Cum sunt ochelarii VR Oculus Quest 2 pentru Metaverse

👋 Hey, am scris o 📖 carte de dezvoltare personală ”altfel”. Aruncă un ochi aici 👉 dcnu.ro


Mi-am cumpărat ochelarii de realitate virtuală Oculus Quest 2 de la Facebook pentru a păși în începuturile Metaverse. Iată cum sunt de fapt acest ochelari de realitate virtuală și care este experiența VR pe care o poți avea direct în confortul casei tale.

Prezentare generală

Ochelarii Oculus Quest 2 sunt cea mai recentă versiune a ochelarilor de realitate virtuală produși de Facebook, respectiv compania Meta. Cu ajutorul acestora ai posibilitatea de a juca jocuri VR, de a urmări filme, de a socializa cu alți utilizatori și de a trăi experiențe VR.

Oculus Quest 2 cutie

Oculus Quest 2 sunt ochelari VR All-in-one

Ce înseamnă ochelari VR all-in-one? E simplu. Ochelarii VR Oculus Quest 2 nu au nevoie de un telefon mobil sau de un computer pentru a funcționa. Pur și simplu îi pornești, îi conectezi la o rețea WiFi, te conectezi cu profilul de Facebook (necesar) și cam asta este.

Opțional, ochelarii de realitate virtuală Oculus Quest 2 se pot conecta printr-un cablu USB-C la un laptop sau computer pentru a fi folosiți și pentru alte jocuri sau experiențe VR din afara magazinului de aplicații pus la dispoziție de Oculus (adică de compania Meta).

Caracteristici tehnice Oculus Quest 2

În momentul în care scriu acest articol (24 ianuarie 2022) ochelarii VR Oculus Quest 2 sunt din punctul meu de vedere (și nu doar din punctul meu de vedere) cei mai buni ochelari VR în ceea ce privește raportul între calitate, preț și gamă de jocuri sau experiențe VR.

Există 3 variante de memorie internă: 64 GB, 128 GB și 256 GB. Recomand varianta de 128 GB, variantă pe care o dețin și eu. Mi se pare cea mai echilibrată ca preț și momentan este mai mult decât suficientă. Cea de 64 GB costă cam la fel ca cea de 128 GB așa că nu merită.

Oculus Quest 2 din spate
  • Rezoluție 1832 x 1920 pe fiecare ochi
  • Bateria te ține între 2 și 3 ore continuu
  • Audio și microfon integrat
  • Poate fi purtat cu ochelari de vedere
  • Poate fi folosit în picioare sau așezat
  • Rată de refresh 120 Hz unde jocurile suportă

Am mai experimentat realitate virtuală de-a lungul vremurilor atât în săli de jocuri de prin mall-uri sau zone de joacă unde te urcai în avioane sau roller-coaster și te mișcai în timp ce foloseai ochelarii, dar și cu ochelarii VR de la Play Station 4 Pro.

Experiența cu Oculus Quest 2 mi se pare net superioară ochelarilor VR de la locurile de joacă și ușor superioară ochelarilor VR de Play Station (nu diferă cu foarte mult ca și grafică). Totuși diferența fundamentală față de Play Station sunt controller-ele.

Oculus Quest 2 ce contine cutia

Controllere Oculus Quest 2

Ochelarii VR Oculus Quest 2 vin în pachet cu două controllere și cu un cablu USB-C pentru încărcare. Priza e tip US, dar dacă ți-i cumperi din România (ceea ce recomand pentru garanție în țară) vei primi și un adaptor de la prizele US la prizele europene.

După cum spuneam un pic mai sus, controller-ele Oculus Quest 2 fac diferența semnificativ și reușesc să îți ofere o experiență uimitoare în realitatea virtuală. Sunt foarte intuitive, foarte ușor de folosit și au o curbă de învățare foarte rapidă. Te obișnuiești pe loc cu ele.

Cu ajutorul acestor controllere ai posibilitatea să apuci chestii, să le transferi dintr-o mână în alta, să le arunci, să le prinzi, să le așezi, să le potrivești și așa mai departe. Imaginează-ți că ți se va părea foarte real să tragi cu arcul sau să încarci și să tragi cu un AK-47.

Feedbackul oferit prin vibrații de fiecare controller face ca totul să pară foarte real. Aceste controllere funcționează cu baterii AA (vin incluse) și deși de mai bine de o săptămână le folosesc intens pentru a experimenta cât mai multe chestii VR, nu s-au descărcat aproape deloc.

Cât costă ochelarii VR Oculus Quest 2

Ochelarii VR Oculus Quest 2 sunt ieftini comparativ cu alți ochelari VR. Din punctul meu de vedere sunt cei mai populari deoarece au un price point mult mai permisiv. Deși nu câștig rău, m-aș fi gândit de două ori înainte să dau 4.000 lei + pentru niște ochelari VR.

Dar la un price point situat în jurul sumei de 2.200 lei mai venim de acasă. Eu mi-am cumpărat ochelarii VR Oculus Quest 2 de pe PC Garage, de aici. Dar îți recomand să arunci un ochi și pe eMAG, aici. Nu căuta cel mai mic preț la Oculus Quest 2 și îți zic și de ce.

Atunci când cumperi un produs electronic sau electrocasnic scump, îți recomand să cumperi de pe un magazin online despre care știi că are o bună reputație pe garanții. Eu sunt client eMAG și deși toată lumea știe că nu de multe ori sunt cei mai ieftini, pe garanții stau foarte bine.

Primii pași cu ochelarii VR Oculus Quest 2

Oculus Quest 2 din fata

După ce ți-ai cumpărat ochelarii VR Oculus Quest 2, îți recomand să îi despachetezi cu atenție și să montezi manșonul de cauciuc pe marginea acestora. De ce? Pentru că într-un joc de box (jocul meu preferat) precum The Thrill of the Fight vei transpira foarte repede.

Apoi, pune ochelarii VR la încărcat cât pregătești o zonă liberă de 2 metri pe 2 metri pentru a experimenta corespunzător realitatea virtuală. Poți juca și într-o arie mai mică, dar decent mi se pare 2 x 2 m, plus că majoritatea jocurilor de mișcare cer suprafața asta.

Poți folosi ochelarii VR și stând pe scaun sau pe canapea. Sau în mașină pe drum. Sau în avion. Experiența va fi una plăcută în continuare, dar oarecum limitată, mai ales dacă vrei să faci câțiva pași prin lumea virtuală în loc să folosești joystick-ul de pe controller.

După ce s-au încărcat, scoate protecția de la baterii ale controller-elor (sunt niște fâșii de plastic de care trebuie să tragi), bagă mâna prin șnurul de siguranță de la fiecare controller (L = Left = mâna stângă, iar R = Right = mâna dreaptă) și pune ochelarii VR la ochi.

Nu uita să îndepărtezi de pe ei toate elementele de protecție din plastic transparent. Inclusiv de pe lentile. Atenție, șterge lentilele doar cu cârpe din microfibră precum cele cu care ștergi ochelarii de vedere (nu cu tricoul sau pantalonii) și nu folosi substanțe lichide.

După ce se încarcă primele imagini, fixează ochelarii pe ochi și pe cap folosind benzile ajustabile, până ajungi la o claritate optimă. În funcție de dimensiunea capului și distanța dintre ochi, poți ajusta și lentilele la interior (ele vin deja setate pe 3, pentru majoritatea).

Definirea zonei de siguranță

Ca să nu spargi lucuri prin casă, să nu te împiedici și să nu dai cu capul de pereți, va trebui să setezi o zonă de delimitare atunci când stai în picioare. Fă curățenie și îndepărtează obiectele din zona în care urmează să te joci. Poziționează-te pe centru și pune-ți ochelarii VR.

Prima dată va trebui să confirmi nivelul solului aplecându-te și atingând podeaua cu cele două controllere. Apoi, va trebui să apeși trăgaciul de pe un controller și să desenezi linia de demarcație ca să te înconjori de zona sigură. După care vei confirma pereții virtuali.

Îți recomand călduros să urmărești tutorialele cu atenție, să ”take your time” și să nu arzi etape. Nu te plictisi repede când înveți operarea în realitatea virtuală și nu sări dintr-una în alta, ca să-ți vină cât mai ușor după aceea indiferent de jocurile sau experiențele cumpărate.

Cum sunt ochelarii VR Oculus Quest 2

Mie îmi plac și se pare că sunt momentan singurii ochelari VR pe care nu îi voi returna pentru că toată familia îi apreciează. Dar decât să-ți povestesc în scris cum sunt ochelarii de realitate virtuală Oculus Quest 2, hai mai degrabă să-ți arăt. Apasă play la videoul de mai jos.

Dacă videoclipul de mai sus nu se încarcă sau nu îți apare, apasă aici ca să îl vizualizezi pe canalul meu de YouTube, ocazie cu care te și rog să te abonezi, să apeși clopoțelul, să-mi lași un like și să-mi lași orice comentariu dorești cu întrebările tale.


⚠️ Cauți altceva? Ai 90% din tot ceea ce probabil cauți aici 👉 dcnu.ro/poatenuintri

2 comentarii la „Cum sunt ochelarii VR Oculus Quest 2 pentru Metaverse”

Comentează la acest articol

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.