Postaci

Cum deosebești pe net un postac de un om pur și simplu (doar) prost

De obicei nu stau să citesc comentarii pe Facebook decât atunci când subiectul îmi captează atenția. Dacă se vorbește despre internet, experimente științifice sau chestii militare, mă uit.

De curând, a fost marșul Cavaleriei Americane prin România. Mai exact prin zona Brașov. Fapt pentru care am fost blocat vreo jumătate de oră pe strada Nicolae Iorga din Brașov. Bragă, comparativ cu blocajele din București, dar să trecem peste asta.

Citind pe Facebook despre eveniment, nu am putut să nu intru un pic pe la câmpul de comentarii. Acolo am reușit în numai 30 de secunde să-mi formez o opinie. Există oameni cu o părere, oameni pur și simplu (doar) proști și postaci pro sau contra ceva. Nici una din cele trei categorii enumerate nu se exclude. Adică, poți să găsești foarte mulți oameni care au o părere, dar sunt și proști și postaci în același timp. Foarte mulți din ăștia. Iar de când divizia A e la pământ, se pare că românii s-au reprofilat. Nu mai sunt comentatori sportivi sau antrenori. Sunt analiști militari.

Ei bine, ca să nu te cerți degeaba cu nimeni pe acolo merită să știi cum deosebești un postac de la distanță. Ca să te cerți faci schimb de opinii măcar cu o persoană reală.

Postac = om plătit să comenteze cu o anumită influență sau părere asupra unui subiect de mare interes (alegeri prezidențiale, chestii proruse sau proamericane etc.) cu scopul de a genera un miraj. Adică: 1. De a influența oamenii nehotărâți. și 2. De a de senzația că sunt foarte mulți oameni care susțin un anumit subiect. Asta e definiția mea. Mai sunt și altele care zic același lucru.

Pentru a deosebi un postac de un om normal, intră pe profilul celui care comentează. Dacă nu are totul trecut ”la secret” vei vedea că are diverse poze generice la profil. Maximum o poză cu o ființă umană care ar trebui să fie el. Recunosc că aș râde să văd și postaci femei cu poze din astea la profil :). Cu alte cuvinte, profilul unui postac este un profil creat relativ recent, fără intenții clare de socialize cu oameni pe Facebook.

Cei care își dau cu părerea veți vedea că au cât de cât o identitate. Din păcate, mulți își pun poze cu copiii la profil. Înțeleg să pui poze cu copiii pe Facebook, că de asta e Facebook. Și eu o fac. Dar nu la profil. Pune măcar o poză în care să fii tu și copilul. Nu de alta, dar dacă te apuci să înjuri online, să scrii incorect gramatical sau să aberezi, copilul nu are nici o vină. Nu copilul reprezintă comentariile tale. Caz în care, ok, nu ești postac, dar ești prost și iresponsabil.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

3 Comments

  • Ce sa le faci.. iau si ei un ban „cinstit”, bine ca nu dau in cap la lume pe strada. :)

  • Răzvan

    Reply Reply 17/05/2015

    Urâtă denumirea asta de postac. Mă zgârie pe creier când o aud.

Leave A Response

* Denotes Required Field