Google Maps iOS 6

Aplicaţia Google Maps pentru iPhone consumă aşa multă baterie?

Astăzi am fost un pic plecat pe drumurile patriei şi m-am jucat cu aplicaţia de navigare GPS Google Maps, lansată special pentru iPhone.

La prima vedere am numai cuvinte de laudă. Aplicaţia e foarte precisă, iar în modul de navigare hărţile sunt foarte curate şi uşor de urmărit. Mi-a plăcut foarte mult din punctul de vedere al funcţionalităţii, iar la acest capitol nu am nimic de reproşat. Era oarecum de aşteptat pentru că e un produs Google care şi-a dovedit eficienţa, precizia şi utilitatea de multă vreme, pe diverse platforme.

Totuşi, tind să cred că aplicaţia Google Maps pentru iPhone consumă foarte multă baterie atunci când o foloseşti pentru navigaţia GPS turn-by-turn, nu doar pentru o simplă orientare pe hartă. Am să vă arăt în cele ce urmează la ce mă refer, dar înainte de asta trebuie să specific dispozitivele cu care am testat.

  • iPhone 5, 16GB, Negru cu iOS 6.0.2 curat, fără Jailbreak sau alte intervenţii
  • cablu de date Lighting original (cel din pachetul de vânzare)
  • conector „no-name” pentru priza auto (făcea parte din pachetul vechiului încărcător auto pentru iPhone 4S)

Cum am constatat că e posibil ca aplicaţia Google Maps pentru iPhone să consume aşa multă baterie?

Google Maps iOS 6

În primul rând, ţin să menţionez că nu am stat cu ochii pe telefon ca să văd cum se descarcă. L-am conectat la încărcătorul auto aşa cum face orice om care foloseşte navigaţia GPS pe telefon şi am urmărit cum se încarcă. Probabil mulţi s-ar grăbi să-mi spună că încărcătorul auto e naşpa şi că el e de vină, dar am făcut mai multe teste cu acelaşi încărcător.

Ora 16:52, acumulator la 56%, încărcător auto conectat. Google Maps.

Navigatie 1 Google Maps pe iPhone

Ora 16:58. Acumulator la 56%, încărcător auto conectat. 8 Km parcurşi cu Google Maps. Telefonul nu s-a încărcat absolut deloc după 6 minute.

Navigatie 2 Google Maps pe iPhoneDe la 16:58 până la 17:02 nu am folosit nici un fel de aplicaţie GPS. Telefonul s-a încărcat de la 56% la 59% în 4 minute. Ok, e normal. Am vrut să văd dacă funcţionează.

Incarcare auto iPhone 5

Până aici putem spune că încărcătorul auto e prost şi că o aplicaţie care se foloseşte simultan şi de conexiunea la internet şi de modulul GPS al telefonului consumă mult. E normal să consume mult, dar să nu se încarce telefonul nici măcar 1% în 6 minute? Hai să testăm şi cu altceva.

Ora 17:03. Am pornit aplicaţia iGO prime. Această aplicaţie se foloseşte doar de modulul GPS al telefonului pentru navigarea GPS. Nu utilizează conexiunea la internet decât atunci când foloseşti căutarea Google integrată în ea (are aşa ceva de înainte să reapară aplicaţia Google Maps pe iPhone, pe iOS 6+ mai exact). 59% baterie.

Consum baterie iPhone 5

Ora 17:10. Bateria s-a încărcat de la 59% la 61% în 7 minute. Deci se poate.

Incarcare baterie iPhone 5 iGO prime

Concluzii

Timpul în care am testat toate cele de mai sus poate e pre mic ca să trag nişte concluzii relevante, însă e cert că aplicaţia Google Maps pentru iPhone consumă mai multă baterie decât o aplicaţie obişnuită. Ăsta e singurul motiv pentru care cred că telefonul nu a înregistrat nici un progres la încărcare.

Dacă nu păţeam asta cred că foloseam numai aplicaţia Google Maps pentru navigarea GPS de pe iPhone. Trafic de date am destul aşa că folosirea internetului nu m-ar fi deranjat. Am să încerc şi cu un încărcător auto de la Griffin pentru iPhone 5, imediat ce îl găsesc disponibil pe stocul vreunui magazin online.

Dacă aveţi posibilitatea să testaţi şi pe iPhone-ul vostru sunt curios ce rezultate aţi obţinut. Mai ales dacă aveţi un iPhone 4 sau un iPhone 4S. Poate cine ştie, e problemă doar la iPhone 5, însă e destul de greu de identificat de unde provine chestia asta având în vedere că sunt implicaţi mai mulţi parametri (telefon, încărcător, cablu sau poate chiar maşină).

Ce părere aveţi?

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

7 Comments

  • un roman

    Reply Reply 22/01/2013

    Avand in vedere ca aplicatia google maps se conecteaza la internet si utilizeaza si receptorul gps in acelasi timp e normal sa consume mai multa energie.
    Citind articolele recente am ajuns la concluzia ca nu a aflat inca toata lumea ca ti ai luat iphone.
    Poate o sa scrii si un articol despre cat de bune erau hartile facute de apple si cat consuma din baterie aceasta aplicatie

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 22/01/2013

      Daca citeai cu atentie in articolul meu, citez „Până aici putem spune că încărcătorul auto e prost şi că o aplicaţie care se foloseşte simultan şi de conexiunea la internet şi de modulul GPS al telefonului consumă mult. E normal să consume mult, „, observai ca am spus acelasi lucru.

      Nu stiu de ce ti se pare motiv de lauda ca un om si-a luat iPhone si scrie impresii despre el pe blogul personal. Da, ori de cate ori are ceva de spus despre interactiunea cu acesta. Sunt bloggeri care scriu mult mai des despre iPhone-ul lor decat mine. Poate pe tine nu te ajuta, dar pe altii s-ar sa ii ajute anumite informatii.

      Hartile Apple sunt atat de naspa in Romania incat n-am ce sa testez la ele. Imi pare rau ca nu pot selecta aplicatia Google Maps ca aplicatie standard care sa functioneze si cu serviciile de baza sau cu alte aplicatii. Cat erau de bune? Nu stiu, ca nu le-am folosit nici inainte. Folosesc de cand am avut ocazia iGO pentru navigatie GPS si sunt foarte multumit. Si pe Android s-a comportat excelent.

  • un roman

    Reply Reply 23/01/2013

    Ai dreptate,e vorba de un articol scris pe un blog si exprima o opinie personala.
    Poate ca aplicatia google maps consuma multe resurse dar momentan e cea mai avansata aplicatie de acest gen si cei care folosesc telefonul mobil pe post de gps nu prea au de ales.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 23/01/2013

      Clar e cea mai avansata. Eu as fi folosit-o numai pe aceasta daca nu consuma atat. Oricum, am sa mai incerc si cu alt incarcator auto. Totusi, pe vremea cand foloseam Android nu mi s-a intamplat asta, adica mi se incarca telefonul fara probleme cu navigatia Google deschisa si functionala.

  • Cristian

    Reply Reply 04/05/2013

    Aici se discuta de iPohone….dar…
    Am ajuns pe blogul acesta cautand explicatii la problema mea….
    Exact aceiasi problema o am eu la telefonul Samsung Galaxy SII atunci cand utilizez Google Maps online (3G), mod satelit, cu kit-ul auto original. De fapt eu am avut 3 aplicatii deschise: navigatie, filmare in background si o alta aplicatie care raporta locatia curenta la distanta. Cu telefonul conectat la priza (kit-ul auto) bateria SE DESCARCA vazand cu ochii…
    Am testat si cu incarcatorul de acasa cam acelasi lucru in anumite conditii…
    Concluzia este evidenta: Google Maps consuma mai multa energie dacat ii poate oferi incarcatorul sau din cauza supraincalzirii (conexiune 3G) alimentarea este intrerupta periodic.

  • Denisa

    Reply Reply 12/06/2013

    Buna. Am si eu niste intrebari,ca tot veni vorba de acest google maps. Am un samsung s1 si google maps imi consuma bateria,cu toate ca nu il folosesc. Deci cand intru la aplicatii,am acolo battery use,adik chestiile care imi termina bateria. Acestea sunt display,android os,cell standby,wi fi,MAPS,voice calls,android sistem,phone idle,skype si media server. Stie cineva cum se dezinstaleaza vreuna din acestea sau nu stiu sa nu mai imi apara acolo la consumul de baterie,macar maps ca nu folosesc deloc. Gps imi este oprit,nu inteleg de ce mai functioneaza.ii dau force stop,se opreste si peste cateva minute se porneste iarasi.mersi astept raspunsuri

Leave A Response

* Denotes Required Field