Se poate ”baga la pariuri” pe urmatoarele arestari realizate de DNA?

Știam că la un moment dat se putea paria pe curse prezidențiale. La fel ca la fotbal. Fiecare candidat cu a sa cotă, mai mică sau mai mare. Ar fi interesant să vedem și aceste tipuri de pariuri. Nu de alta, dar la toate acțiunile din ultima vreme s-ar putea adăuga un factor care prinde de obicei în anumite campanii de publicitate: gamification.

Eu personal salut toate acțiunile DNA. Mă bucur că nu s-au rezumat doar la arestările efectuate înaintea alegerilor pentru președinția României. Chiar la un moment dat lumea s-a întrebat după alegeri dacă DNA a adormit. Se pare că au avut doar o vacanță binemeritată, iar acum își continuă treaba.

Ceea ce probabil nu se cunoaște este că acțiunile justiției (și aici nu mă refer doar la DNA) continuă și în plan mai mic. Campaniile electorale au costat foarte mult și e nevoie de bani la buget. Înțeleg că au început să purifice și chestii mai mici, precum oportunitățile de evaziune fiscală din toate domeniile și toate dimensiunile de business (cei cu chioșcuri am auzit că sunt controlați din toate direcțiile). Chestie salutară, de altfel, deși nu cred că chioșcarii subminează economia. Sper doar ca toți banii strânși la buget prin acest mod să fie folosiți cu folos, iar cei care ar fi tentați să-și bată joc de bugete să se uite la frații lor care își încheie socotelile cu DNA-ul cu cătușe la mâini.

Poate așa vom începe să vedem o parte din bani întorși în chestii palpabile, de care să se bucure și contribuabilul. Contribuabil care încet, încet, începe să se deștepte și să își dorească mai mult atât de la el cât și de la cei pe care i-a ales să-l reprezinte. Atenție, contribuabil = om care plătește taxe la stat.

Legat de DNA. Mă bucur că începe să aibă fani și din cealaltă parte a baricadei. Adică ăia care îl plângeau pe Voiculescu. Ăia care se bucură acum de arestarea Elenei Udrea. Singura diferență faină este că ăia care se bucurau de arestarea lui Voiculescu se bucură acum și de arestarea Elenei Udrea. Nu mă bucur la răul altuia, dar eu sunt unul dintre ei. Sunt ăla din generația care se bucură când orice corupt ajunge să dea socoteală în fața legii dacă există dovezi și procesul este realizat corect. Indiferent de baricadă (dacă există o baricadă). Lucru care cred că se întâmplă.

Să revenim la pariuri. Avem oameni aparent de neatins care sunt șifonați de justiție. Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vântu, Mircea Băsescu, Adrian Videanu, Adrian Sârbu, Elena Udrea. Mai continui? Încă se joacă meciuri precum Adrian Năstase (cred că va câștiga balonul de aur), Vasile Blaga, Victor Ponta și Traian Băsescu. Nu știu pe ce bază s-ar putea juca aceste meciuri, că nu mă pricep nici la pariuri, nici la politică, nici la corupție, dar sunt nume mari pe care poporul le-ar vrea aduse un pic pe teren ca să vedem cum joacă.

Acestea fiind spuse, cum ați face cotele la pariuri dacă ați lansa o casă de pariuri pe arestări de politicieni corupți? :)Pariuri politicieni corupti

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.