Nu sunt un susținător VW. Am văzut și mașini mai bune. Nu sunt un susținător Diesel, am văzut și motoare pe benzină care bat la cur un Diesel. Nu sunt un suținător al nemților. Am văzut țări care bat nemții doar printr-o simplă reacție mai rapidă la tot ce se întâmplă.
Nu am să intru în lumea auto. Sunt o groază de specialiști acolo. Nu mă pun cu ei, nu îi contest. Însă tot acest sandal VW mi se pare cusut cu ață roșie ca paharul unei curve de la un baieram. Ok, nimeni nu contestă că VW a cam bulit treaba tura asta. Nici măcar ei nu contestă.
Dar mi se pare de tot rahatul să începi o adevărată investigație la nivel înalt împotriva grupului VAG în condițiile în care în România circulă o grămadă de tigăi poluante cu numere de Bulgaria. Și nimeni nu face nimic în sensul ăsta. De curiozitate, v-ați bulit vreodată cu vreo tigaie cu numere de Bulgaria? Eu nu. Și nici nu vreau să aflu cum este. Bat pariu că e nasol și că vei sfârși reparându-ți mașina singur cu tot cu a noastră Uniune Europeană care reglementează chestii și face lucruri.
Să începi să verifici VW și să ai deja planuri de acțiune în care tot cetățeanul plătește diferențe mi se pare o chestie dusă la extrem. Pe bune. Unde trăim?
Germania a fost cam arțăgoasă în ultima vreme. Iar americanii i-au tras-o la temelie cu vestititul scandal VW. Mai apoi înțelegem că nu numai mașina poporului (din câte am auzit inclusiv Hitler a participat la botezarea brandului) este implicată. Ci și BMW (care face parte din alt grup).
Ideea e următoarea: au bulit-o. Ok. A minți e cel mai nașpa lucru pe care îl poți face. Însă nu pune frate taxele pe cetățean. Cetățeanul când a cumpărat un produs a cumpărat cu niște caracteristici. Dacă acele caracteristici nu sunt ca în fișă, nu-l pune să plătească. Ajută-l eventual să facă o reclamație la OPC sau ceva de genul, dar nu-l pune să plătească retroactiv. Omul a pompat niște bani în economie când a luat mașina aia nouă, nu a făcut manevre pe la Tulcea. Hai, noi, voi, statul, să fim mai proactivi cu cetățeanul și să-i asigurăm un climat ok dacă el a fost ok cu voi. Zic și eu.
dude, nobody gives a shit… cel putin in Romania unde oamenii au alte griji. Poate in tari straine unde ai ce pune in tigaie ai vreme sa te gandesti si la prostiile astea
Tocmai ce am primit un vw polo 1.2 benzina. O mașină cu motor mic dar al naibii de iute și comoda .
Tot vw polo 1.6 diesel la 220 kmh nici nu simțeam drumul.
Deci da, asta cu noxele se poate aplica oriunde numai nu la noi.
Încă mergem cu dacia și benzina cu plumb