Vine vara! Tu cum îți pregătești mașina?

Fiecare dintre noi își dorește să profite cât mai mult de perioada sezonului cald. Iar când vara este atât de aproape, pregătirea corespunzătoare a autoturismului constituie fără îndoială unul din factorii cheie pentru evitarea oricăror neplăceri. Mulțumesc lui Bogdan Spătaru pentru acest guest post la mine pe blog.

Sunt multe lucruri pe care le putem face pentru a ne asigura că autoturismul corespunde din punct de vedere tehnic, pentru a face față cu brio sezonului estival. O recomandare bună în acest sens o reprezintă întotdeauna efectuarea unei revizii complete într-un service auto autorizat. Dacă verificarea uleiului, spre exemplu, sau chiar schimbarea acestuia ar putea părea lucruri foarte simple, operațiuni precum înlocuirea lichidului de frână sau reîncărcarea cu freon a instalației de climatizare ar trebui lăsate totuși în seama specialiștilor. Asta pentru că, deși schimbarea lichidului de frână nu este o operațiune complexă în sine, aerisirea ulterioară a instalației nu este ceva la îndemâna oricui. Cât privește încărcarea freonului, nici nu încape discuție să încerci așa ceva acasă.

Referitor la performanțele dinamice, circularea cu motorul subturat în perioada sezonului rece a produs fără îndoială o serie de efecte negative asupra modului său de funcționare. Vorbind exclusiv despre un motor diesel, modul de exploatare al autoturismului pe timp de iarnă își spune întotdeauna cuvântul. De aceea, dacă ai sesizat că mașina nu mai trage corespunzător, este foarte posibil ca vina să aparțină sistemului de supraalimentare cu combustibil. Orice astfel de sistem este compus dintr-o turbină, iar dacă ai circulat cu motorul subturat o perioadă prea mare de timp, depunerile de calamină pe componentele acesteia determină atât funcționarea sa necorespunzătoare cât și un consum de carburant mai mare decât în mod normal.

Vestea bună este că în cele mai multe cazuri nu este necesară inlocuirea acestei piese. Dacă situația nu este una foarte gravă, ar putea fi posibilă așa-numita operațiune de recondiționare, adică înlocuirea anumitor componente defecte cu altele noi. Dacă arunci o privire pe turbineauto.ro vei realiza cât de ușor poți rezolva o astfel de problemă.

Considerând problema tehnică rezolvată, poți acum să-ți îndrepți atenția câtuși de puțin și asupra aspectului estetic sau, de ce nu, asupra confortului la volan. Ai putea să iei în considerare montarea unor folii de protecție împotriva razelor UV, ceea ce nu numai că va schimba look-ul mașinii tale, dar va contribui si la reducerea temperaturii în habitaclu în zilele foarte călduroase. Totodată, dacă nu obișnuiești să porți ochelari de soare, un parasolar se poate dovedi mai util decât ți-ai putea închipui.

Aspecte ca verificarea presiunii din pneuri, reechilibrarea roților, verificarea sistemului de iluminare al autoturismului ori înlocuirea ștergătoarelor deteriorate nu sunt mai puțin importante. De asemenea, ai putea verifici și buna funcționare a sistemului audio sau chiar să înlocuiești odorizantul cu unul în acord cu noul anotimp.

Acestea ar fi, în linii mari, unele dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru a întâmpina vara cum se cuvine. Și apropo, nu uita să faci plinul înainte de a pleca la drum.

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

2 Comentarii

  • Pai facem plinul inainte sa plecam la drum…dar ce alegem? Rompetrol sau OMV ?

    • Gabriel Ursan

      Reply Reply 07/05/2014

      Numai Rompetrol la mașina mea și la toată flota auto de la firmă din 2007 până azi și totul e foarte ok.

Leave A Response

* Denotes Required Field