Viața-i doar un drum spre moarte

Viața-i doar un drum spre moarte. Sau nu. Depinde ce faci. Depinde ce dregi. Singurul lucru pe care poți să-l faci în viață ca să-ți fie bine e să trăiești în prezent. Să te bucuri de prezent. Fără să-i deranjezi pe ceilalți. Când voi muri (sper ca peste foooarte mulți ani) cei de la Simplenet (care vor fi o corporație – sper) să-mi țină hostingul gratuit cât vor putea ei. Ca să citească și alții articolul ăsta. Astfel, nu-mi va părea rău că m-am dus. Dar până atunci mai am multe de făcut.

Zilele astea mi s-au dus niște oameni. Unii apropiați, alții tineri de care nici nu știam. Ori de câte ori moare cineva pe care îl știai verde ca bradul te afectează. N-are cum să nu te afecteze. Și te face să te gândești la tine și la viața ta. La prieteni, la familie, la oamenii pe care îi iubești. La toți. La viață. La moarte.

Eu sunt genul de om care nu s-a născut într-un puf financiar. Însă m-am născut într-un puf familial. Părinții mei m-au iubit. Și mă iubesc. Și mă vor iubi până în ultima clipă. Și eu pe ei. Vă doresc părinți ca ai mei. Sincer, vă doresc părinți ca ai mei. Am cei mai buni părinți din lume. Și îmi dau seama de asta pe zi ce trece. Când eram mai mic nu conștientizam asta. M-au lăsat să fiu cine voiam eu să fiu. Nu m-au judecat. Nu au pus presiune pe mine. Și a ieșit un băiețaș care sper eu că îi face mândri.

Când tata a aflat că e băiat, a ridicat o vecină până în pragul ușii. Mă bucur că m-am născut atunci și că i-am oferit această bucurie tatălui meu. Mă bucur și că bunicul meu (din partea tatălui) nu s-a dus până să nu afle numele meu: Gabriel. Știa el ce știa (bunicul pe care nu l-am cunoscut niciodată) că va avea un nepot care va duce numele de Ursan mai departe cu dragoste și cu mândrie. Și cam asta vreau să fac până mor. Să fie cu bucurie.

Vreau să crească iarba în urma mea și la propriu și la figurat. Vreau să fiu bun. Vreau să fiu empatic. Vreau să fac ca lumea să devină un loc mai bun implementând standarde și servicii în domeniile în care activez. Pentru că în final doar asta contează.

Contează să oferi lumii un ”better place”. De ce? Pentru că îți place. Pentru că îmi place. Și nu în ultimul rând pentru că toți ne ducem. Important e să ne ducem bine. După ce ne-am asigurat familia. După ce ne-am asigurat masa și casa. De ce să ne mai asigurăm altceva? Important e să-i asigurăm pe semenii noștri. Dacă vom fi vreodată în măsură să facem asta, de ce să nu o facem? Să zicem că eu aș fi primar. Cât naiba pot să fur? Până unde mi se opresc valorile și cei 7 ani de acasă? Nu m-aș putea culca liniștit pe pernă.

Din fericire nici ceilați care vin după mine. Sper. Fraților, oricum le vom avea pe toate că tehnologia e bestială (îmi pare rău că n-o să prind toate lansările). Dacă ajungeți ”sus” (cum se zice la noi în 39), nu aveți motive ca să nu faceți bine. Pentru că trebuie să crească iarba în urma voastră. Și la propriu și la figurat. Eu așa voi face cât voi trăi. Mă simt implinit făcând asta.

Și mă simt și mai împlinit că o veți face în contiuare. Oricare ați fi voi.