dezinfectanti substante

Treaba cu substanțele din spitale e mai rea decât un sfârșit de lume cu zombie

De fapt, la filmele cu zombie tot așa s-a ajuns. Un virus ici, un virus colo și în final au apărut nea` zombie. Dacă un dezinfectant e diluat și nu tratează microbii înseamnă că îi face să colcăie cum vor ei. Dacă un săpun special cu care se spălau chirurgii pe mâini nu numai că nu neutraliza bacteriile, dar le lăsa să se dezvolte acolo, ei bine ăla e săpunul lichid zombie. Săpunul lichid viu, dar mort. Deci, săpunul zombie.

Trecând peste partea cu haz de necaz, treaba e groasă. În primul rând pentru că s-ar putea să ne fi murit vreun prieten tocmai din cauza acestor nereguli. Ce s-a întâmplat cu Hexi Pharma și de ce au livrat dezinfectanți diluați? Nu vom ști niciodată cât suntem vii. Probabil vom afla când vom muri. Sau vom fi zombi din cauza unei alte substanțe proaste de prin spitale.

Cine e vinovat? Greu de zis. Ciudat e faptul că încă din 2014 au fost descoperite nereguli legate de săpunul lichid cu care se spălau chirurgii pe mâini. Știți deja subiectul. Cui i-a păsat? Nu știu. Opinia publică a aflat suficient despre asta? Iar nu știu. A fost scandal mare? Nu. Colcăiau bacterii într-un săpun lichid special pentru medici. Mie se pare strigător la cer. Mie toată povestea asta mi se pare un fel de crimă națională. Dar s-a mai zis asta. Însă nu contează. Trebuie să o zicem și să fim la fel de înverșunați ori de câte ori auzim de o astfel de fărădelege. Apropo: spitalul din Bârlad a fost sigurul (de care am auzit) care a refuzat acești dezinfectanți pentru simplul motiv că nu erau buni. Ca fapt divers.

Și trebuie să fim înverșunați atât în a se face auzită, cât și în a face ceva în sensul ăsta. Nu merită să facem revoluții doar pe Facebook. De fapt, mediile digitale sunt și bune și rele. Și v-o zic eu, blogger. Mediile digitale ne oferă confortul psihic că printr-un like, share sau comentariu în care ne descărcăm am rezolvat ceva. Nu. N-am rezolvat nimic astfel. Nu doar astfel.

Discutam cu un vechi amic astăzi (care e membru într-un partid – nu zic unde, nu zic cine, nu contează asta cel puțin acum) și era și el scârbit. Îi venea să-și ia lumea-n cap și să facă totul singur. Pentru că nu se mai poate. În discuție ne-am consolat cu gândul că venim din urmă. Noi, copiii de ieri, suntem adulții de azi.

Și chiar dacă nu avem experiența dinozaurilor, avem forța spartanilor. Da, râdeți de replica mea ușor puerilă. Dar nu e de râs. Pentru că uitându-ne un pic în jur, dacă nu facem noi ceva azi nu că nu ne va fi mai bine nouă mâine. Noi suntem căliți, ne vom descurca cumva. Dar avem copii. Copii care cel mai probabil vor fi răvășiți dacă mediul rămâne același. Copii care pur și simplu nu merită să trăiască în aceeași corupție, indolență, miserupism și ”să facă altul, nu-i treaba mea”. Dacă nu îți pasă de asta, nu înțeleg atunci care e scopul reproducerii umane.

Fraților, trebuie să venim din urmă. Știu, stăm în confortul nostru în care câștigăm decent, facem rate la casă, ne luăm smartphone-ul sau tableta recent apărută, rupem un PS4 în două cu jocuri, mergem la munte sau la Mare des (în diferite țări) și ascultăm melodii care ne fac să ne simțim bine că că am făcut totul pe spatele nostru pornind de jos, cu părinți săraci. Dar nu ne putem opri aici. Pur și simplu putem face mai mult. Nu știu ce. Dar putem. Eu personal mă voi gândi serios la asta. Iar dacă îmi vin idei concrete le postez.

În final trebuie să mai zic ceva. Încep să înțeleg lucuri. Tangențial lucrez cu diverse companii. În general companii de IT&C. Dar rar mai am tangență și cu alte tipuri de companii. Printre care unele de sănătate, sau hai să zic mai degrabă estetică. Și înțeleg acum de ce unii sunt mai scumpi decât alții. În vreme ce unii se chinuie să cumpere și să ofere pacienților cele mai bune substanțe, cei mai scumpi și bun dezinfectanți, cele mai bune dispozitive etc., alții se chinuie să arate că sunt cei mai tari și să reducă costurile de calitate și mai ales siguranță la minimum. Acum înțeleg de ce un brand e mai scump, mai sigur și mai bun. Decât alții. În orice domeniu.

dezinfectanti substante

About The Author

Gabriel Ursan

Blogger la GabrielUrsan.ro, om de marketing online și dezvoltare într-un grup de companii. Pasionat de online și tehnologie. Soț și tată (de fetiță). Vesel, ambițios, optimist. Apropo, ăsta e linkul meu de afiliere dacă vrei să cumperi ceva. Detalii despre publicitate pe blog găsești aici.

Leave A Response

* Denotes Required Field