Nu am descoperit eu roata acum ca să dau un astfel de titlul unui articol, însă vreau să întăresc această afirmaţie pentru că e total adevărată.

Am mulţi ani de blogging stânşi în spate, dar pe bucăţi. Totuşi, ultimul an a fost destul de intens şi pot să spun că am învăţat extrem de multe lucruri interesante şi utile despre care pot scrie fără nici un fel de problemă. Nu voi vorbi în acest articol despre SEO pentru că din punctul meu de vedere contează doar în proporţie de 20% din 100% succes. Ştiţi voi, eu am o vorbă: din 100% succes în orice întreprinzi, 80% contează atitudinea, iar 20% restul. Aşa îmi permit să spun că e şi în blogging.

Chiar dacă mulţi îl contestă, eu îl apreciez pe Perfu şi nu mă intereseză ce îmi veţi spune în urma acestei afirmaţii. Citeam în acest articol de-al lui nişte chestii interesante pe care nu am de gând să le repet. Indiferent cum puneţi problema sau indiferent din ce perspectivă priviţi, conţinutul este regele unui blog.

Spre exemplu, eu mi-am propus să mă ocup mai mult de blogul personal în următoarea perioadă şi să scriu măcar un articol de calitate odată pe săptămână. E un nou început de care nu mi-e teamă. Vreau să văd unde se poate ajunge doar dacă te concentrezi pe crearea de conţinut de calitate. Eu zic că destul de departe, iar MadMike ar putea fi un bun exemplu din punctul meu de vedere.

Revenind la afirmaţia în care spuneam că din 100% succes, 80% înseamnă atitudine şi 20% restul, pot spune că degeaba avem nu ştiu ce SEO, dacă atunci când ajunge omul pe blog citeşte conţinut scris doar de dragul de a fi scris pentru a-ţi face norma de postări. Eu merg pe principiul că dacă scrii bine invariabil, oamenii te vor ţine minte şi vor mai reveni din când în când pe la tine pe blog, chiar dacă nu s-au abonat feed-ul RSS. Dacă au nimerit din greşeală la tine odată pentru că ţi-ai optimizat foarte bine blogul pentru motoarele de căutare, nu înseamnă că vor reveni cu bună ştiinţă.

Probabil vă întrebaţi de ce tot spun 80% atitudine şi nu 80% conţinut. Ei bine, atitudinea crează conţinutul. Atitudinea generează pasiunea cu care faci lucrurile în viaţă şi, implict, conţinutul blogul tău. La urma urmei este vorba doar despre pasiunea cu care faci lucrurile, iar asta face diferenţa. Indiferent cât de orientaţi ar fi unii pe a face bani din blog şi atât, dacă au succes real, nu pot să cred că nu au pus măcar un gram de pasiune în tot ceea ce au facut pentru a avea succes. Să mă contrazică cineva cu exemple personale dacă poate.

Părerea mea?

Conţinutul original şi de calitate (nu se poate una fără alta) este mai important decât orice altceva dacă vrei să ai un blog de succes, indiferent de conţinutul blogului tău.

Părerea voastră?

O aştept prin comentarii la acest articol.


Gabriel Ursan
Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Despre publicitatea pe blog.

    3 replies to "Conţinutul blogului contează!"

    • Yamasha

      Continut+optimizare+structura site+atitudine profi = succes in online

    • Dana Lalici

      Asa cum am spus si la articolul lui Perfu, e nevoie de multa munca daca vrei un blog bun. Nu ma dau desteapta, pe al meu incerc sa il cresc si imi ieise, usor usor, dar pretul este mare. Aloc peste 40 de ore saptamanal si mai am mult de invatat la capitolul oprimizare, recunosc. Asa ca pe langa pasiune, consider ca e nevoie de multa determinare. Succesul nu vine peste noapte, e reziltatul unei ecuatii in care intre foarte multa transpiratie.

Comentează la acest articol