Samsung Smart TV

Am câştigat un Samsung Smart TV

Am câştigat un Samsung Smart TV în urma unei competiţii de creaţie pe bloguri organizată de Samsung cu ocazia desfăşurării RoNewMedia 6.0. Tot ce am făcut a fost să urmez instrucţiunile din Samsung Blogger`s Corner şi să realizez din inimă acest articol care se pare că a fost şi pe placul juriului.

Este un premiu care pe lângă faptul că mi-l doream şi visam la el încă de anul trecut, îmi vine la fix având în vedere că Sara urmează să vină pe lume, iar eu s-ar putea să mai am şi nopţi dormite în camping :), adică pe canapeaua din living unde nu aveam încă televizor.

Samsung Smart TVDin păcate nu ştiu care au fost toţi concurenţii ca să pot compara articolul meu cu celelalte articole, însă sunt foarte bucuros că eu am fost declarat câştigător. Sunt convins că au fost destul de multe articole bune în acest concurs, iar unul dintre ele e cel al lui Roxy (mai multe nu ştiu). Eu am scris articolul de participare cu pasiune şi probabil am reuşit să transmit acest aspect dincolo de ecranul computerelor.

Nu ştiu exact ce model de Samsung Smart TV voi primi şi când îl voi primi. Tot ce ştiu este că valoarea premiului este de 3.000 lei, iar cu aceşti bani absolut oricine îşi poate lua un Samsung Smart TV respectabil, deci e clar că voi avea parte de un Smart TV bestial. Imediat ce voi primi televizorul mă voi apuca de teste şi voi reveni cu un articol unde să public primele impresii împreună cu nişte poze. Dacă va fi vorba de un ultim model de Smart TV care să permită control vocal sau control prin gesturi, atunci voi avea destule de povestit :D.

În urma unei atenţionări absolut normale pe care am primit-o de la Dragoş, mă simt nevoit să aduc anumite precizări. În cazul în care nu aţi apucat să citiţi comentariile de la acest articol, am să fac copy/paste aici ca să vadă toată lumea cursul acţiunilor.

Dragoş mi-a atras atenţia într-un mod plin de bun simţ cu acest comentariu. Dacă nu se obosea să-mi scrie cred că trăiam şi acum în lumea mea şi mă acuza lumea de cine ştie ce fraude.

Te-am felicitat pe twitter, dar se pare ca m-am pripit. Conform regulamentului oficial blogul tau nu era valid pentru concurs (punctul 3.3). Am semnalat si organizatorului acest lucru pentru ca nu mi se pare corect. Imi pare rau daca te superi pe mine, dar se pare ca nici tu nu ai citit regulamentul si nici organizatorii n-au tinut seama de el (ceea ce este si mai grav). Probabil ca nici eu nu-l citeam daca Arhi nu sublinia regulamentul concursului in articolul de la el de pe blog.
Articolul l-am citit dinainte sa anunte castigatorul si eram sigur ca tu o sa-l castigi pentru ca e un articol bun.

Răspunsul meu sper să lămurească pe toţi cei care îşi mai ridică această problemă absolut normală (nu avea nimeni de unde să ştie discuţiile mele cu organizatorii în care pentru noi totul era clar).

Nu mă supăr şi ştiu această situaţie. Am să şi explic imediat. Ideea e că blogul meu este unul mult mai vechi decât arată arhivele. Am avut nişte probleme legate de nişte atacuri cu flood şi mai apoi cu nişte atacuri “ruşinoase” atât pe GabrielUrsan.ro cât şi pe GSMRo.ro. Mulţi din cei care îmi citesc blogul pot confirma acest lucru.

Am citit regulamentul cu atenţie, iar primul meu mail de înscriere a sunat cam aşa:

Buna ziua,
mă numesc Gabriel Ursan şi doresc să vă prezint articolul meu pentru concursul Samsung Smart TV. Acesta poate fi găsit aicihttp://gabrielursan.ro/2012/05/13/samsung-smart-tv-de-ce-as-cumpara-unul/

În ceea ce priveşte vechimea blogului vă asigur că are în jur de 3 ani, iar acest lucru poate fi verificat destul de uşor prin mijloace specifice. Faptul că nu puteţi vizualiza arhive decât pe ultimele două luni, se datorează unor modificări majore de concept, de structură şi de platformă pe care le-am adus blogului în aprilie.

Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă rog să-mi confirmaţi dacă articolul meu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate ca să ştiu dacă trag speranţe reale la premiu :) .

O zi excelentă!

Apoi, organizatorii au cerut explicaţii suplimentare, ceea ce era şi normal. Răspunsul meu a fost următorul:

Bună ziua,
da, am trecut de la o platforma WordPress self installed la o platforma WordPress.com, respectiv (ursangabriel.wordpress.com) la care am mapat GabrielUrsan.ro drept domeniu principal.

Din păcate un articol mai vechi nu am cum să arat live pentru că am renunţat la vechea bază de date (am avut nişte atacuri ciudate şi mi-au fost injectate diverse, astfel încât am decis că e mai sigur să renunţ la tot pentru că găseam mai peste tot bucaţi de cod “nasol”).

Ar fi 3 metode prin care să demonstrez că GabrielUrsan.ro este un domeniu pe care a existat mereu un blog şi anume blogul meu personal.

Există o menţionare a blogului meu personal într-un interviu de la Blogatu.ro, mai exact aici: http://blogatu.ro/2012/01/interviuri-cu-bloggeri-gabriel-de-la-gsmro-ro.html (ianuarie 2012). De asemeni, o altă menţionare a GabrielUrsan.ro este într-un guest post de la MadMike.ro, aici http://www.madmike.ro/marketing-afiliat/ (august 2011). Exemplele pot continua în acest mod dacă e ok.
La o căutare pe Google după cuvintele cheie “gabriel ursan” veţi observa că rezultatele arată pe prima poziţie inclusiv sitelinks, lucru care nu-l poate obţine un site într-un timp atât de scurt. Cel puţin nu un blog personal.
Pe RoTLD se poate vedea data de înregistrare a domeniului GabrielUrsan.ro (28.07.2009), iar PageRank-ul despre care tocmai spuneam că mi-a scăzut în mai (http://gabrielursan.ro/2012/05/03/tocmai-a-fost-update-de-pagerank/) de la PR4 la PR3 înseamnă că pentru a fi avut PR4 pe un astfel de domeniu, n-aş fi avut cum să-l ţin inactiv şi e clar că a fost un blog pe el.
Nu ştiu ce alte lucruri aş mai putea adăuga dacă cele de mai sus nu sunt suficiente. Aştept şi sugestiile dumneavoastră. Eventual, pot face şi un articol în care să realizez un sondaj de opinie pentru cititorii mei în care să-i întreb de cât timp citesc blogul GabrielUrsan.ro :) .

Mulţumesc frumos pentru răspunsul prompt şi pentru interes,
Gabriel Ursan”

În urma acestor dovezi, organizatorii mi-au confirmat eligibilitatea. Nu vreau să creez animozităţi în blogosferă şi nici să supăr pe cineva. Sper totuşi ca acest comentariu kilometric să lămurească situaţia. Pe lângă toate astea sunt foarte mulţi bloggeri care pot confirma că blogul GabrielUrsan.ro există încă din 2009 când în urma unui accident mi-am rupt piciorul, am fost operat şi cât am stat aproape imobilizat la pat a luat naştere acesta. Un alt blogger vechi care poate confirma existenţa GabrielUrsan.ro este Iuliana Diana Mihai.

Atacuri se mai întâmplă, baze de date se mai pierd, hostingul îţi poate trage clapa, etc. Există multe situaţii care pot duce un blog vechi în situaţia blogului meu.

Mă bucur că ai ridicat această problemă şi că m-ai atenţionat. Sper ca prin acest comentariu să lămuresc tot ce era de lămurit.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

18 Comments

  • toader danut

    Reply Reply 21/05/2012

    Felicitari,Gabriel.Se pare ca esti norocos.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 21/05/2012

      Mulţumesc Toader! N-am nici un gram de noroc dacă e vorba de trageri la sorţi sau alte modalităţi de stabilire a unui câştigător. Concursul a fost cu jurizare, deci a fost, ca deobicei, muncă, în nici un caz cu noroc.

      Şi ca să-ţi explic cât de lipsit de noroc sunt :), te invit să faci 10 bileţele. 9 să aibă pe ele numele meu, iar 1 să aibă alt nume. Dacă faci o tragere la sorţi sunt şanse foarte mari să extragi celalalt nume :). Aşa noroc am eu :)!

  • Corina

    Reply Reply 21/05/2012

    Felicitari Gabi!!! Sunt sigura ca ceea ce ai scris tu a fost super!!!

  • bloguldeit

    Reply Reply 21/05/2012

    Te-am felicitat pe twitter, dar se pare ca m-am pripit. Conform regulamentului oficial blogul tau nu era valid pentru concurs (punctul 3.3). Am semnalat si organizatorului acest lucru pentru ca nu mi se pare corect. Imi pare rau daca te superi pe mine, dar se pare ca nici tu nu ai citit regulamentul si nici organizatorii n-au tinut seama de el (ceea ce este si mai grav). Probabil ca nici eu nu-l citeam daca Arhi nu sublinia regulamentul concursului in articolul de la el de pe blog.
    Articolul l-am citit dinainte sa anunte castigatorul si eram sigur ca tu o sa-l castigi pentru ca e un articol bun.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 21/05/2012

      Nu mă supăr şi ştiu această situaţie. Am să şi explic imediat. Ideea e că blogul meu este unul mult mai vechi decât arată arhivele. Am avut nişte probleme legate de nişte atacuri cu flood şi mai apoi cu nişte atacuri „ruşinoase” atât pe GabrielUrsan.ro cât şi pe GSMRo.ro. Mulţi din cei care îmi citesc blogul pot confirma acest lucru.

      Am citit regulamentul cu atenţie, iar primul meu mail de înscriere a sunat cam aşa:

      „Buna ziua,
      mă numesc Gabriel Ursan şi doresc să vă prezint articolul meu pentru concursul Samsung Smart TV. Acesta poate fi găsit aici http://gabrielursan.ro/2012/05/13/samsung-smart-tv-de-ce-as-cumpara-unul/

      În ceea ce priveşte vechimea blogului vă asigur că are în jur de 3 ani, iar acest lucru poate fi verificat destul de uşor prin mijloace specifice. Faptul că nu puteţi vizualiza arhive decât pe ultimele două luni, se datorează unor modificări majore de concept, de structură şi de platformă pe care le-am adus blogului în aprilie.

      Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă rog să-mi confirmaţi dacă articolul meu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate ca să ştiu dacă trag speranţe reale la premiu :).

      O zi excelentă!”

      Apoi, organizatorii au cerut explicaţii suplimentare, ceea ce era şi normal. Răspunsul meu a fost următorul:

      „Bună ziua,
      da, am trecut de la o platforma WordPress self installed la o platforma WordPress.com, respectiv (ursangabriel.wordpress.com) la care am mapat GabrielUrsan.ro drept domeniu principal.

      Din păcate un articol mai vechi nu am cum să arat live pentru că am renunţat la vechea bază de date (am avut nişte atacuri ciudate şi mi-au fost injectate diverse, astfel încât am decis că e mai sigur să renunţ la tot pentru că găseam mai peste tot bucaţi de cod „nasol”).

      Ar fi 3 metode prin care să demonstrez că GabrielUrsan.ro este un domeniu pe care a existat mereu un blog şi anume blogul meu personal.

      Există o menţionare a blogului meu personal într-un interviu de la Blogatu.ro, mai exact aici: http://blogatu.ro/2012/01/interviuri-cu-bloggeri-gabriel-de-la-gsmro-ro.html (ianuarie 2012). De asemeni, o altă menţionare a GabrielUrsan.ro este într-un guest post de la MadMike.ro, aici http://www.madmike.ro/marketing-afiliat/ (august 2011). Exemplele pot continua în acest mod dacă e ok.
      La o căutare pe Google după cuvintele cheie „gabriel ursan” veţi observa că rezultatele arată pe prima poziţie inclusiv sitelinks, lucru care nu-l poate obţine un site într-un timp atât de scurt. Cel puţin nu un blog personal.
      Pe RoTLD se poate vedea data de înregistrare a domeniului GabrielUrsan.ro (28.07.2009), iar PageRank-ul despre care tocmai spuneam că mi-a scăzut în mai ( http://gabrielursan.ro/2012/05/03/tocmai-a-fost-update-de-pagerank/ ) de la PR4 la PR3 înseamnă că pentru a fi avut PR4 pe un astfel de domeniu, n-aş fi avut cum să-l ţin inactiv şi e clar că a fost un blog pe el.
      Nu ştiu ce alte lucruri aş mai putea adăuga dacă cele de mai sus nu sunt suficiente. Aştept şi sugestiile dumneavoastră. Eventual, pot face şi un articol în care să realizez un sondaj de opinie pentru cititorii mei în care să-i întreb de cât timp citesc blogul GabrielUrsan.ro :).

      Mulţumesc frumos pentru răspunsul prompt şi pentru interes,
      Gabriel Ursan”

      În urma acestor dovezi, organizatorii mi-au confirmat eligibilitatea. Nu vreau să creez animozităţi în blogosferă şi nici să supăr pe cineva. Sper totuşi ca acest comentariu kilometric să lămurească situaţia. Pe lângă toate astea sunt foarte mulţi bloggeri care pot confirma că blogul GabrielUrsan.ro există încă din 2009 când în urma unui accident mi-am rupt piciorul, am fost operat şi cât am stat aproape imobilizat la pat a luat naştere acesta. Un alt blogger vechi care poate confirma existenţa GabrielUrsan.ro este Iuliana Diana Mihai.

      Atacuri se mai întâmplă, baze de date se mai pierd, hostingul îţi poate trage clapa, etc. Există multe situaţii care pot duce un blog vechi în situaţia blogului meu.

      Mă bucur că ai ridicat această problemă şi că m-ai atenţionat. Sper ca prin acest comentariu să lămuresc tot ce era de lămurit.

  • d-petre

    Reply Reply 21/05/2012

    Un sincer Bravo pentru articol si felicitari pentru premiu.

    PS
    Si eu te citesc de un an asa ca pot garanta ca blogul e mai vechi de doua luni.

  • bloguldeit

    Reply Reply 21/05/2012

    Ok, am inteles acum. Eu nu aveam de unde sa stiu de cat timp ai tu blogul pentru ca nu te citesc aici, mai citeam ce scriai pe GSMro, dar atat. Eu am intrat pe blog, am citit articolul si apoi am vazut ca arhiva ta dateaza din aprilie si mi-am adus aminte de regula subliniata a celor 3 luni, de aici a plecat totul pentru ca nu mi s-ar fi parut corect ca organizatorii sa incalce regulamentul. Multumesc de raspuns!

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 21/05/2012

      Eu îţi mulţumesc, pentru că nu mi-a trecut prin cap că nimeni nu va şti cum am demonstrat eu organizatorilor pe mail vechimea blogului meu :). N-am fost deloc empatic faţă de ceilalţi, recunosc :(, însă nu m-am gândit serios că voi câştiga având în vedere că nu ştiam cine şi cum participă. Mi-am imaginat că la un premiu atât de mare va exista foarte multă concurenţă.

      Dacă nu mă atenţionai tu, nu cred că aş fi venit cu nişte explicaţii atât de necesare.

  • Todosin

    Reply Reply 22/05/2012

    felicitari Gabriel :) mi-a placut articolul scris de tine :P

  • Asteptam un review dupa :)

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 22/05/2012

      Îşi dai seama că se face :)! Pe lângă faptul că e condiţie obligatorie de concurs, nu mă puteam abţine să nu scriu despre el. Ideea e că va mai dura ceva timp până îl primesc. Nu ştiu dacă va fi chiar review, dar cu siguranţă voi publica un articol cu impresii şi poze.

  • admin

    Reply Reply 23/05/2012

    norocosule!
    sa-l stapanesti sanatos

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 23/05/2012

      E pe muncă, că dacă era numai pe noroc nu apucam nici să intru în vreo tragere la sorţi :)! Mulţumesc! Am primit mail că îl voi primi în maximum 2 săptămâni.

  • Daniel Chetroni

    Reply Reply 23/05/2012

    Felicitari si sa moara de ciuda toti haterii :))

Leave A Response

* Denotes Required Field