Freud Facebook

Cum să (mai bine nu) faci pe Freud pe un site de socializare

Se dă un site. Cunoscut în mod generic ca fiind unul de socializare. Se dă, desigur, şi un cont pe respectivul site. Tu, ca om, te loghezi la un moment dat – pentru a-ţi citi mesajele, pentru a-ţi completa profilul, pentru că te plictiseşti înfiorător în ziua aia, treaba ta de ce – şi, la un (alt) moment dat, te interpelează o persoană de sex opus.

Aici, pentru a rămâne fidelă până la capăt cazului particular la care fac referire, vorbesc de mine (cea de sex feminin) şi, respectiv, de persoana de sex opus. Evident, de sex masculin. Începe, aşadar, a se închega dialogul – într-o primă fază greoi, uşor ridicol chiar, în orice caz nelipsit de banalele şi deja iritantele întrebări din categoria „hai să ne cunoaştem mai bine”. Nu. Nu voiam să mă cunosc mai bine cu absolut nimeni, în secunda aia. Pur şi simplu intrasem să verific dacă un amic se află online. Nu se afla, dar nu despre asta vorbim aici.

După câteva zeci de minute, în care nici activitatea mea pe site şi nici măcar cea din faţa pc-ului nu au fost neîntreruptă (ba dimpotrivă), iar dialogul meu cu amintitul interlocutor a fost la fel de sincopat, mă întreabă (desigur, din nou) ce fac. Îi spun că, printre alte activităţi mai mult sau mai puţin domestice, am fost întrebată de sănătate şi de alte persoane, de acelaşi sex masculin, aflate pe site la ora aia. Adaug, cu reală îngrijorare, că unii dintre ei au uşoare probleme (şi sunt chiar elegantă spunând „uşoare”) cu scrierea corectă în limba română. Asta, în condiţiile în care NU am dialogat cu absolut nici un cetăţean născut-crescut în Burundi, ci exclusiv cu de-ai noştri co-naţionali.

Freud Facebook

Ei, şi începând cu acest moment, individul se transformă, sub privirile mele uluite, în câta psihanalistu’. Şi purcede el la a-mi reproşa că sunt de o aroganţă nemaiîntâlnită (probabil explicată de faptul că aveam pretenţia complet deplasată ca vorbitorii nativi de română să-şi cunoască propria limbă), continuând el prin a-mi spune că nu sunt nici pe departe persoana care vreau să par (ceea ce e destul de straniu, întrucât mai mult decât româncă nu-mi propusesem să par…) şi aşa mai departe. Menţionez că tânărul domn n-a avut, pe tot parcursul discuţiei, vreo scăpare de ordin gramatical sau ortografic, lucru care, desigur, e lăudabil. Sau firesc? …

Ultimul nostru schimb de replici l-a reprezentat invitaţia lui, adresată mie, de a vâna în continuare persoane cu probleme de exprimare, invitaţie urmată de modesta mea opinie despre domnia sa, mai bine sa faca promovare Facebook daca la asta se pricepe si pe mine să ma lase în pace. Opinie potrivit căreia demersul lui de căutare, pe astfel de site-uri, a persoanelor îngâmfate, arogante şi false (întrucât, da, asta îmi explicase el că face pe site-urile amintite) ar constitui un fascinant subiect de cercetare pentru orice psihiatru deschis la nou.

După toată această experienţă, o lacrimă mi s-a scurs, încet, … pe obraz, gândindu-mă, în fix aceeaşi secundă, la singura expresie care, din punctul meu de vedere, poate sintetiza orice, oricând: „aşa ceva…

Acest articol este un guest post realizat de Simona Tomiţă, redactor la Pro Digital Media.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

Leave A Response

* Denotes Required Field