate epila ambele picioare ale unei femei de sus până jos sau întregul spate al unui bărbat în 20-30 de minute. Pentru această operaţiune, orice alt aparat similar care foloseşte tot tehnologia SPL necesită un timp de trei ori mai mare pentru rezultate aproape identice.
Asta face Or-Light mai rapid şi mai eficient, dar şi implicit mai nedureros pentru că aplicatorul este de dimensiuni mult mai mari şi acoperind o suprafaţă de piele mai mare, potenţiala durere (pe unii clienţi nu îi doare deloc) va fi distribuită pe o zonă mai mare, deci durerea va fi implicit mai mică.
Dacă aBeauty clinique e mai bun, e automat mai scump?
Nu, în nici un caz. Cel puţin în cazul promoţiilor active la epilare definitivă, aBeauty clinique Galaţi poate oferi garantat cele mai bune preţuri din piaţă pentru zona în care activează.
Lista de preţuri care se află aici e una standard, aceasta putând suferi discounturi şi până la 40% dacă te sfătuieşti cu un beauty consultant aBeauty clinique.
Nu ai nimic de pierdut dacă îţi planifici o consultaţie sau o discuţie gratuită. Poţi suna sau poţi stabili pe email data şi ora pentru că inclusiv discuţiile şi consultaţiile se fac pe bază de programare.
Ok, unde se află aBeauty clinique în Galaţi?
Centrul de estetică corporală şi facială aBeauty clinique Galaţi se află pe strada Brăilei nr. 78, la parterului blocului BR4A. Pentru informaţii suplimentare şi programari sunaţi la +40 (748) 884 160 sau contactati pe email la Galati[@]aBeauty[.]ro.
Avantaj GabrielUrsan.ro
Dacă mergeţi la aBeauty clinique Galaţi şi solicitaţi epilare definitivă SPL, spuneţi-le că veniţi în urma citirii acestui articol de pe GabrielUrsan.ro. Asta vă va aduce în luna ianuarie o reducere de 40% pentru orice şedinţă SPL sau pachet de şedinţe SPL achiziţionat.
Vă las cu o scurtă galerie foto a sălii de epilare definitivă din aBeauty clinique Galaţi. Dacă aveţi întrebări, nu ezitaţi să folosiţi câmpul de comentarii de la finalul acestui articol.
Am si eu o intrebare: la o sedinta de epilat inghinal, de cate ori se pune aparatul pe aceeasi zona?