Nici n-am apucat să mă întreb de ce nu a apărut episodul 9 din Game of Thrones, că primesc un SMS de la un coleg care îmi spune că s-a amânat.
Episodul 9 din Game of Thrones, numit The Rains of Castamere, a fost amânat o săptămână.
În mod normal, episodul 9 din Game of Thrones (sezonul 3) ar fi trebuit să apară luni seară în România, adică azi pe 27 mai 2013.
De ce nu a apărut episodul 9 din Game of Thrones?
Se pare că producătorii ne mai țin un pic în suspans și vor difuza episodul 9 din Urzeala Tronurilor abia lunea viitoare la noi în România, adică pe 3 iunie 2013. Știu că peste tot scrie că episodul 9 din Game of Thrones nu a apărut încă și va fi difuzat abia pe 2 iunie, însă din cauza diferențelor de fus orar în România va fi disponibil oficial pe HBO abia a doua zi.
Se pare că în episodul 9 din Game of Thrones sezonul 3 vom avea parte de ceva acțiune, comparativ cu restul episoadelor de până acum. Oarecum e și normal pentru că sezonul 3 se apropie de sfârșit, iar acțiunile care se desfășoară pe toate planurile trebuie să se așeze cumva, astfel încât să se mențină interesul și pentru viitorul sezon Urzeala Tronurilor.
Mulți spun că sezonul 3 al serialului Game of Thrones a fost cel mai plictisitor și alambicat sezon. Tind cumva să le dau dreptate, însă trebuie să recunoaștem că Urzeala Tronurilor nu a fost niciodată un serial plin de acțiune continuă. Pur și simplu ăsta e ritmul care a fost probabil gândit ca să putem rămâne conectați la toate momentele în care se desfășoară acțiunea pe mai multe planuri.
Mai jos aveți un preview din episodul 9 Game of Thrones. Dacă nu mai aveți răbdare până la finalul sezonului 3, puteți cumpăra toate cărțile de aici (mi se pare că sunt în limba engleză) ca să citiți cum se va desfășura acțiunea pe mai departe, chiar și în sezoanele următoare.