Scurtă istorie a existenței caselor de pariuri în România

👋 Hey, am scris o 📖 carte de dezvoltare personală ”altfel”. Aruncă un ochi aici 👉 dcnu.ro


Astăzi vă povestesc despre istoria caselor de pariuri în România. Mi se pare foarte interesant cum a evoluat acest domeniu într-un timp foarte scurt. Acum ți se pare ceva absolut normal să primești un bonus pariuri când joci online, dar înainte nu exista așa ceva. Și când spun „înainte”, mă refer la acum 5-10 ani.

Începuturile: cu ochii pe avizier

Dacă ai început să pariezi recent, o să ți se pară SF ce vei citi în continuare, cum li se pare copiilor când la spui că acum 30 de ani ne uitam la televizoare alb-negru și nu aveam internet. What?!  Primele case de pariuri au intrat în România spre sfârșitul anilor 90.

Erau agenții terestre frumos amenajate, care atrăgeau prin atmosfera din interior. Pariorii erau adunați în fața unui avizier cum îi vedeți în filme pe lucrătorii de la bursă, stând cu ochii pe ecranul mare pe care scad și cresc cotațiile.

Pe acel avizier erau scrise meciurile din ofertă și opțiunile de pariere disponibile: 1, X, 2. Atât. Se putea juca doar pe campionatele importante (Italia, Germania, Franța, Spania, Anglia) și pe alte câteva ligi.

După ce hotărai ce pariezi, luai o bucată de hârtie de mărimea unui „post it” și notai cu creionul sau cu pixul numărul meciului și pronosticul. Nu se puteau pune bilete cu mai puțin de trei meciuri pe ele. După ce completai bilețelul, stăteai cu el la o coadă (care de obicei era mare) până ajungeai la ghișeu. Dictai meciurile, plăteai miza și primeai biletul de pariuri scos la imprimantă.

Cu ochii pe teletext

Când ajungeai acasă, stăteai cu ochii pe teletext ca să vezi rezultatele. Nu exista altă sursă de informații, pentru că nu exista internet. Sau, mai bine zis, exista, dar foarte puțini aveau acces la el de acasă. Țin minte că mă uitam pe teletext la Antena 1 după rezultatele din Ligue 1.

Uneori, chiar dacă meciurile se terminau la 23:00, scorurile erau trecute abia spre dimineață. Cine nu avea nici televizor cu teletext putea să vadă rezultatele abia în ziarele de a doua zi sau tot în agenție, la avizier.

u te gândi, însă, că erau agenții din o sută în o sută de metri, cum sunt astăzi. Erau două, maxim trei agenții într-un cartier, deci trebuia să te deplasezi ceva distanță dacă nu aveai norocul să locuiești în vecinătatea uneia dintre ele.

Agențiile au devenit un magnet pentru microbiști

Ulterior, oferta s-a diversificat cu șansă dublă și „peste/sub 2.5 goluri”, adică șansele de câștig s-au mărit considerabil. Au evoluat mult și stabilimentele. Industria a văzut că România era o piață bună și a investit în agenții care semănau cu sports pub-urile de acum.

În București, fiecare operator important avea o sucursală în care puteai să bei și să mănânci, în timp ce urmăreai evenimentele sportive pe zeci de ecrane, de la fotbal la sporturi de nișă. Evident, pe cele mai multe ecrane erau meciuri de fotbal din diverse campionate. Unul sau mai multe televizoare erau date pe teletext, ca să vezi rezultatele.

Pierdeai ore întregi acolo, fără să joci neapărat la pariuri. Stăteai la o bere și la un hamburger cu prietenii, trăiai meciurile. Era plin, Senzația a devenit și mai tare atunci când s-au introdus pariurile live. Problema era că tot trebuia să stai la coadă ca să pui bilet. Până reușeai să pariezi pe gol marcat, se dădea golul. Mi s-a întâmplat de multe ori.

Dezvoltarea internetului a ușurat viața pariorului

Treptat, internetul a devenit accesibil pentru tot mai multă lume, atât de acasă, cât și de la muncă (pe atunci nu exista nici telemuncă). Astfel, pariorii români au putut să intre pe site-urile agențiilor de pariuri, pe care era oferta completă.

Puteau să își facă biletele cu pariuri și să meargă în agenție doar ca să le plaseze, așadar salvau timp important. Era nenorocire când în fața ta, la coadă, se nimereau cineva cu zeci de bilete, ale prietenilor care nu aveau timp și îl rugau pe el să se ducă și să le pună.

Dacă țin bine minte, Gambookers a fost primul site pe care s-a putut paria online efectiv. Pot să îi spun numele, pentru că nu mai există, deci nu fac reclamă. Puneai selecțiile pe biletul virtual, completai miza și plasat pariul. Evident, și oferta s-a diversificat considerabil. Ulterior, românii au putut să își deschidă cont pe platforma oricărei agenții de pariuri din lume.

„Revoluția” din 2015

Piața pariurilor online a fost reglementată de România în anul 2015. A fost înființat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, care avea (și are) misiunea să pună în aplicare noua legislație care, în principal, prevedea licențierea operatorilor și impozitul pentru veniturile realizate de pariori.

Unii dintre operatorii importanți au ales să plece de aici, pentru a nu plăti 20% din profitul brut realizat în perioada 2010-2015. Aceasta era condiția pentru a primi licența temporară. Agențiile care au rămas au lansat platforme în limba română și cu ofertă adaptată pentru pariorii de la noi, ceea ce a reprezentat un nou „boost” pentru industria jocurilor de noroc din România.

Ce a urmat poți vedea cu ochii tăi, dacă intri pe orice site de pariuri. Ai putea să spui că mai bine nu se poate, dar se poate. Vei vedea în viitor, când o să vorbim despre Realitatea Virtuală și Realitatea Augmentată


⚠️ Cauți altceva? Ai 90% din tot ceea ce probabil cauți aici 👉 dcnu.ro/poatenuintri

3 comentarii la „Scurtă istorie a existenței caselor de pariuri în România”

  1. Salut, Gabi. Ma asteptam sincer sa citesc ceva si despre istoria pariurilor de dinainte de 90. Romania a a avut o viata activa in jurul curselor de tot felul, iar pariori erau extrem de activi in perioada interbelica si chiar inainte de razboaie…

    Răspunde
  2. Am donat și eu niște bani la Horizont, apoi la Astra Sport Bets. Mi-am făcut cont la bwin și m-am distrat și acolo câțiva ani, până a dispărut din România. Ultima sută de lei am donat-o agenției Unibet. M-am lăsat de sportul ăsta acum vreo 5 ani.

    Răspunde

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.