wp-engine

WP Engine plătește. Și o face bine.

Cunosc pe cineva care folosește WP Engine de ceva vreme pe un site în engleză, mi-a tot vorbit de ei și în urmă cu ceva timp m-am hotărât să îi studiez mai bine.

Am văzut cum se mișcă site-ul lui. Între timp cei de la firma unde lucrez au implementat și ei pentru un site important. Totul ok. Însă am testat și afilierea cu ei. Plătesc foarte bine. Te plătesc minimum 200 de dolari la fiecare vânzare. Eu am investit până în 100 de dolari targetat pe content în limba engleză (cu ajutorul unor prieteni cu ceva mai multă experiență) și am făcut 2 vânzări.

Am riscat, dar am câștigat 400 de dolari. Asta înseamnă un profit bunicel. Așteaptă să-ți povestesc tot și abia după aia îți explic ce trebuie să faci ca să te apuci de treabă. După ce am făcut banii am așteptat să văd și dacă sunt serioși și plătesc. Tocmai am primit banii în cont :). Ca să fii eligibil pentru plată trebuie să treacă cel puțin 45 de zile de la achiziție. Adică, clientul pe care l-ai recomandat să rămână măcar 2 luni în sistem. Partea bună este că cei de la WP Engine au un site care vinde singur.

Un site care vinde singur doar după ce ai direcționat trafic calificat către ei. Pentru că serviciile lor sunt de hosting premium de WordPress, deci nu sunt cele mai ieftine.

Mai multe detalii vor vedea potențialii clienți pe site. De asemenea, îți recomand să studiezi foarte bine și tu acest aspect. Poți să îți faci un cont prin linkul meu de afiliat :) dacă vrei să testezi, pentru că nu poți să cumperi prin propriul tău link de afiliat (îți recomand să nu riști pentru că oricâte șmecherii ai face, te vânează).

Prețul nu e pentru cei care se plâng și că un hosting de 3-4 euro e scump. Nu mă înțelegeți greșit, cei care nu ar da bani pe hosting în cele mai multe cazuri chiar nu au bani. Am fost și eu pe acolo. Dar când am avut bani, la templateuri și hostinguri premium nu am stat pe gânduri. Dacă ceva îți aduce bani, oferă-i mereu cele mai bune resurse. E ca și cum faci bani din blog și cu acești bani îți faci mai multe pofte, dar nici măcar odată pe an nu îi iei blogului un plugin premium, un serviciu mai bun de email marketing, un template mai bun, un hosting mai bun… ai înțeles tu. Dacă vrei să devii afiliat WP Engine ăștia sunt pașii.

Înregistrare ca afiliat WP Engine

  1. Trebuie să intri pe acest link și să urmezi instrucțiunile. La final vei vedea că va trebui să îți faci un cont pe ShareASale. ShareASale este o platformă ca 2Parale sau ca ProfitShare, unde sunt înscriși mai mulți advertiseri, printre care și WP Engine.
  2. După ce ți-ai făcut contul pe ShareASale folosind linkul acesta din pagina termenilor și condițiilor de afiliere WP Engine, îți recomand să completezi profilul pe ShareASale. Adică, să bagi datele de plată, site-urile, descrierea etc.
  3. Nu te grăbi, fă totul cu atenție – există posibilitatea chiar să fii întrebat cum dorești să faci promovare, ce planuri și experiență ai etc. E treabă serioasă, iar ei vor să lucreze cu afiliați serioși. Îți recomand să vorbești despre content is king.
  4. Dacă te-ai înregistrat prin linkul de la punctul 1 sau 2, înseamnă că după realizarea contului pe platforma de afiliere ShareASale, ai aplicat automat și la campania WP Engine. Va dura câteva zile lucrătoare aprobarea.
  5. Verifică periodic în contul ShareASale statusul aprobărilor și vezi când cei de la WP Engine te-au aprobat. Repet, contează și cum ți-ai prezentat profilul, site-urile (mă rog, cum ai răspuns la întrebările de la crearea contului).

Dovadă plăți WP Engine via ShareASale

Hai să pun și eu niște print screen-uri recente, că cică așa-i la modă acum :)

Am intrat și pe ING Home Bank ca să bag print screen și de acolo. Apropo, ING au o rată foarte proastă de schimb valutar. Când calculați profitul net la o campanie, pe lângă 16% la ANAF la final de an, să calculați și un curs valutar mult mai prost dacă aveți conturile la ING.Captură de ecran din 2015.10.27 la 23.20.10

Recomandări promovare WP Engine via ShareASale

  1. WP Engine oferă servicii de calitate așa că se așteaptă la promovare de calitate. Nu face SPAM și nu încerca tertipuri. Sunt de prea mult timp pe piața afilierii ca să nu fie unși cu toate alifiile. Dacă încerci ceva, o faci pe propria ta piele.
  2. Nu îți recomand să te concentrezi pe promovare în România. În general, românii sunt mai săraci. În general, românii ar prefera să dea fără să se uite 30 de milioane pe un iPhone, dar nu ar investi 29 de dolari pe lună ca să le meargă siteul bine.
  3. Îți recomand să te axezi mult pe content marketing. Cei 100 de dolari investiți de mine sunt un exemplu fericit. Mai mult, m-au ajutat niște prieteni foarte experimentați pe internet marketing în limba engleză. De azi încep și eu pe cont propriu :)
  4. Chiar dacă folosești email marketing, bagă linkurile de afiliere pe site-urile declarate la ShareASale. Așa te vei asigura că nu încalci ToS și că nu vei avea comisioane anulate din motive legate de netrasabilitatea linkului de afiliere.
  5. La final de an, dacă lucrezi ca persoană fizică, nu uita să treci aceste venituri în declarația care se depune la ANAF. Fiind un program de afiliere internațional, nu au posibilitatea de reținere a impozitului la sursă, ca la ProfitShare, de exemplu.
  6. Pune la loc vizibil un mesaj clar de tip disclaimer în limba engleză, așa cum am eu la finalul acestui articol. În S.U.A. sunt legi legate de afiliere care impun afiliaților și advertiserilor să fie transparenți și să spună că pot exista recompense în bani pentru recomandări, chiar dacă asta nu le afectează recomandările.

Dacă vrei să testezi afilierea cu WP Engine fă-ți un cont aici. Plătesc bine și sunt serioși.

wp-engine

Disclosure: We are a professional review site that receives compensation from the companies whose products we review. We test each product thoroughly and give high marks to only the very best. We are independently owned and the opinions expressed here are our own.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

22 Comments

  • Silvestru

    Reply Reply 27/10/2015

    Pe ce anume s-au dus acei $100? Cumpararea continutului sau pentru Facebook Ads directionate catre articol?

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 27/10/2015

      Băieții care m-au ajutat mi-au spus că pe ”content related ads” sau ceva de genul ăsta. Au subliniat partea de content relevant către care au direcționat trafic relativ relevant (new business owners, early adopters & things like this). Nu știu dacă ajută răspunsul, dar eu după ce am văzut banii și că se poate, abia acum am început să mă informez. Sper ca în noiembrie să lansez o campanie proprie.

      • Gabriel Ursan

        Reply Reply 27/10/2015

        Revin. Cică jumate Fb Ads la sânge și jumate în rețele de content ads.

  • Dan

    Reply Reply 27/10/2015

    Felicitari!!! Acum pot vedea si altii ca merge afilierea de dincolo si inca bine. Eu cu hostgator am inceput dar o sa incerc si wp engine.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 27/10/2015

      Normal că merge afilierea de ”dincolo”. E un pic mai mult de muncă la început să faci ceva serios și ok ca landing, site etc., dar după aia nu rămâne decât să atragi trafic și să tot optimizezi lunar sau odată la 3 luni dacă mereg bine :)

      Apropos`, Dan, știu că tu faci afiliere în afară de mult. Te invit să-mi dai pe mail un guest post în limba română cu diacritice și îl voi publica pe blog. Sunt convins că poți să ne înveți multe. Poți să bagi ce linkuri vrei. Știu că în RO nu se fac bani pe servicii din afară, dar sunt convins că un 2.000 de unici pe zi timp de câteva zile pe articolul tău în Ro nu ți-ar strica. Și nu ar strica nici cititorilor mei :)

    • Dan

      Reply Reply 28/10/2015

      Nu stiu inca daca o sa fac sau nu guest post pt ca am patit o de multe ori in Romania. Si poate nu merita. Dar mai vreau sa spun o chestie ca youtube este o alta modalitate de a promova astfel de programe de afiliere legate de wordpress – gazduire – teme etc. Ceva gen tutoriale etc. Dar e mai greu ca pt asta treb sa stii engleza si sa si vorbesti foarte bine. Este un pas care inca nu l-am incercat dar il testez. Mi-e foarte greu pana ma obisnuiesc sa vorbesc asa bine dar nu se stie niciodata. Oricum combinatia articole pe blog + youtube este chiar ok.

    • Dan

      Reply Reply 28/10/2015

      Daca ai sti ce microfon folosesc :)). Practic folosesc un soft de capture screen iar ca microfon folosesc smartphoneul pt ca am observat ca are calitatea super. Apoi sincronizez imaginea cu sunetul in windows movie maker :))) Bineinteles ca mi-ar fi mai usor cu niste casti cu microfon ok dar nu stiu de ce am descoperit metoda asta si imi place. E greu pana ajung sa realizez un clip cat de cat si sa nu rad cand ma aud :)) Dupa cateva beri parca merge mai bine :))

  • Dan

    Reply Reply 27/10/2015

    Eu mi-am facut Disclosure ca o pagina separata si apare in meniul blogului undeva sus. Cred ca e ok si asa.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 27/10/2015

      Da, e chiar mai ok așa. Eu o puneam la finalul fiecărui articol și credeam că voi avea probleme pentru că nu e prea ”vizibilă”. Dar iată că a fost ok.

  • Ionut

    Reply Reply 28/10/2015

    Pai si normal ca platesc bine la preturile mega exagerate pe care le au. La banii aia iti iei server dedicat.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 28/10/2015

      Să fim serioși, nu îți iei un server dedicat la 29 de dolari pe lună.

      Apoi, e vorba de calitatea serviciului prestat de ei. Optimizări WordPress, securitate, CDN propriu etc.

  • Ionut

    Reply Reply 28/10/2015

    Tu vorbesti de cel mai mic plan de 29 usd, care accepta un singur domeniu si are numai 10GB storage (o gluma proasta). Uite aici un dedicat la 29 EUR (da, un pic mai scump) http://www.online.net/en/dedicated-server/dedibox-classic
    Ma doare capul cand aud de prosteli din astea de marketing de genul optimizari wordpress si securitate. In fine, e prost ala care da nu ala care cere.

    • flo

      Reply Reply 28/10/2015

      Ionut, poate sa te doara capul. In calitate de developer pe wordpress de destul timp, pot sa iti zic ca nu e chiar asa simplu cum pare. Fac pariu ca daca maine portez siteul unui client pe serverul ala dedicat s-ar misca mai prost decat un pagely de $30 (care par a fi concurentii directi ai lui wp engine). CDN-u e doar o mica chestie din partea de optimizari. Astia folosesc load balancere, cacheuiesc mysql queries, cacheiuesc outputul la codul php, etc. Nu le iau apararea ca nu i-am folosit, dar stai listinit ca_comparatia cu un server dedicat (care apropo, vad ca ruleaza pe amaraciuni SATA, nu SSD – mai bine recomanzi in cazul asta un VPS de la Linode :P ) cade, si la pageload time, ttfb, stress testing, etc. Asta in cazul in care nu platesti un guru sa faca tot ce au facut astia de la pagely/wpengine. Sa mai zic ca nu ai cPanel/Plesk pe serverul dedicat? (mai pune $15/luna, sau o fi mai scump decat la VPS?). Daily backups? In calitate de developer, pot spune ca pretul cerut de ei e unul justificat, desi asta ma face pe mine sa pierd $$ei frumosi pentru ca nu mai am de optimizat decat numarul de requesturi.

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 28/10/2015

      Eu personal am folosit mai multe servicii de hosting de-a lungul timpului. Sunt de acord ca un server dedicat e bun, dar trebuie configurat si administrat. Nu ma pricep. Si majoritatea oamenilor nu se pricep.

      Adică, un om care vrea un site la firma fără bătăi de cap merita sa plătească lipsa bătailor de cap.

      E drept ca poți sa-ți faci treaba si pe un hosting shared de administrarea căruia se ocupa firma de găzduire. Dar si aici sunt diferențe.

      Eu nu zic ca WP Engine se potrivește la toată lumea așa cum nu zic nici ca un dedicat se potrivește la toată lumea. Nu cred ca exista o soluție universal valabilă pentru toți. Exista oferta si cerere pentru toată lumea.

      Apoi, WP Engine nu merita recomandat in Romania. Nu ca nu ar fi bun, dar nu va cumpara lumea. Putini sunt dispuși sa ofere banii ăștia. Totuși e trist. Pentru ca văd unii patroni care plătesc sute de euro doar pe costurile numărului lor de telefon, dar cand vine vorba de hosting aleg cele mai ieftine soluții care nu sunt neaparat mai bune.

    • flo

      Reply Reply 30/10/2015

      Gabriel, nu se merita pentru un site romanesc nicio solutie din exterior, daca_clientii sunt din romania. Noi avem un peering grozav la noi in tara, de aceea e ideal sa luam hosting la noi – latenta scazuta e foarte importanta cand ai requesturi multe, mici.

      Singura problema ce am vazut-o e ca pachetele noastre de hosting nu au asa mult spatiu, insa asta nu este un issue pt majoritatea.

      Imi place simplenet.ro ce-l folosesti, nu stiam de el. Ai idee, o fi proprietatea romarg.ro pt wordpress, sau doar la ei isi tin serverele?

      • Gabriel Ursan

        Reply Reply 01/11/2015

        Cred că pe la ei își țin serverele. Poate urmărește și Andrei acest articol și ne zice exact. Dar știu că ei fac optimizare pe WordPress la greu. Sunt cam singurii pe Ro.

  • flo

    Reply Reply 28/10/2015

    *amaraciuni de HDDuri am vrut sa zic in loc de SATA

    • Andrei Chira

      Reply Reply 12/11/2015

      Serverele Simplenet sunt in datacenterul Romarg, administrate de Romarg.

  • gabriel

    Reply Reply 30/10/2015

    Si eu am cateva comisioane bune primite de la siteground.Nici o problema pana acum cu ei,ba din contra am primit unele comisioane pt care nu am facut nimic.Poate e vorba de cookies.O zi buna!

    • flo

      Reply Reply 30/10/2015

      n-are cum sa fie vorba de cookies, doar daca ai modificat (tu) cookie-urile pe calculatorul de pe care a facut persoana x comanda. si n-ai avea de ce, pentru ca mai degraba dadeai click pe linkul tau de afiliat. Singura varianta posibila e de la IP cu un sistem de afiliere prost configurat, a unui site ce are in fata lui un CDN care se comporta ca reverse proxy. In loc sa ia IP-ul tau softul de afiliere, el ia IP-ul CDN-ului. Dar mai multi utilizatori intra prin aceeasi ramura a CDN-ului, si uite asa un sistem de afiliere prost configurat provoaca proprietarului pierderi. Profita :))

  • Andrei Chira

    Reply Reply 12/11/2015

    Ma intereseaza si pe mine promovarea pentru afara, o sa iti dau un mail. :)

Leave A Response

* Denotes Required Field