Citește repede: Ice, Tea, Foot

Așa de mult ne mai place să exagerăm uneori! Dacă nu ați aflat deja (înseamnă că probabil nu știți nici de faza cu oul de pe Instagram sau, mai nou, cu portocala).

Engleza

La prima strigare se discută despre o profesoară de engleză din Cluj că ar fi predat unor elevi din clasa a III-a cuvântul foot care în engleză înseamnă picior. În română se pronunță fut.

Probabil așa a fost. Totuși, e un pic ciudat pentru că la clasa zero unde este fiică-mea acum au învățat deja cuvântul picior la ora de engleză. Cred că undeva pe la început de clasă zero.

Nu înțeleg de ce se mai repetă părțile corpului la engleză și în clasa a III-a, dar, mă rog, nu mă bag eu peste programă, că nu știu nimic despre asta. Nu trageți în pianist.

Cert este că am urmărit subiectul ăsta și am fost și eu foarte contrariat de reclamație. Inițial am fost și eu ca toată lumea: în ce țară trăim? Cum să fim atât de proști să reclamăm așa ceva?

Până când am citit noutățile: Oficialii Inspectoratului Cluj susțin că instituția nu a fost sesizată, de fapt, cu o astfel de plângere. Sursa aici.

Fum fără foc nu prea iese, asta e cert. Adică e clar că ceva a fost acolo. Însă mi se pare ciudat să aduci un asemenea non-subiect la rang de știre de proporții.

Am citit și că părintele reclamant ar fi nu știu ce sculă de basculă prin prin județul Cluj și că celor de la școală le era frică de ea și de a ei firmă. Probabil de aici a pornit focul.

Însă hai să aflăm date concrete înainte să aruncăm cu noroi în stânga și în dreapta. Nu de alta, dar se pierde toată credibilitatea pentru care unii luptă, în plm* (*plecat la magazin).

Nici mie nu îmi plac multe lucruri legate de ce se întâmplă acum în România. Dar hai să ne menținem convingerile și să nu aruncăm cu rahat în ventilator atunci când nu este cazul.

Dacă eu te-aș pune să citești repede cu pronunție în engleză următoarele cuvine: Ice, Tea, Foot m-ai reclama undeva? De ce? :)

11 comentarii la „Citește repede: Ice, Tea, Foot”

  1. Ice, Tea, Foot e valabil doar pentru dulcele grai moldovenesc, în celelalte zone ale țării nu se prind ce-ai vrut să grăiești răzeșule :)

    Hai La Mulți Ani Gabriele, că nu ne-am mai citit de atâta vreme… ce să faci dacă nu prea mai scrii pe aici.

    Răspunde
    • La mulți ani Dumitru! Ma bucur sa te revăd virtual :) Așa este, scriu mai rar înspre foarte rar in ultima perioada datorită altor priorități legate de munca și familie. Dar nu uit eu vechea ma dragoste, blogul. Sper ca sunteți bine! Toate cele bune!

      Răspunde

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.